Mircea Vulcanescu

(sursa foto: http://www.jurnalul.ro)

POZIŢII TEOLOGICE CARE ACCEPTĂ APOCATASTAZA[i]

1. POZIŢII TEOLOGICE ACTUALE CARE ACCEPTĂ APOCATASTAZA

B ) Teologi români

Datorită faptului că în ţara noastră studiile origeniene sunt firave şi că „ spre deosebire de lumea occidentală, unde teologul alexandrin nu mai reprezintă de mult o sperietoare pentru oamenii Bisericii, în România stafia lui continuă încă să streseze vampiric minţile bisericoase, tulburându-le tihna dogmatică şi pioşenia confortabilă ”[ii], este de înţeles faptul că multe din problemele controversate ale operei lui Origen nu au fost abordate de teologii români, mai ales că asupra lui apasă condamnarea unui Sinod Ecumenic.

În această situaţie se găseşte şi problema Apocatastazei, prea puţin tratată sau doar amintită în trecere în scrierile teologice româneşti.

Anul 1926 va rămâne o dată de referinţă pentru origenistica românească prin apariţia articolului Denaturarea istoriei lui Origen[iii] al profesorului Teodor M. Popescu ( 1893-1937 ). El reia „ dosarul chestiunii origeniste ”, fără prejudecăţi „ ortodoxiste ”, demascând tertipurile lui Teofil al Alexandriei, cârdăşia lui cu Ieronim, precum şi influenţa meschină a lui Iustinian, cel care a răsturnat, de fapt, piatra peste mormântul lui Origen.

Teodor M. Popescu arată că „ Origen-eretic ” este un construct târziu, al secolelor V şi VI, fără nici o legătură cu „ adevăratul Origen ” – figură controversată, desigur, încă din timpul vieţii, dar nu condamnată pentru erezie de către Demetrios sau Heraclas.

Denaturarea istoriei lui Origen este o strălucită investigaţie critică dublată de o fervoare apologetică de cea mai bună calitate. Ea va fi urmată şapte ani mai târziu, în 1933, de traducerea şi publicarea Tratatului preapiosului împărat Iustinian, trimis preasfinţitului şi preafericitului arhiepiscop al fericitului oraş şi patriarh Mina, contra lui Origen cel nelegiuit şi al nepioaselor lui învăţături.[iv]

În 1929, Haralambie Rovenţa ( 1898-1946 ) publică un studiu-premieră în România, consacrat exclusiv metodei hermeneutice a lui Origen, intitulat Interpretarea Scripturii după Origen.

Preotul profesor Isidor Todoran ( 1906-1985 ) publică articolul Poate fi considerat Origen eretic ?. Fără a intra foarte mult în fondul teologiei origeniene, dogmatistul sibian oferă argumente formale, procedurale, în favoarea eliminării etichetei pripite de „ eretic ” cu care a fost ştampilat „ post mortem ” Origen de către oamenii lui Iustinian, împingându-i într-o manieră incalificabilă opera la periferia Bisericii.

În 1960, părintele profesor Ioan Gh. Coman publică o foarte bună introducere în viaţa şi opera lui Origen, Eusebiu al Cezareei şi Ieronim despre Origen, iar în 1973 articolul intitulat Origen despre Logos, Biserică şi suflet, o scurtă şi frumoasă parafrază la Comentariul la Cântarea Cântărilor.

În 1978, preotul profesor Nicolae C. Buzescu ( 1907-1992 ) publică studiul Conceptul de Evanghelie la Origen. În acelaşi an preotul Sebastian Chilea publică o amplă descriere a nouă puncte controversate din Περὶ αρχων , printre care şi problema Apocatastazei. Articolul, intitulat Despre ipotezele lui Origen, enumeră ipotezele origeniste şi le comentează succint.

