Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand ma gandesc la educatia pe care mi-au dat-o parintii mei in copilarie…. imi vine sa plang. Pentru ca m-au invatat sa privesc lumea in splendoarea ei, sa incerc sa culeg ce-i mai bun din ea, sa respect pe toti si sa incerc ca prin faptele, cuvintele si comportamentul meu sa-i zidesc sufleteste pe ceilalti. M-au invatat sa vad binele si sa nu caut raul, desi adesea raul e mult mai usor de vazut. M-au invatat sa nu ranesc, sa nu jignesc, sa nu asupresc, sa nu supar pe nimeni. Adica m-au invatat tot ceea ce acum a cazut in derizoriu, in banal. Toate cele de mai sus sunt, pentru omul modern, nu naivitati, ci tampenii, prostii. Dar… pentru un crestin sunt adevaratele valori morale care trebuiesc pretuite si cultivate.

De aceea, poate, uneori, imi este si foarte greu sa ma “adaptez” la cerintele lumii moderne. Sigur ca, in nici un caz, nu pretind ca am reusit in totalitate sa fiu asa cum m-au invatat parintii mei, ci doar ca am incercat si mai incerc inca… Impotriva “duhului lumii”.

Uneori insa, oricat te-ai stradui, gresesti. Oricat ai incerca sa eviti vederea si experierea raului, nu poti. Il vezi, il simti, il cunosti. Si atunci, esti nevoit sa iei atitudine, sa incerci sa te lupti cu el si, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu vointa incordata, speri sa reusesti. Si eu, desi am incercat sa “nu vad”, totusi, “vad”. Stiam ca cel rau “lucreaza”, dar acum incep sa “vad” din ce in ce mai mult..

Vad multe manifestari ale raului din noi. Un astfel de fenomen tinde sa ia amploare. Iata, de pilda, a devenit deja un trend umilirea si batjocorirea preotilor pentru ca, nu-i asa, nu esti jurnalist adevarat daca nu “dai in Biserica”. O multime de ziaristi tineri, fara o elementara educatie religioasa (caci teologica nu prea mai avem pretentia), isi permit, cu lipsa de discernamant duhovnicesc, sa scrie articole batjocoritoare, acuzatoare si denigratoare la adresa Bisericii, slujitorilor ei sau unor asa-zise realitati din viata acesteia.

In fapt, este vorba, in primul rand, despre o carenta in educatie, in educatie sanatoasa. Daca nu ai fost educat de mic sa vezi ceea ce este bun in semenii tai, daca nu stii sa privesti lumea in ceea ce are ea mai bun si prin faptele si comportamentul tau sa contribui la frumusetea si armonia lumii, atunci, in mod evident, cand vei deveni adult, vei sti doar sa vezi raul peste tot, chiar si acolo unde nu este, sa privesti partea intunecata a omului, sa arati cu degetul, sa scuipi, sa detesti, sa urasti.

Apoi este vorba despre alterarea bunului simt firesc, aceea de a nu te amesteca acolo unde fie “nu-ti fierbe oala”, fie nu te pricepi. Dar aceste vlastare tinere care se simt foarte cunoscatoare, au, de multe ori, pretentia ca stiu tot si, mai mult, trebuie sa isi dea cu parerea oricand, oriunde si in orice mod.

Iar in final, este vorba despre o lipsa profunda de credinta, de respect fata de cele sfinte si o dorinta trufasa si plina de invidie de a lua in ras, in derizoriu, ori de a umili acele persoane care, in  opinia lor, au o pozitie nemeritata in societate sau, de cele mai multe ori, castiga mai multi bani decat ei. Asta fiindca, nu-i asa, acum totul e in functie de bani. Ei sunt idolii nostril moderni si lor ne inchinam viata, ei au devenit pentru multi unicul scop al vietii lor.

Asa stand lucrurile, iata un exemlpu. Dl. Dan Radu, jurnalist la cotidianul Gandul, scrie in data de  10.02.2010,  un articol in care ne informeaza ca dansul are cateva “Probleme de comunicare duhovniceasca”. Si, probabil, banuieste ca le avem si noi.

Marturisesc ca, dupa lecturarea articolului, am inteles ca autorul are multe probleme duhovnicesti, cateva probleme de credinta si unele probleme de respect fata de Biserica si slujitorii ei. Nimic nou, am mai auzit, nu e dumnealui primul si, probabil, nici ultimul.

