CELE PAISPREZECE PRICINI PENTRU CARE VOR FI JUDECATI PARINTII CARE NU-SI CRESC COPIII IN FRICA SI CERTAREA DOMNULUI

 (sursa foto: sfaturiortodoxe.ro)

„V-am vorbit deunazi despre pedeapsa copiilor care nu asculta de parintii lor. Astazi am sa va spun ceva  despre cele paisprezece pricini, pentru care se vor judeca parintii care nu-si cresc copiii in frica si certarea Domnului. Si iata ce am a va spune:

1. Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si cu cei credinciosi ea se formeaza o data in sanul mamei  (Sirah 1, 14). Ati auzit in dumnezeiasca Scriptura ca Dumnezeu porunceste in Legea Veche sa nu trecem cu vederea dobitoacele vrajmasilor nostri, cand acelea vor patimi rau (Iesirea 23, 4-5). Deci prima pedeapsa pe care o da Dumnezeu parintilor care nu se ingrijesc de a-si creste fiii in frica si certarea Domnului este tocmai pentru aceasta  adanca nepasare a lor; caci nevorbind ei a se ingriji de cresterea fiilor lor dupa voia Domnului, prin aceasta ii au mai rau decat pe niste dobitoace straine.

Calul neimblanzit ajunge naravas, asa si un copil lasat in voia lui ajunge rau-crescut (Sirah 30, 8).

2. A doua pedeapsa a lui Dumnezeu vine asupra parintilor, de nu vor creste pe fiii lor in frica si certarea Domnului, fiindca ei prin aceasta negrijire ii au mai rau decat pe vrajmasii lor. Mantuitorul nostru nu porunceste sa iubim pe vrajmasii nostri (Matei 5, 44). Apoi, cata urgie a lui Dumnezeu nu va veni peste acesti parinti care nu-si iubesc pe fiii lor dupa porunca lui Dumnezeu si-i lasa pe ei sa lucreze orice rautate, spre a mosteni focul gheenei?

Cel ce invata pe fiul sau, intarata pe vrajmasi si inaintea prietenilor se va bucura pentru el (Sirah 30, 3). Varga si nuiaua dau intelepciune, iar copilul lasat de capul lui va aduce scarba si rusine parintilor sai (Pilde 29, 15).

3. Iarasi, in Sfanta Scriptura este porunca de a nu defaima pe cei straini (Iesirea 23, 9). Deci a treia pedeapsa a lui Dumnezeu vine asupra parintilor, de nu se vor ingriji a-si creste fiii in frica de Dumnezeu, deoarece prin aceasta nepurtare de grija ei se arata fata de fiii lor mai cu nepasare decat fata de un oarecare om strain pe care fiecare este  dator de a nu-l defaima sau de a-l trece cu vederea.

In ce chip miluieste tatal pe fii, asa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El (Ps. 102, 13).

4. Iarasi auzim pe marele Apostol Pavel ca de nu se ingrijeste cineva de cei ai casei lui, unul ca acela s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios; deci a patra pedeapsa a lui Dumnezeu care vine asupra  parintilor este deoarece prin aceasta necesare fata de casnicii lor, ei sunt mai rai decat necredinciosii. Daca insa  cineva nu poarta de grija de ai sai si mai ales de casnicii sai, s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios (I Timotei 5, 8).

5. A cincea pedeapsa vor lua de la Dumnezeu parintii care nu se ingrijesc de buna vietuire a copiilor lor, caci prin aceasta negrija, ei nu necinstesc numai trupurile lor, ci chiar si sufletele lor, care sunt nepretuite inaintea  Domnului, dupa marturia cuvantului care zice: Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? (Matei 16, 20). Deci, chiar daca numai un fiu ar avea cineva si, prin nepurtarea sa de grija, acesta isi va pierde sufletul, ce raspuns va da acel parinte in fata Dreptului Judecator?

