Dr. ANTONIE PLAMADEALA

Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului

IMPARATIA OMENIEI

PASTORALA la

Nasterea Domnului 1993

+ ANTONIE

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPlSCOP AL SIBIULUI SI

MITROPOLIT   AL   ROM.ANILOR   ORTODOCSI   DIN   ARDEAL,

CRISANA SI MARAMURES

P. C. protopopi, P. C. preoti si diaconi, cinului monahal si tuturor binecredinciosilor crestini din de Dumnezeu pazita noastra Arhiepiscopie, Har, ajutor si bucurie de la Dumnezeu, iar de la noi arhiereasca binecuvantare.

lubiti credinciosi,

Sunt evenimente de care in mod obligatoriu trebuie sa ne aducem aminte din cand in cand, cu toate ca viata, cu toate ale ei, ne solicita atentia si grijile in multe directii. Uneori ne copleseste cu grijile zilnice legate de familie: ,,painea cea de toate zilele”, educatia copiilor. Alteori ne copleseste cu griji legate de profesiune: obtinerea unui loc de munca pe masura calificarii, sau pierderea locului de munca sj amenintarea somajului. Si, de ce nu, uneori ne solicita cu multe griji sociale si politice, mereu cu intentia de a contribui la construirea in lume si in tara noas­tra a unei societati mai bine randuite, stabile, mai drepte, a unei societati morale care sa ne garanteze o viata sigura, sa ne elibereze de teama de ,,omul rau”, de ,,omul fara Dumnezeu” cum zice poporul nostru cu o veche educatie crestina. Am scapat de un ,,regim fara Dumnezeu” si, stim toti cum a fost, dar au mai ramas inca ,,oameni fara Dumnezeu” adica fara teama de dreptatea si judecata lui Dumnezeu, oameni care tin sa ne faca rau si, sa ne faca sa traim in teama, chiar intr-o societate libera care nu-si intelege bine libertatea.

Aproape jumatate de secol s-au facut eforturi ca sa se elimine Dumnezeu din viata oamenilor. Dumnezeu insa stiind ca fara El nu se poate, n-a plecat. A ramas cu noi si, pana la urma, cei care s-au luptat cu Dansul au trebuit sa se recunoasca invinsi. Le-a dat de multe ori ocazii de indreptare, dar ramanand neascultatori, in cele din urma au fost inlaturati.

In tot timpul acelei jumatati de secol de lupta cu Dumnezeu, doi factori, doua forte au ramas active in rezistenta fata de incercarile de descrestinare a poporului roman: Biserica si familia crestina. Acesti doi factori nu pot sa nu fie recunoscuti de oricine, oricat de bantuiti de rea credinta ar fi unii, ca urmare a unei educatii care i-a indepartat intentional de Dumnezeu si i-a deformat sufleteste.

Pe de o parte, Biserica a propovaduit mereu, prin ierarhia ei, episcopi, preoti si diaconi , existenta lui Dumnezeu raspunderea in fata lui Dumnezeu pentru faptele noastre, intr-un cuvant, morala crestina ca regula de viata si de speranta intr-o lume mai buna.

Pe de alta parte, familia crestina si-a educat copiii in frica lui Dumnezeu, i-a botezat, i-a cununat, la biserica atunci cand le-a venit vremea casatoriei, iar copiii si-au ingrijit parintii cu respect, iar atunci cand au trecut dincolo, i-au inmormantat dupa tradiitia crestina.

Si Biserica si familia, ca tot crestinul, ca forte vii ale credintei, au rezistat intotdeauna atacurilor celor rataciti de la credinta, au rezistat impotriva statului ateu, rugandu-se deschis si public lui Dumnezeu in rugaciunea ,.Tatal nostru”: ,,Vie Imparatia Ta”. Caci ori de cate ori imparatiile pamantesti se departeaza de legile morale, impiedica dreptatea si tulbura linistea oamenilor, crestinii se roaga: ,sa vina Imparatia lui Dumnezeu si sa se faca voia ,Sa”. Aceasta rugaciune de toti cunoscuta si rostita, e chemarea dreptatii lui Dumnezeu. Chemarea lui Dumnezeu in rnijlocul nostru, in lume. Ca sa faca din nou dreptate pentru toti. Ca sa ne invete legea morala. Sa ne invete cum sa traim ca sa ne fie noua bine, pe pamant si in cer.