Numai ca, ce-i drept, sunt cam multe probleme! Drept pentru care nu mi-as fi permis nici un fel de comentariu la articolul unei persoane cu atatea probleme, dar, pentru ca articolul doreste „sa salveze” omul modern de flagelul numit “preotime”, atunci… eu fiind preot, adica invinuit, impricinat… imi permit! Pentru ca si eu am dreptul la opinie, precum domnul ziarist.

Asa cum veti constata singuri (sau poate nu, depinde de fiecare), in cele ce urmeaza, fiecare, insist, fiecare propozitie ( si aici e marele meu soc!) a articolului este plina de venin, exagerari, mistificari, neadevaruri, idei adunate de prin piete si, pe alocuri, lipsa de respect. Drept pentru care, voi incerca sa analizez fiecare fraza in parte.

Articolul incepe astfel (textele scrise cu rosu sunt extrase din articolu publicat in cotidianul Gandul):

“  Preoţii. Sunt îndrumătorii noştri spirituali, ne arată calea cea dreaptă şi totuşi fugim de ei ca dracul de tămâie.”

Adica un inceput de tipul celui din filmul american Star Trek: “Preotii…..ultima frontiera!” Cine sunt ei? Niste “indrumatori spirituali”, nicidecum slujitori harici ai lui Dumnezeu, cum ar spune un crestin autentic, un credincios adevarat. Ei, desi “ne arata calea cea dreapta”,  “fugim de ei ca de dracul de tamaie”!  Marturisesc ca de mine nu a fugit nimeni pana acum, asa incat sunt mai inclinat sa cred ca doar dl. Dan Radu fuge de preoti “ca dracul de tamaie”. Ma intreb, de ce oare? Probabil ca tocmai din motivul invocat de dumnealui mai sus: “ne arata calea cea dreapta”!. Si unii… nu vor sa mearga pe ea.

Eu as recomanda, totusi, domnului Radu sa incerce pe viitor nu sa fuga de preoti, ci sa se apropie de ei, sa incerce sa-i cunoasca cu adevarat si apoi, poate, nu va mai scrie in acest fel despre ei. Poate…

“Este bine să facem ce ne spun, dar în nici un caz să-i luăm drept exemplu, iar când vezi unul pe stradă, superstiţia spune că, dacă nu faci un gest necuviincios, te paşte ghinionul.”

In continuare, autorul articolului ne invata ca “este bine (sic!) sa facem ce ne spun, dar in nici un caz sa-i luam drept exemplu”. De ce? Autorul nu ne raspunde, dar ne da de inteles ca in randurile urmatoare ne va aduce dovezi in sustinerea acestei afirmatii. Observati gradul de generalitate al afirmatiei! Toti trebuie sa facem asa cum ne indeamna dansul. Ca dumnealui stie cel mai bine. “In nici un caz” sa nu indraznim sa luam “drept exemplu” un preot! Dar, pe cine, domnule ziarist?

Eventual corectitudinea si moralitatea din presa, nu? Sa-i luam drept exemplu pe ziaristi! De ce nu?! Dintre care cel dintai sunteti dvs., care pentru ca nu puteti  (sau nu doriti) realiza un articol frumos, ziditor, folositor celor ce va citesc, va este mult mai usor sa aruncati cu noroi in persoane pe care nici macar nu le cunoasteti, decat poate tangential.

Apoi, daca dvs., un ziarist inteligent si cultivat, cunoscator al vietii spirituale si al realitatilor duhovnicesti, va lasati dominat de “superstitii”, mi se pare un pic cam ciudat. Si mai curioasa mi se pare incercarea de instigare la “gesturi necuviincioase”, adica reprobabile, pe care o adresati cititorilor dvs. Cam ce “gesturi necuviincioase” ar trebui sa faca un om pentru a nu il “paste ghinionul”?

E grav si rusinos!

“Am văzut unul acum câteva zile la volanul unui 4×4, înjurând în trafic şi mi-am făcut cruce cu limba în gură. Nu înjurăturile erau şocante (câte poveşti despre popi spurcaţi la gură nu a auzit fiecare) ci faptul că era la volanul unui astfel de bolid. Pentru că în imaginaţia mea şi a altora preoţii au rămas încremeniţi undeva în Evul Mediu.”

