(www.teografia.ro)

„In ultima vreme se vorbeste din ce in ce mai mult despre pericolele pe care le intâmpină adolescenții din țara noastră atunci când, din dorinta de a fi independenți, se alătură unor anturaje care i-ar putea indepărta de ceea ce au invățat in sânul familiei sau, chiar de membrii familiei. Pentru a afla unde anume se greseste, de s-a ajuns la astfel de drame sociale, l-am invitat să ne răspundă la câteva intrebări pe părintele Gabriel Militaru, preot la Maternitatea Bucur din Bucuresti si profesor de religie in acelasi oras.

Rep: Părinte, pubertatea este dificilă din multe puncte de vedere. Se pare că un element important ce descrie această perioadă este existenţa anturajului, în compania căruia adolescentul îşi petrece majoritatea timpului. Ce impact are acest lucru asupra relaţiei, pe care o are tânărul cu familia sa?

Pr. GM: Eu aş începe spunând că adolescenţa este cea mai frumoasă și însorită pagină a vieții noastre. Este perioada căutărilor interioare, a marilor dorințe, visuri și realizări, este timpul formării unui fel propriu de a fi, al conturării unei mentalități și a unui caracter, personale și unice.
Nu numai pubertatea, ci întreaga noastră viață poate fi sau deveni dificilă, dacă nu este trăită într-o relație profundă cu Hristos. Tot ce ține de adolescență are la bază acumulările din fragedă copilărie. Mediul familial, educația primită, îndrumarea sau nu către o viață duhovnicească, preocupările intelectuale ori absența acestora, toate își pun amprenta asupra viitorului adolescent. Aș spune că atâta dragoste și jertfă câtă depun ori nu părinții în formarea spirituală și fizică a propriului copil se vor și întoarce către ei mai târziu.
Anturajul sau grupul de prieteni poate fi unul potrivit sau mai puțin potrivit. Dacă este unul potrivit, adică unul în care relaţiile de amiciție au finalități sau roade frumoase și de dorit, atunci acest anturaj poate fi un mediu complementar celui familial, un mediu necesar. Dacă, dimpotrivă, anturajul este dăunător spiritual ori moral și creează conflicte cu cel familial, atunci apar multe probleme.
Fiecare tânăr își caută anturajul în funcţie de ceea ce este el în acel moment, în plinătatea finite sale. Deci, anturajul este o consecință a ceea ce tânărul a acumulat și sedimentat până atunci în sine însuși. Nu anturajul dă buzna peste tine, ci tu mergi acolo unde ți se pare că te regăsești într-o anume măsură. Cred că o latură importantă o constituie această căutare personală a tânărului, care este angajat într-o acţiune de revelare a propriei persoane.
Astfel că anturajul nu este o chestiune ce ține exclusiv de alegere pe criterii subiective, de compatibilități sufletești ori emoționale sau de afinităţi între tineri, ci mai ales de ceea ce tânărul a zidit în sine însuşi până în acel moment.
Tânărul în interiorul anturajului se poate transforma pozitiv, se poate regăsi mai ușor, dar se poate și pierde.

Rep: Cum pot acţiona părinţii împotriva influenţelor negative, pe care le-ar exercita anturajul asupra copilului lor?

Pr. GM:Cel care vrea să scape cu viață din furtună “actioneaza” mai înainte de a veni furtuna, despre care știe că ar putea veni la un moment dat. De aceea, de “acţionat” bine se acționează întotdeauna la timp! Adică din ziua nașterii copilului și până când acesta devine adult. Problemele se previn mai ușor decât se “repară” ulterior.
Dar, chiar dacă nu s-a acţionat din timp, totuși mai există speranță, deși problemele sunt mai mari și obstacolele mai dificil de trecut.
Prima “acţiune” a omului aflat în dificultate ori în necaz este rugăciunea. Întotdeauna acesta trebuie să fie începutul. În neputința ta, să iei putere de Sus.
Apoi este nevoie de multă dragoste și înțelegere din partea părinților, care trebuie să conștientizeze clar problemele adolescentului și cauzele acestora. E nevoie de multă comunicare cu blândețe și de foarte multă răbdare. Nimic nu se poate obține prin constrângere și conflict. Mai ales că tinerii în această perioadă sunt foarte atașați de idea libertății de orice constrângere și obligație.
Și, apoi, e nevoie de a oferi tânărului alternativa. Îi poți arăta că lucrul cutare sau o anumită atitudine nu sunt potrivite sau chiar sunt daunatorare, dar locul lor trebuie umplut cu altceva. Trebuie oferită alternativa potrivită și folositoare. Trebuie să le arătăm tinerilor nu doar că sunt pe drumul greșit, ci mai ales care este drumul cel bun.

Rep: Care credeţi că sunt motivele pentru care un tânăr preferă să-şi conduca viaţa după regulile grupului, şi nu după sfaturile părinţilor?