Spuneam la inceput ca sunt evenimente de care, in mod obligatoriu, trebuie sa ne aducem aminte, din cand in cand, in ciuda tuturor intamplarilor si grijilor prezente care ne imprastie atentia in alta parte. Sa staruim in mai multa si mai adanca meditatie cand rostim: ,,Vie Imparatia Ta” (Matei 6, 10). Iata un eveniment de care ne aducem aminte an de an, la vremea aceasta, si care nu este altceva decat coborarea Fiului lui Dumnezeu pe pamant: Nasterea Domnului! El coboara in sufletele noastre aducandu-ne aminte ca ramane in ele: ,,Imparatia lui Dumnezeu este in voi” (Luca 17, 21). De aceea chiar si acolo unde, in afara, nu se tine seama de Imparatia lui Dumnezeu, ea exista in sufletele celor care o primesc. Caci ea se ofera tuturor. Ea se ofera si societatii, si lumii. .,Eu de aceea am venit ca lumea sa aiba din plin viata” (loan 10, 10), adica o viata completa, desavarsita, cu relatii drepte intre oameni, in dreptate, in intrajutorare, in iubire.

‘ Drept  credinciosi  crestini,

Mantuitorul Iisus Hristos s-a nascut, om printre oameni, traind ca noi, suferind ca noi, propovaduindu-ne randuieli de viata care sa ni se potriveasca, sa nu fie peste puterile noastre. S-a dat pe Sine exemplu viu, daruindu-ne propria lui putere de viata pentru ca, astfel, ceea ce a invatat si a facut El, sa putem face si noi.

El ne-a vrut buni, iertatori, iubitori. A vrut oameni buni. Dar a vrut si o societate buna. Caci numai oamenii buni pot alcatui o societate buna. Oainenii in sufletul carora Imparatia lui Dumnezeu si-a facut loc, vor face impreuna o Imparatie a lui Dumnezeu, din care sa dispara rautatea, crima, furtul, vorbirea de rau, invidia, pacatele trupesti, pentru ca astfel viata noastra sa fie inchinata lui Dumnezeu, adusa in fata Lui ca o jertfa vie (cf. Rom. 12, 1).

In crestinismul nostru popular se foloseste adesea cuvantul omenie. Omenia este ambianta creata de credinciosul purtator de har in mediul sau personal si in comuniune cu semenii lui, Cre­dinciosul devine astfel un creator de relatii interpersonale, fratesti, unde nu pot lucra puterile raului. ,,Iata un om de omenie”, se zice despre un om cumsecade, in care poti avea incredere, pe care il stii cinstit, saritor la nevoie, adica om al oamenilor, om daruit oamenilor. Un om care se daruieste oamenilor, e omul lui Dumnezeu. Romanul intreaba in limbajul lui zilnic: Cine e acolo, cand ii bate cineva la usa, si raspunsul, vine ca si o parola miilitara de recunoastere: ,,Om bun!” Cu alte cuvinte: Om al lui Hris­tos, om dupa modelul lui Hristos, om pe care il poti primi in casa fara teama.

Mantuitorul s-a intrupat — Dumnezeu a venit pe pamant

sub chip de om — ca sa ne faca oameni buni. Numai asa vom mosteni si dupa ce vom trece viata aceasta, Imparatia Cerurilor, Raiul, mantuirea, sederea in latura dreptilor, o vesnicie fericita. Omenia nu este altceva decat fata umana, istorica, fata intoarsa spre pamant a Imparatiei lui Dumnezeu.

Daca intelegem acest lucra, atunci am inteles Nasterea Domnului. Atunci, cum spunem in colindc: Nasterea lui Hristos ne este de folos!

lubiti credindosi,

,,TataI nostru” e o adresare in rugaciune care vrea sa-I spuna lui Dumnezeu ca toti suntem si ne simtim frati si surori. Avem acelas ..Tata”, adica aceeasi origine cereasca. Si ne rugam, chiar singuri fiind, ca si cum ne-am ruga laolalta. Nu zicem: Tatal meu! Asa ne-a invatat Mantuitorul. Si tot ce cerem, cerem pentru toti, Ce frumos sentiment de familie, de solidaritate. Cum ne-a invatat Dumnezeu sa:fim generosi, si noi Il ascultam! Ne marturisim fii ai aceluiasi Tata, ca intr-o familie. Ce decurge de aici? Inseamna ca trebuie sa ne tratam si noi unii pe altii,, ca frati si surori, daca Dumnezeu ne trateaza asa si daca noi ne recunoastem, in fata Lui, ca fii ai Lui, Sa fim generosi si intre noi. Sa ne ajutam unii pe altii. Sa iertam cand ne greseste cineva, si sa cerem iertare cand gresim noi. Sa cerem preotului la spovedanie, cu cainta, dezlegarea de pacate. Caci numai dezlegarea de pacate poate sa deschida poarta de intrare a Imparatiei lui Dumnezeu in mijlocul nostru.