Nu rade cu el, ca sa nu te doara impreuna cu el si mai pe urma sa ti se strepeseasca dintii (Sirah 30, 10).

Nu-l lasa in voia lui la tinerete si nu trece cu vederea greselile lui (Sirah 30, 11).

6. A sasea pedeapsa vor lua acesti parinti pentru ca ei, datorita nepurtarii lor de grija, nu numai pe  casnicii  lor ii defaima, ci si pe insisi copiii lor, care le sunt mult mai apropiati decat casnicii, caci care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste? (Evrei 12, 7).

Daca esti dragastos cu fiul tau, te va infricosa; joaca-te cu el si te va intrista (Sirah 30, 9).

7. A saptea pedeapsa a lui Dumnezeu va veni peste parinti, atunci cand ei nu numai ca nu poarta de grija de fiii lor spre a-i creste in frica Domnului, ci chiar si pe altii care ar putea sa-i ajute spre acest lucru, nu ii cauta (ex. Duhovnici, profesori buni etc).

Deprinde pe tanar cu purtarea pe care trebuie sa o aiba; chiar cand va imbatrani nu se va abate de la ea (Pilde 22, 6).

8. A opta pedeapsa a lui Dumnezeu asupra parintilor vine atunci cand ei nu numai ca nu se ingrijesc sa caute povatuitor si dacal pentru fiii lor, ci chiar si pornirea cea buna a lor o opresc si cu orice chip se silesc sa puna piedici obiceiurilor lor cele bune, cum ar fi atunci cand opresc pe fiii lor de a merge la calugarie sau de a vietui in lume cu mare frica de Dumnezeu.

Cearta pe fiul tau si fa-l sa lucreze, ca sa nu se poticneasca intru rusine (Sirah 30, 13).

9. A noua pedeapsa asupra parintilor vine de la Dumnezeu atunci cand nu numai ca opresc pe copiii lor de la fapta buna, ci chiar se lupta pe toate caile spre a-i pedepsi si a nu-i lasa sa lucreze cele bune. Daca Scriptura zice: Nu necajiti pe sluga (Sirah 7, 21-22), cu cat mai mare pedeapsa nu vor lua acesti parinti pentru aceasta rautate a lor?

Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului (Efeseni 6, 4).

10. A zecea pedeapsa vor lua parintii de la Dumnezeu, cand nu se vor ingriji de cresterea fiilor lor in frica Domnului, deoarece pacatul lor nu este numai cu firea mai mare, ci si cu vremea; fiindca mult mai grea si mai mare este osanda celor ce gresesc acum, in legea Darului, decat asupra celor ce greseau in Legea Veche, deoarece Legea  Darului mult mai desavarsite invataturi are in aceasta privinta decat Legea cea Veche, care a fost numai o umbra a Evangheliei (Evrei 10, 1, 2, 27).

Povestiti-le feciorilor vostri, iar ei feciorilor lor, iar aceia neamului care va veni dupa ei! (Ioil 1, 3).

11. A unsprezecea pedeapsa a lui Dumnezeu va veni peste parintii care nu-si cresc fiii in frica si certarea Domnului, fiindca in legea Darului, insasi nunta, prin care vin copiii in lume, de mai mare cinste s-a invrednicit de la Dumnezeu, suindu-se la treapta de Taina, prin minune care s-a facut de Mantuitorul Hristos in Cana Galileii (Ioan 21, 8-10).

Binecuvantarea tatalui intareste casa fiilor, iar blestemul mamei le darama pana in temelie (Sirah 3, 9).

12. A doisprezecea pedeapsa a parintilor care nu si-au crescut copiii in frica de Dumnezeu este intristarea si scarba pe care o vor avea din cauza fiilor celor rau crescuti.

Copiii rai fac viata amara parintilor, si viata amara este mai rea decat moartea (Sirah 30, 17).