Părintele Dumitru Stăniloae ( 1903-1993 ) publică la numai un an ( 1983 ) după apariţia traducerii în limba română a tratatului  Περὶ αρχων ( De Principiis ), o introducere la Ambigua Sfântului Maxim Mărturisitorul, unde sunt reactualizate, fără complexe, toate problemele legate de doctrina lui Origen. [v]

În Teologia Dogmatică Ortodoxă, părintele Stăniloae numeşte Apocatastaza origenistă  învăţătura despre „ universalismul final al mântuirii ”, arătând că „ o libertate care duce toate sufletele la mântuire, sau le dă posibilitatea unei eterne treceri de la bine la rău şi invers, nu mai e propriu-zis o libertate”.[vi]

Diaconul Ioan I. Ică jr. ( n. 1960 ), într-o secţiune specială a tezei sale de doctorat Mystagogia Trinitatis ( 1998 ), consacrată în special locului teologiei trinitare în opera Sfântului Maxim Mărturisitorul, arată continuitatea tradiţiei teologice şi spirituale „ Origen – Capadocieni / Evagrie – Dionisie – Maxim Mărturisitorul ”.

Părintele Ică jr. arată că Mystagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul este o reluare şi reinterpretare într-un context trinitar capadocian şi hristologic calcedonean a marilor intuiţii şi orizonturi ale gândirii lui Origen, o versiune de „ origenism chalcedonian ” ( după formula lui Hans Urs von Balthasar ).

În 1995, Cristian Bădiliţă publică traducerea primei cărţi din Comentariul la Evanghelia lui Ioan a lui Origen, incluzând şi cele 15 anatematisme de la Sinodul V Ecumenic, însoţite de scurte comentarii lămuritoare.

În 1999, Bădiliţă va publica în postfaţa traducerii cărţii lui Henri Crouzel, Origen, articolul Origen în România ( 1926-1998 ), o „ anchetă ” a studiilor origeniene apărute în România până în 1998.

După Bădiliţă, studiile lui Vlad Niculescu ating nivelul performanţei. În curs de publicare la editura Teora, eseul Origen în Ghetsemani. Teologia martiriului ca expectativă a propriei martirizări reinterpretează teologic viaţa însăşi a lui Origen, candidat respins sistematic la „ proba martirica ” a credinţei.

Încununarea cercetărilor lui Vlad Niculescu în domeniul studiilor origeniene, după Bădiliţă, o reprezintă teza sa de doctorat : Paidea mistagogică a lui Origen.

Această lucrare valorifică, după acelaşi, într-un splendid legato segmentele atât de diverse, studiate punctual, ale operei şi personalităţii lui Origen ( paidee, exegeză, soteriologie, hristologie ). Firul roşu îl constituie, aşa cum arată şi titlul, „ paideea mistagogică ”, care „ se desfăşoară atât pe verticala demersului exegetic-hristologic ( dimensiunea istoric-evenimenţială ), cât şi pe orizontală ( dimensiunea personal existenţială ).[vii]

În ceea ce priveşte Apocatastaza, este interesant de semnalat, însă, etapele unei polemici, celebre în perioada interbelică, stârnite în jurul prefeţei cu care Nae Ionescu a însoţit romanul lui Mihail Sebastian, De două mii de ani ( 1934 ). Filozoful român dezbate aici, în cheie strict teologică problema identităţii evreieşti, precum şi a destinului provocat de această identitate. Miezul identităţii evreieşti s-ar afla, în opinia lui Nae Ionescu, în suferinţa de a nu-l fi recunoscut la timp pe Mântuitorul Iisus Hristos drept Mesia, în suferinţa de a şti că mântuirea nu va putea fi dobândită niciodată.

