Pentru un crestin ortodox nu este important numai sa creada in Dumnezeu si sa-l slujeasca asa cum poate, ci, mai ales, sa cunoasca invatatura de credinta ortodoxa si sa-l slaveasca drept si corect pe Dumnezeu. De aici si intelesul cuvantul ortodox, adica dreptslavitor. Nu-l poti slavi pe Dumnezeu oricum, ci numai asa cum El ne-a invatat si aratat.

In perioada comunista a fost mai greu cu lucrarea de catehizare a credinciosilor si ea s-a facut pe ici pe colo, adica pe unde s-a putut si cum s-a putut. Astazi, Biserica incearca sa faca aceasta lucrare mult mai sistematic si mai eficient. Totodata, ea incearca sa recupereze timpul pierdut. Dar nu este usor si este un proces de durata.

E adevarat, in procesul catehizarii nu numai Biserica lucreaza, ci ea are nevoie de interesul si aportul credinciosilor. Omul insusi trebuie sa-si doreasca sa-l cunoasca pe Dumnezeu, sa fie interesat sa cunoasca invatatura de credinta, istoria sau ritualurile de cult ale propriei credinte.

Data fiind situatia din trecut, astazi, multi credinciosi, chiar si cei mai apropiati si fideli Bisericii, au mari lacune si nestiinte capitale in ceea ce priveste invataturile de credinta. Si, pe acest fond, s-au cuibarit si adancit, de-a lungul timpului, tot soiul de superstitii, mituri, “ziceri babesti” si alte povesti nemuritoare. Care, nici una dintre ele, nu au nimic de-a face nici cu credinta si nici cu randuielile Bisericii noastre. Dar, atat de bine s-au inradacinat in unele parti si in anumite tipuri de mentalitati, incat nu numai ca predomina inaintea adevaratei invataturi a Bisericii, dar, de multe ori, i-au luat chiar locul.

Daca mai adaugam si faptul ca facem si alte multe greseli simple, elementare, de abecedar crestin, atunci situatia este cam dezamagitoare. Si ea trebuie schimbata, incetul cu incetul…

Prin orele de Religie din scoala, prin orele de cateheza din biserici, prin cartile cu continut bisericesc si religios, prin reviste de profil, dar si  prin alte mijloace, Biserica incearca sa indrepte situatia aceasta. Dar si noi, “cei tari in credinta”, cum zice Apostolul Pavel, fiecare, personal, se cuvine “sa indreptam, cu duhul blandetii” pe cei cei sunt in nestiinta. Asa vom contribui si noi la marea lucrare de catehizare a Bisericii si la binele ei.

Este foarte important cum te raportezi la propria credinta si la propria ta mantuire. De aceea, cunoasterea invataturii de credinta, lasata de Hristos noua tuturor, este o prioritate fundamentala si indispensabila celor ce vor sa se mantuiasca.

Asa stand lucrurile, ne-am gandit si noi, ca pe micul si modestul nostru blogulet, sa incercam sa indrumam drept pe credinciosii care ne viziteaza si sa explicam corect anumite invataturi, ritualuri, dar si sa corectam  greselile si superstiile frecvente, observate nu numai in activitatea noastra misionar-pastorala, dar si in mailurile si scrisorile primite. De aceea, vom incepe cu cele mai elementare greseli pe care le fac multi credinciosi.

“Doamne ajuta, Parinte!” sau “Sarut mana, binecuvantati Parinte!” ?

Formula de adresare catre clerici. Minimizata ca importanta de unii, ignorata de altii, necunoscuta de multi. Cand te intalnesti cu cineva, cunoscut ori nu, este foarte important sa te raportezi corect la cel din fata ta. Soldatul din armata nu-i poate spune generalului: “Salut! Ce mai faci?”, ca ar fi o mare lipsa de educatie si disciplina, iar jignirea adusa generalului ar atrage dupa sine repercursiuni nu din cele mai placute. Nici eu, ca preot, cand ma intalnesc cu episcopul meu, nu-l pot saluta, zicand: “Sa traiti, Parinte Episcop!”. Ar insemna nu numai ca nu stiu sa acord respectul cuvenit unui ierarh sau ca sunt grosolan, dar si faptul ca, desi sunt preot, habar nu am sa ma raportez corect la treptele ierarhiei bisericesti.

Deci, desi pare simplu si banal, este foarte important sa stii…. sa saluti corect! Si daca nu stim nici sa salutam crestineste, ce alte pretentii sa mai avem in materie de credinta?!

Greseala cea mai frecventa in ceea ce priveste salutul adresat preotilor este folosirea unei mici rugaciuni, frumoase si importante, dar nepotrivite ca salut: “Doamne ajuta, Parinte!