Ei bine, de fapt, aici e problema domnului ziarist. Pretinsa stare materiala infloritoare a preotilor. Asta il macina pe dumnealui si pe multi. Banul! Flagelul omenirii!

Pentru zece-douazeci de preoti cu parohii mari din Bucuresti, care, probabil, au venituri mai consistente, autorul articolului infiereaza toti clericii. Si acum, sa vedem care sunt problemele sesizate de autor. Ca un preot oarecare conducea un 4×4. Ma iertati, dar nu observ problema. Masina e buba? Pai, cum adica, un preot nu trebuie sa aiba  4×4 ? De ce, ma rog? Si de ce un ziarist sau oricare om poate sa aiba o astfel de masina? Domnul ziarist probabil face parte  din acel curent bulversant care circula printre unii asa-zisi crestini: pe de o parte nu-i bine ca preotul sa fie imbracat bine, sa aiba casa, masina buna sau alte bunuri, el trebuie sa fie saracul saracilor, sacul de box al oricui, batjocura tuturor, ca de aia e preot; pe de alta parte, daca cumva vedem pe strada un preot imbracat saracacios, jerpelit, neingrijit, ne scandalizam imediat, nici asa nu e bine: ce preot e ala neingrijit, nespalat, primitiv?! Adica, oricum ai da-o, tot nu e bine. Dar cum e bine domnilor?

Pe autor nu il deranjeaza ca preotul respectiv (daca o fi reala intamplarea!) injura, ci masina e baiul. Pe mina ma doare ca preotul injura, domnule ziarist, nu masina. Ca, poate omul stransese bani toata viata pentru masina aceea, poate avea familie numeroasa si avea nevoie de o semenea masina, poate avea o mama sau o ruda bolnava, departe, in alt oras, si avea nevoie de masina aceea. Ca si preotul e om, domnule ziarist. Poate ca ati uitat. Rau e ca injura, dar e treaba lui, va fi judecat de Dumnezeu pentru asta. Si noi vom fi judecati pentru orice cuvant, fapta si gand.

Modul acesta de a vedea lucrurile, intr-un stil eminamente materialist, ingust, fara a ne gandi si la necesitatile si nevoile celor de langa noi, e unul egoist si arogant.

Eu nu doresc nici domnului ziarist si nimanui sa dobandeasca, de exemplu, bunastarea mea materiala. A unui preot de spital din Bucuresti. Nici salariul meu de preot, adica 540 lei, nici sa fie in situatia de a nu avea casa, de a avea sotia bolnava, de a fi mereu in mijlocul suferintei si durerii oamenilor langa patul lor de spital, nici multe altele… Asta ca sa vorbesc doar in dreptul numelui meu, nu sa ma dau exemplu.

Nu mai pizmuiti preotii, domnule ziarist, pentru ca nu le cunoasteti nici viata, nici sacrificiile lor si nici realitatea in care traiesc ei zi de zi. Nu mai judecati pentru ca nu stiti ce judecati. Apropiati-va de ei, cunoasteti-i cu adevarat si apoi scrieti la gazeta despre ei.

Apropo, era sa uit: semnul Sfintei Cruci se face cu mana dreapta, nu cu limba. Iar slujitorilor Bisericii ne adresam fie cu apelativul preot, fie cu cel de parinte, in nici un caz cu cel de „popa”, precum unui scriitor la gazeta ii spunem fie ziarist, fie jurnalist, in nici un caz paparazzi. E bine de stiut!

“La Mănăstirea Cernica, de exemplu, automobile mai mult sau mai puţin similare se aliniază pentru a fi sfinţite. Pentru o sumă rezonabilă maşina e stropită cu agheasmă, lucru menit să-l ferească pe şofer de accidente. Sfinţirea nu poate fi rea, dar oare preoţii respectivi, după ce le întăresc credinţa şoferilor, le recomandă apoi să poarte şi centura de siguranţă?”