Pr.GM: O să repet o idee enunțată mai sus: dacă educația nu este făcută la timp și corect, dacă este făcută fără discernământ sau dacă lipsește cu desăvârșire, atunci aceste disfuncționalități în formarea copilului vor produce scurtcircuite mai târziu.
De ce se simte un tânăr mai bine cu amicii decât cu părinții? Nu doar pentru că simte nevoia unei companii potrivite pentru vârsta lui, dar și pentru că acolo se simte mai liber, mai în largul lui, într-un cuvânt se simte mai bine. De ce nu simte aceleași lucruri și acasă? Tocmai fiindcă acasă lipsesc aceste simțăminte.
Tinerii nu urăsc autoritatea, ci dictatura. Adică nu autoritatea morală sau efectivă a părinților este problemă, ci măsurile dictatoriale, unilaterale, vehemente, de multe ori nejustificate sau neclarificate pe deplin copilului. Acestea sunt cele care produc o răceală sau o depărtare sufletească între copii și părinți.
Copiii trebuiesc învățați de mici, cu multă dragoste, că sunt datori părinților cu ascultare, dar nu necondiționată, ci, la rândul lor, părinții trebuie să le explice de fiecare dată copiilor, cu multă răbdare, rațiunea hotărârilor luate. Ascultarea se face din convingere, ci nu din constrângere.
Dacă sunt încorsetați de reguli rigide, mai târziu, tinerii vor fugi cu toată puterea de obligații și de cei ce poruncesc și vor dori a așa-zisă libertate totală, lipsită orice constrângere sau forțare. Dar, de multe ori, vor fi incapabili să folosească această libertate asumată și nu vor ști să se conducă singuri în viață, după propriile reguli.
De aceea, este necesar ca atât părinții cât și copiii acestora să învețe împreună a se conduce după “regulile” lui Hristos, după poruncile Sale. Acestea nu vor fi doar un îndreptar spiritual, ci mai ales un far călăuzitor în viața lor.

Rep: Cum se poate implica activ un preot în salvarea tinerilor din parohia sa, dependenţi de anumite vicii învăţate în cadrul anturajului?

Pr.GM: Preoția însăși este o formă de implicare activă și permanentă în salvarea tuturor sufletelor, în mântuirea lor. Fiecare preot, mai mult sau mai puțin, cu cuvântul, cu îndrumarea, cu rugăciunea, cu fapta, se implică în viața și problemele celor păstoriți, pentru care are o imensă responsabilitate înaintea Mântuitorului Hristos.
Cel mai important aspect mi se pare relația duhovnic-tânăr fiu duhovnicesc. Este necesar ca tinerii să aibă un duhovnic , apropiat sufletește de ei, înaintea căruia să-și poată deschide inima și mintea, și cu care să abordeze toate frământările interioare ori problemele cotidiene cu care se confruntă.
Un alt aspect, deosebit de important, este necesitatea unei catehizari mai intense a copiilor și tinerilor noștri. Ei trebuie apropiați de dragostea lui Hristos și a Bisericii Sale și învățați să urmărească în viață în primul rând mântuirea sufletului și apoi realizările materiale.
Apoi, sigur că Biserica încearcă prin diferite programe sociale să iasă în întâmpinarea tinerilor și să-i ajute pe cei aflați în dificultate. Ce ne facem însă cu cei care nu vor să fie “salvaţi”?
Se pune uneori întrebarea dacă unii tinerii cu probleme vor să fie salvați. Fără voia omului nu se poate face nimic. Oricum, chiar și în aceste situații, întotdeauna ne rămâne rugăciunea. Şi staruinţa…

Rep: Ce sfat le puteti oferi tinerilor incurcati in mrejele unui anturaj distructiv?

Pr.GM: Tuturor adolescenților aflați în căutarea propriei persoane, le recomand “anturajul cu Hristos”, comuniunea în rugăciune și dragoste cu Mântuitorul nostru. Să devină prietenii lui Hristos. Le aduc modele pe Sfinții Apostoli, prietenii lui Iisus, care au spus atât de duios:”Doamne, bine este nouă să fim aici!”. Lângă Hristos nu poate să fie decât bine, lumină, pace, bucurie și iubire.
Și, dacă vor rămâne cu Hristos și în prietenia și dragostea Lui, atunci se vor simți împliniți și fericiți atât în această lume plină de furtuni și capcane viclene, cât și în cea fără de sfârșit. Condiția este păstrarea acestei prietenii și familiarități cu Hristos, prin împlinirea poruncilor Sale, care nu sunt unele arbitrare sau constrângătoare, ci eliberatoare, mântuitoare: “Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc!”.

Interviu realizat de către Andrei Andronic si Vlad Spătaru.”

Pr. Gabriel Militaru

Anunțuri