Această prefaţă a atras o replică din partea lui Mircea Eliade, nu articol centrat pe ideea posibilităţii necreştinilor de a se mântui. [viii]

Mircea Eliade consideră că „ un teolog creştin nu poate cădea în păcatul deznădejdii, nu poate afirma universalitatea destinului de suferinţă al lui Israel. Tot ceea ce poate afirma, creştineşte şi ortodoxiceşte, este că Harul divin e liber să mântuie sau să nu mântuie pe Evrei. Atât.” Aceasta pentru că „ …nimeni nu poate interveni în libertatea lui Dumnezeu. Dumnezeu poate mântui oricum, pe oricine, chiar dacă acel oricine este în afara comunităţii de dragoste creştină. După cum poate refuza mântuirea şi unor membrii din creştinătate”. Creştinii „ trăiesc în nădejdea mântuirii prin Iisus ( nici măcar în certitudinea ei )”, iar necreştinii „ pot fi mântuiţi dacă Graţia lui Dumnezeu voeşte aceasta ”.

Eliade crede, de asemenea, că „ …afirmarea certitudinii că Iuda trebuie să sufere la infinit pentru că a tăgăduit pe Mesia ” este „ o greşeală contra nădejdii, complicată cu greşeala, mai gravă, contra libertăţii Graţiei ”.[ix]

La articolul antinăist al lui Eliade răspunde George Racoveanu .[x] Polemica se prelungeşte până când Eliade cedează. În punctul mort al discuţiei intervine Mircea Vulcănescu , cu un articol împotriva lui George Racoveanu.[xi] Mircea Vulcănescu lărgeşte cadrul teologic al polemicii, introducând « teologumena » Apocatastazei, susţinută de Origen. Apoi va abandona şi el discuţia publică, lăsând în manuscris două texte importante : Răspuns la un răspuns şi Condamnarea lui Origen.

În Răspuns la un răspuns Mircea Vulcănescu arată că Biserica nu s-a pronunţat niciodată definitiv în problema mântuirii necreştinilor. Prin urmare, teologumena lui Origen are tot atâta valoare cât şi opinia predominantă în Ortodoxie, conform căreia necreştinii ar fi excluşi de la mântuire şi nu doar atât, ci se vor zbate pe veci în chinuri cumplite.

Vulcănescu invocă în sprijinul celor spuse de el şi atitudinea origenistă a părintelui Serghei Bulgakov. În legătură cu aceasta spune că Bulgakov invocă două tradiţii în eshatologia creştină. Una afirmă „ iadul absolut şi definitiv ”, cealaltă „ urmează învăţătura lui Origen şi a Sfântului Grigorie de Nyssa, după care pedeapsa veşnică nu însemnează pedeapsă fără sfârşit; căci scris este că la sfârşit Dumnezeu va supune tot vrăjmaşul şi va fi totul în tot ”. [xii]

Prezentându-şi opinia în această dezbatere, Mircea Vulcănescu consideră că cele două „ tradiţii ” sunt de fapt două „ fragmente de adevăr ” : „ DREPTATEA lui Dumnezeu care cere judecată şi DRAGOSTEA lui care vrea să mântuie pe toţi ”. Aici vede Vulcănescu „ cheia controversei şi dificultatea ei ”, şi crede că „ Duhul Sfânt va să stabilească Unitatea, vădind, într-un fel pentru care mintea mintea noastră speculativă e deficientă, că cele două daruri ale lui Dumnezeu, departe de a se împotrivi, se împlinesc. Noi nu ştim cum… şi judecăm după dreptatea şi dragostea omenească, fireşte greşind, siliţi fiind de minte să conchidem de la dreptate la neîndurare ( minoritatea ), sau de la îndurare la nedreptate ( rigoriştii ) ”.[xiii]

În Condamnarea lui Origen Mircea Vulcănescu citează pasaje consistente din documentele Sinodului V Ecumenic şi ajunge la concluzia că participanţii nu păstrează formula categorică cerută de Iustinian, ci condamnă doctrina Apocatastazei în funcţie de aceea a preexistenţei sufletelor. Iar „ ceea ce condamnă sinoadele ecumenice nu este învăţătura generală despre sfârşit, mărturisită de apostol, după care ” Dumnezeu va fi totul în toţi ” ; ci forma ei specială origenistă, adică interpretarea greşită a doctrine sfârşitului, legată de erorile inerente sistemului de gândire neoplatonist, folosit de Origen în încercarea lui de interpretare a învăţăturilor creştine ”.[xiv] Deci părintele Bulgakov  ar avea dreptate să spună că nu este condamnată nădejdea că o dată Dumnezeu va fi totul în toţi, ci numai doctrina restabilirii, în forma ei origenistă.