Masinile, casele, obiectele si toate bunurile pamantesti se sfintesc pentru ca in ele locuieste omul, care este o existent atat sufleteasca cat si pamanteasca. Daca din punct de vedere fizic, omul isi ingrijeste casa, o spala, o curata, o aranjeaza, la fel si din punct de vedre duhovnicesc o sfinteste, o purifica, pentru a crea un spatial imaculat, propice vietuirii sale trupesti si sufletesti. De aceea este un lucru foarte bun sfintirea lucrurilor si a obiectelor. Mai trebuie, insa, sa ne sfintim si noi….

In ceea ce priveste “centura de siguranta”, indemnul purtarii ei trebuie sa intre in atributia organelor competente, nu a preotului. Dar, chiar si asa, nu ar fi ceva anormal sa o recomande si preotii.

Daca, cumva, fraza dumneavoastra incearca sa ne sugereze ca preotii, desi sfintesc masinile oamenilor pentru a-i feri de accidente, in ascuns isi doresc ca oamenii sa moara sau sa pateasca vreo nenorocire in accidente pentru a avea si alte slujbe de pe urma carora sa obtina o “suma rezonabila”, aici deja vorbim de scenari macabre, de lipsa de bun simt si de o crasa obraznicie. Eu, personal, va doresc numai bine si nu doresc nimanui raul. Si sunt un preot! Retineti!

“De sfinţit se sfinţesc de veacuri haine, băuturi, scaune şi mese (în funcţie de regiune) care apoi sunt date de pomană. Nimeni nu le explică oamenilor că hrana, hainele şi toate celelalte nu ajung, fizic, la răposatul pomenit, pe lumea cealaltă şi nici nu e bine să crezi aşa ceva. A nu ţine, însă, datina, este păcat, iar preoţii noştri, înainte de a-ţi vorbi despre Rai, te pun pe jar pomenind de flăcările iadului.”

A pretinde ca stiti ceea ce se predica si invata in fiecare biserica parohiala este iarasi o exagerare. Tocmai daca ati cunoaste foarte bine viata Bisericii si ati merge la biserica (eu constat din cele scrise ca aveti restante mari) ati constata ca preotii le explica oamenilor invatatura de credinta, pe care si-o insusesc cei care doresc cu adevarat sa o cunoasca. Daca si dvs. ati dori lucrul acesta, va asigur ca ar fi foarte simplu si usor.

In ceea ce priveste pomenirile si parastasele pentru cei adormiti, acestea sunt de o mare importanta pentru sufletele celor raposati. Nu pentru ca asa spune “datina”. Biserica nu isi are bazele invataturii sale in datini! Poate asa credeti dvs. si altii. Ea are la baza invatatura lui Hristos si a Sfintilor Apostoli. Iar acesta invatatura, sa retineti, spune ca sufletele celor adormiti merg in lumea de dincolo doar cu faptele lor, fara nimic material din lumea aceasta. Dar fiecare om are pacatele lui. Si faptele lui bune. A da de pomana unui sarman nu insemna ca pomana ajunge la cel mort si ca el mananca, ci ca fapta in sine, ajutorarea celui sarac si flamand, adica o fapta bune, ea se face in numele si pentru cel adormita, ca Dumnezeu sa-i considere fapta de milostenie celui adormit sis a ii usureze starea sufletului in lum ea de dincolo. Pentru ca cel mort nu mai poate face fapte pentru el, dar noi putem, il putem ajuta. Si inca mult.

Preotii nu vorbesc mai intai despre iad si apoi despre rai. Aici e un mare neadevar. Mai intai a fost Raiul si abia dupa pacatul primilor oameni a aparut posibilitatea iadului. Dar probabil ca si dvs. constatati ca noi cei de azi, prin ceea ce am devenit, prin faptele, gandurile si cuvintele noastre, suntem, intr-adevar mult mai aproape de iad decat de Rai. Dar adevarul il cunoaste numai Dumnezeu.

“În alte părţi, preotul este sfătuitor şi prieten al enoriaşilor.

Tinerilor li se decodifică Biblia în limbaj mai accesibil. Când ratează slujba din cine ştie ce motive, li se trimit pasaje din Evanghelie prin sms. La noi, dreapta credinţă se predă mai frust.”

Nu “in alte parti”, ci in toate partile, oriunde si oricand, preotul este sfatuitorul omului.Eu nu am auzit in viata mea ca vreun preot sa catehizeze credinciosii trimitandu-le sms-uri cu pasaje din Evanghelie. Dar, probabil, dvs. aveti mai multe informatii. Prin “alte parti” asa o fi.