Un fecior nebun este nenorocirea tatalui sau (Pilde 19, 13).13. A treisprezecea pedeapsa a parintilor acestora este ca vor fi prigoniti de fiii lor la batranete, asa cum a fost prigonit David Proorocul de fiul sau, Abesalom (II Regi 15), deoarece nu l-a pedepsit atunci cand l-a ucis pe fratele sau, Amon, fiindca il iubea pe el mai mult decat trebuia.

Pleaca grumazul lui la tinerete si bate-l pana este prunc, ca nu cumva, incapatanandu-se, sa nu te asculte (Sirah 30, 12).

14. A paisprezecea pedeapsa si nu ultima, a parintilor care nu si-au crescut fiii in frica si certarea Domnului, este aceea ca ei vor muri cu morti jalnice, de scarbe si de vesti rele, din partea fiilor lor, si se vor duce in munca vesnica, dupa cum s-a intamplat si cu Eli preotul, care a murit de naprasna, auzind de moartea fiilor sai celor rai si nelegiuiti (I Regi 4, 17).

Cel care cearta pe fiul sau va avea multumire si intre cei cunoscuti se va lauda cu el (Sirah 30, 2).

*

 Acestea toate se intampla atunci cand nici parintii si nici copiii nu au frica de Dumnezeu. Dupa  dumnezeiestii Parinti, intelepciunea are doua capete: unul este frica de Dumnezeu, iar la celalalt  dragostea  Lui.  Dumnezeiscul  Prooroc  David  zice  ca  frica  Domnului  este  inceputul intelepciunii; iar fiul sau Solomon o numeste pe ea scoala intelepciunii. Isus Sirah, aratand ca frica Domnului este mai presus decat toate faptele bune,  zice: Frica Domnului mai presus de toate a covarsit.

Cu frica Domnului se abate tot omul de la rau. Cu acesta frica si proorocul David pururea se impodobea spre a nu gresi; de aceea si zice: de-a pururea vedeam pe Domnul inaintea mea, ca sa nu gresesc. Apoi Sfantul Ioan  Scararul ne sfatuieste zicand: „Sa ne temem de Dumnezeu macar cum ne temem de fiara”.

Marele Vasile si Sfantul Dorotei si altii dintre Sfintii Parinti arata ca sunt doua frici de Dumnezeu: Prima este a celor noi incepatori, care nu fac binele pentru Dumnezeu, ci fiindca se tem de muncile viitoare; iar a doua este  frica Domnului cea curata, care ramane in veacul veacului (Psalm 18, 10).

Aceasta se naste din dragostea de Dumnezeu si este o frica fireasca, nu de rob sau sluga, ci frica de a nu pierde dragostea lui Dumnezeu; si cu aceasta frica se tem de Dumnezeu toti cei ce Il iubesc pe El foarte. Despre aceasta zice psalmistul: Temeti-va de Domnul toti sfintii Lui (Psalm 33, 9).

Cu acesta frica nascuta din dragostea de Dumnezeu era imbracat marele Antonie, cand zicea: „Eu nu ma tem de Dumnezeu, fiindca Il iubesc pe El”. Este acea dragoste care scoate afara frica, despre care zice dumnezeiescul Evanghelist Ioan in epistola sa soborniceasca. Dar sa se stie, ca nu poate cineva sa castige frica cea desavarsita, de nu o va castiga mai inainte pe cea dintai. Asadar, inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu, iar sfarsitul este dragostea de Dumnezeu sau, mai bine-zis, sfarsitul este desavarsita si curata frica, care se naste din dragostea de Dumnezeu.

Deci  frica  cea  deplina  si  desavarsita  a  sfintilor,  cu  care  ei  se  tem  de  Dumnezeu,  are inaintemergatoare frica cea din nou incepator, care se mai numeste si incepatoare.

Mustra pe fiul tau si el iti va fi odihna si iti va face placere sufletului tau (Pilde 29, 17).”

(Ne vorbeste Parintele Cleopa, vol. 11)

Anunțuri