Concluzia la care ajunge Mircea Vulcănescu în privinţa veşniciei iadului şi a pedepselor lui este aceea că „ se poate prea bine nădăjdui că nimeni nu va intra efectiv într-însul ( nădejdea fiind înţeleasă aici ca o proiectare a dorinţei ) şi că poate tocmai această lipsă va constitui arderea lui, fără a tăgădui nici că focul acesta este ” vecinic ”, prin firea lui, nici că e ” gătit Diavolului şi Îngerilor lui ”, nici că dragostea lui Dumnezeu va mântui, fără judecată, şi nici că oamenii se mai pot pocăi după moarte; ci numai că: 1) la împlinirea timpului, s-ar putea ca toţi să se întoarcă la Dumnezeu; 2) pentru cei morţi fără ispăşire, s-ar putea ca rugăciunile bisericii să cucerească îndurarea lui Dumnezeu; iar 3) hulitori ai Sfântului Duh, în adâncul sufletului lor, nu se vor găsi ”.[xv]


[i]Articolele publicate aici sub titlul „Apocatastaza origenista si implicatiile ei dogmatice” fac parte din propria noastra lucrare de licenta „Problematica actuala a Apocatastazei„, sustinuta in anul 2004 la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Patriarhul Justinian” din cadrul Universitatii din Bucuresti; Toate drepturile apartin autorului.

[ii] Henri Crouzel, Origen,  , Ed. Deisis , Sibiu , 1999 ,  art. Origen în România ( 1926-1998 ) – postfaţă de Cristian Bădiliţă , p. 381.

[iii] În  « Biserica  Ortodoxă Română », seria II, an 44 ( 1926 ), nr. 5, p. 246-254; nr. 10, p. 580-586; nr. 7, p. 378-383; nr. 11, p. 631-635; nr. 12, p. 710-718.

[iv] În  « Studii  Teologice », anul IV ( 1933 ), p. 17-66.

[v] Henri Crouzel, op. cit. , art. Origen în România ( 1926-1998 ) – postfaţă de Cristian Bădiliţă , p. 381-390.

[vi] Pr. Prof. , Dumitru Staniloae, op. cit. , p. 266.

[vii] Henri Crouzel, op. cit. , art. Origen în România ( 1926-1998 ) – postfaţă de Cristian Bădiliţă, p. 390-395.

[viii] Mircea Eliade, Iudaism şi antisemitism. Preliminarii la o discuţie. , în  « Vremea » , an 7 , nr. 347 , 22 iulie 1934 , p. 5.

[ix] Ibidem.

[x] George Racoveanu, O problemă teologică eronat rezolvată sau ce n-a înţeles d. M. Eliade , în  « Credinţa » , an II , nr. 195 , 29 iulie 1934 , p. 3-4.

[xi] Mircea Vulcanescu, O problemă teologică eronat rezolvată ? ,  în  « Credinţa » , an II , nr. 225 , 2 sept. 1934 , p.35.

[xii] Idem , Răspuns la un răspuns , în  « Viaţa românească » , nr. 11-12 / 1994 , p. 106.

[xiii] Ibidem , p. 107.

[xiv] Idem , Condamnarea lui Origen , în  « Viaţa românească » , nr. 11-12 / 1994 , p. 113.

[xv] Ibidem , p. 115.

___________________________

Pr. Gabriel Militaru

Anunțuri