Qmenia este unul din darurile Imparatiei. A cere iertare lui Dum­nezeu prin rugaciune si a primi iertarea prin marturisirea pacatelor, iata o cale deschisa coborarii Imparatiei lui Dumnezeu pe pa­mant si deschiderea ei pentru noi in ceruri. Si eu in virtutea harului ce mi s-a dat de sus, de a lega si dezlega, te iert si te dezleg!”, zice preotul. Aceasta este ,,vestea cea buna” si “evanghelia”pe care o poate auzi orice credincios, oricand si oriunde.

Preotul zice aceasta nu in numele lui ci ,,in numele. Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”. Numai un preot adevarat, hirotonit de un episcop, simbolul prezentei lui Iisus Hristos si al Apostolilor la mijlocul comunitatii, poate sa confirme iertarea pacatelor.

Spunem aceasta acum, in atentia preotilor si a creinciosilor, pentru a arata ca Biserica este un spatiu al Impacarii, o impacare care decurge din prezenta lui Hristos in mijlocul Apostolilor si din prezenta Apostolilor in mijlocul credinciosilor, prezenta mereu vie si lucratoare in Tainele Bisericii. Scara care duce la Imaparatia lui Dumnezeu trece prin Biserica, in care cei legati vremelnic pentru pacate, sunt dezlegati de ele pentru vesnicie.

Cei fara Biserica si fara preoti adevarati nu pot fi iertati de pacate oricat i-ar asigura cineva ca sunt de pe acum mantuiti, Fara sa fi trecut prin marturisire, pocainta si dezlegare, dupa sfaturile duhovnicului si randuieliie din batrani, nu pot ajunge la Impartasirea cu Dumnezeu.

Cel nascut intr-o zi ca aceasta, de care ne amintim cu evlavie, in reculegere, cu cinstirea cuvenita Fiului lui Dumnezeu, a pogorat pe pamant ca sa ne invete cum sa traim si cum sa ne mantuim.

Evangheliile ne reproduc invataturile si faptele Mantuitorului dandu-ne probe indiscutabile despre faptul ca El a fost Dumnezeu coborit printre noi. Acesta a fost cel mai mare eveniment al tuturor timpurilor lumii, dupa marele eveniment al Creatiei, Mantuitorul a venit sa faca din vechea creatie o noua Creatie, o Imparatie a omului bun, a omului credincios, a omului moral, a omului scos de sub pacat, ,,a omului lui Dumnezeu”, cum spune Sf. Apostol Pavel (II Tim. 3,17).

Fiecare din noi ne sarbatorim ziua de nastere. Facem mici sarbatori in familie. Ne facem daruri, ne facem bucurii.

Astazi sarbatorim ziua Nasterii dupa trup a Fiului lui Dum­nezeu, unul din Treimea cea unica, Fiul din veci al Tatalui. Cel a carui Nastere o serbam s-a nascut copil, ca noi, si s-a adresat cu insistenta copiilor, ca sa se maturizeze ,,ca oameni buni”. Copiii simt aceasta si In vestesc peste tot prin colinde, Il simt aproape de ei, cum a si fost cand a zis: ,,Lasati copiii sa vina la Mine” (Matei 19, 14) sau cand i-a dat drept model celor mari: .,De nu va veti intoarce si nu veti fi ca si copiii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor” (Matei 18, 3). Copilul e omul curat, fara rautate, fara pacat. Incepem prin a fi buni. Sa ne continuam viata prin a ramane buni.

Iisus Hristos, nascut in Betleem, vine ca om model. De aici s-a nascut teologia asemanarii cu Hristos, teologia realizarii in

noi a chipului lui Hristos in toate, in credinta, si in fapte bune. Va fac tuturor cu prilejul sarbatorilor Nasterii Domnului, al Anului Nou si al Botezului cele mai bune urari de sanatate si de inoire a vietii, dupa chipul si asemanarea Celui pogorit din ceruri. Sa fim toti, cu bucurie si cu speranta ca ne va sta in ajutor pentru o viata mai buna si pentru dobandirea mantuiri.

Sa fiti sanatosi!

Al vostru catre Domnul rugator si pururea de bine voitor

+  A N T O N I E Arhiepiscop al Sibiului si mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului

Data in resedinta noastra din Sibiu, cu prilejul Nasterii Domnului din anul mantuirii 1993, si cu prilejul Anului Nou 1994.

Pentru download fisier ce cuprinde paginile pastoralei scanate, dar si copia in format pdf, intrati aici

Pr. Gabriel

Anunțuri