Dar, chiar daca ar fi asa, ce e rau sa fie si sms-uri cu continut religios? Ce, sms-urile sunt mesaje speciale ce exclude teme religioase? Nu prea cred. Dimpotriva, daca tot folosim toti mobilul, atunci sa-l folosim si cum se cuvinte.

“Îmi amintesc că la ora de religie, după ce ne-a zis că vom arde în iad, profesorul s-a oferit să ne împărtăşească câteva palme pentru a ne trezi atenţia. Evident, un caz singular. În alte părţi, palmele au fost puse în practică.”

Avalansa de argumente absurde, chiar puerile, continua. De data aceasta, desi articolul vorbea pana acum despre preoti, se trece abrupt la alti “inamici”: profesorii de Religie. Intamplator (sau nu!), suntem tot “pe terenul meu”, fiindca, pe langa preot, sunt si profesor de religie. Adica „dublu inamic”? Sper ca nu! Poate doar dublu prieten! 🙂

Daca or fi existand profesori de religie agresivi nu stiu, nu am auzit. Si ce daca? Asta e simptomatic pentru toti profesorii de Religie? Daca un ziarist palmuieste un cetatean, asta inseamna ca dl. Dan Radu sau alt ziarist e si el violent? Ca toti suntem la fel? Cine nu stie sa se incadreze in valorile morale sau in disciplina Bisericii se va autoexclude singur din randurile ei. Nu va faceti griji.

“Sâmbăta trecută un sobor s-a urcat într-un telescaun şi a stropit cu agheasmă pârtia de schi de la Gura Humorului. Imaginile au ajuns pe internet fiind considerate, dacă nu penibile, cel puţin amuzante. De ce? Probabil pentru că, fiind suspendaţi în aer, păreau mai puţin înfricoşători decât sunt de obicei.”

Pe autor il deranjeaza nu numai sfintirea caselor, masinilor, darurilor date de pomana, ci si sfintirea… partiilor. Spune, dumnealui, ca e penibil. Si eu intreb iarasi, de ce? Dumnezeu este Creatorul lumii, al intregului univers, si al partiilor!. El poarta de grija intregii creatii si o sfinteste, chiar si partiile. Ca schiorii sa fie ocrotiti, paziti, feriti de primejdii. E banal, penibil? Asteptati sa schiati si sa cadeti, Doamne fereste (nu dorim nimanui), rupandu-va vreo coasta, sa vedeti atunci ca nu mai e penibil deloc.

Articolul se inchieie asa cum a debutat: cu teama, frica, aversitatea, oroarea si fuga autorului de preoti. Preoti care sunt “infricosatori, de obicei”. Aici are ceva dreptate autorul nostru: preotii sunt infricosatori pentru diavol si cei ce-l urmeaza! Asta pentru ca au harul lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu. Pentru un crestin adevarat, preotul este parintele sau iubitor, un prieten, un apropiat. Credinciosii  vin la preot cu dragoste, nu cu teama, cu speranta in ajutorul lui, cu dorinta de a primi pe Dumnezeu din mainile lui. Nicioadata nu am auzit pe vreun credincios sa se teama de preot!

Doar daca nu cumva este vorba de vreun necredincios, de un om ce poarta povara pacatelor si rautatilor sale, dar care nu doreste sa iasa din intunericul ce-l stapaneste.

Concluzia mea?

Articolul este lipsit de originalitate, rautacios, repeta aceleasi idei si mituri moderne cum ca preotii ar fi asa si pe dincolo, contine superstitii, idei fixe, si supara prin vehementa acuzelor si lipsa de respect fata de slujitorii si lucrarea Bisericii. Si, mai mult de atat, desi doreste asta, nu dovedeste absolut nimic!

Autorul dovedeste ca nu este un credincios participant la viata liturgica a Bisericii, nici un cunoscator al doctrinei ei si nici macar un cinstitor de cele sfinte. Detesta preotii, slujbele Bisericii si intreaga Traditie crestina.

Dumnealui si-a spus opinia in ziar, iar eu aici, pe blog. Fiindca asa e democratic. Si crestineste!

Opinia domniilor voastre?

Pr. Gabriel Militaru

Anunțuri