Salutul corect ar fi acesta:

–          Pentru ierarh: “Sarut mana si binecuvantati, Prea Sfintite Parinte sau Prea Sfintia Voastra!”( daca e episcop; Inalt Prea Sfintite Parinte sau Inalt Prea Sfintia Voastra, daca e Arhiepiscop ori Mitropolit si Prea Fericite Parinte, daca e Patriarh)

–          Pentru preot: “Sarut mana si binecuvantati Prea Cucernice Parinte! ( la preotul de mir; sau, la ieromonahi, Preacuvioase Parinte”) sau, mai simplu: “Sarut mana si binecuvantati, Parinte”.

–          Pentru  diacon: “Sarut mana, Prea Cucernice, Parinte!” (pentru diaconul de mir; pentru ierodiacon, Prea Cuvioase Parinte); diaconului nu-I mai cerem, insa, si binecuvantarea, pentru ca el nu poate binecuvanta, ci numai episcopul si preotul pot binecuvanta.

Ma voi referi mai mult la cea mai des folosita formula de adresare, cea catre preot. Este o formula de respect, care nu presupune din partea credinciosului nici umilire sau umilinta, nici scaderea reputatiei si nici caderea rangului. Si, de ce spun acestea? Pentru ca am sesizat mandria si grandomania unora, carora le pare un mare sacrificiu si o prea mare coborare a orgoliului personal, incat nici nu se pune problema sa acorde un asemenea respect preotului. Mai mult, sunt unii crestini ortodocsi care se adreseaza preotului cu apelativul: “domnule”! Adica nu Parinte Ion, ci domnule Ion! E adevarat ca preotul este si “domn”, ca toti ceilalti cetateni, dar mai presus de toate este Parinte!

Dar nu preotului ca persoana ii acordam prin aceasta formula de adresare, respectul deosebit, ci harului dumnezeiesc cu care a fost invesmantat de Hristos Insusi, iar mana i-o sarutam pentru ca, prin mainile preotului, se produce cea mai mare minune a lui Dumnezeu pe pamant: transformarea darurilor de paine si vin, la Sfanta Liturghie, in Insusi Trupul si Sangele lui Hristos! Prin mainile preotului se coboara harul Duhului Sfant si ne sfinteste pe noi toti. Si tot prin mainile preotului primim iertarea si dezlegarea pacatelor, de la Hristos, la Sfanta Spovedanie.

Nu persoana preotului este importanta, ca e preotul Gabriel, Costel, Nicolae sau Mihai, ci pe Cine reprezinta el si in numele Cui lucreaza: Hristos. Respectul adresat preotului este respectul si pretuirea pe care le avem fata de Hristos Insusi!

Se intampla insa, ca uneori sa nu salutam in nici un fel preotul, sa-l ignoram complet. Pe mine, personal, nu ma afecteaza daca cineva ma saluta asa ori nu, sau daca ma vede ori ignora si nici chiar daca unii ma injura pe strada sau imi adreseaza insulte, dar ma deranjeaza ca prin gesturi simple, elementare, oamenii isi creeaza comportamente si deprinderi incompatibile cu caracterul care se cere unui crestin adevarat si, prin aceste atitudini, se departeaza de Hristos si de mantuirea lor. Eu nu sunt important, dar sufletele oamenilor si mantuirea lor, da.

Mai mahnit  am fost sa constat ca aceste greseli le fac chiar  si cei care ar trebui sa le cunoasca foarte bine si sa-i invete si pe cei mai putin cunoscatori decat ei. Sa mergi in unele manastiri sau biserici si sa constati nu numai ca nu te saluta, pe tine, ca preot, mai nimeni din cei de acolo, nici din cei care ar trebui sa o faca si nici din cei in trecere, dar, in unele cazuri, nici macar nu se obosesc prea mult sa-ti raspunda la salut ori te ignora cu totul. Sau ca la facultatea  de teologie, multi nu numai ca nu te baga in seama cu un elementar si de bun simt salut, dar nici macar pe preotii profesori nu-i prea saluta nimeni. E cam stanjenitor si alarmant. Si, daca e vorba in mare masura si de educatie, e cu atat mai deprimant.

In concluzie, salutul corect adresat preotului este: : “Sarut mana si binecuvantati, Parinte”. Apoi, dupa ce primim binecuvantarea preotului si-i sarutam mana, putem adauga si “Doamne ajuta!” sau putem primi si auzi  de la preot, dupa binecuvantare, aceasta scurta rugaciune care inseamna ca trebuie  sa il rugam pe Dumnezeu sa ne ajute.

Deci, haideti sa incercam, intr-o societate tulburata si din ce in ce mai certata cu bunul simt si cu disciplina, ca macar sa stim sa ne salutam si s-o facem si corect. De la lucrurile simple pornesc reusitele sau esecurile importante in viata. Iar daca nu mai reusim nici macar atat, atunci vom ajunge de plans. Eu cred, insa,  si sper ca aceste lucruri le vom indrepta…

_________________

Pr. Gabriel

Anunțuri