Episodul 3 : Rai şi Iad

13525_d

O învăţătură fundamentală a Sfintei Scripturi şi a Bisericii este aceea a raiului şi a iadului. Raiul desemnează, în sens biblic, locul în care locuieşte Dumnezeu ( Fac. III, 8 ) şi în care este aşezat primul om : „ Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul, pe care îl zidise ” ( Fac. II, 8 ).

După zidirea sa, omul se găsea în rai, dar prin păcat a pierdut comuniunea cu Dumnezeu. De atunci, omul caută mereu să redobândească raiul.

Rai înseamnă nu numai comuniunea cu Dumnezeu, în care se afla omul la începutul creaţiei, ci şi participarea la viaţa divină, la sfârşitul creaţiei, adică slava veşnică sau Împărăţia lui Dumnezeu.

Prin Întruparea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos a dat tuturor oamenilor putinţa de a ajunge din nou în rai şi de a dobândi comuniunea cu Sfânta Treime. Prin urmare, de-a lungul vieţii sale omul se luptă din răsputeri să se mântuiască şi să dobândească raiul, mai ales dacă el trăieşte în Biserică, dacă se luptă să păzească poruncile Domnului şi să se împărtăşească de harul Lui.

În Evanghelia după Matei, la capitolul XXV, găsim învăţătura Mântuitorului despre judecata universală. Elementul caracteristic al acestei judecăţi este împărţirea în două a omenirii : unii vor fi de-a dreapta, iar alţii de-a stânga. Mântuitorul va spune celor de-a dreapta : „ Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii ” , iar celor de-a stânga : „ Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui ” „ Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. ” ( Mt. XXV, 46 ).

Foarte multe texte scripturistice descriu atât fericirea din rai, cât şi nefericirea din iad. Astfel, în Rai : cei drepţi vor trăi veşnic ( Mt. XXV, 46 ; Lc. XX, 36 ; Apoc. II, 11 ), vor contempla pe Dumnezeu ( Mt. V, 8 ), vor fi ca îngerii ( Mc. XII, 25 ), vor lua parte la ospeţe cu patriarhii ( Mt. VIII, 11 ), vor străluci ca soarele ( Mt. XIII, 43 ), vor primi cununi ( I Petru V, 4 ), vor gusta din pomul vieţii care se află în mijlocul raiului ( Apoc. II, 7 ), vor fi îmbrăcaţi în veşminte albe şi vor fi scrişi în cartea vieţii ( Apoc. III, 5 ), vor fi înfiaţi de Dumnezeu ( Apoc. XXI, 7 ), vor cunoaşte în chip desăvârşit ( I Cor. XIII, 12 ), vor fi pururea cu Hristos ( I Tes. IV, 17 ), vor vedea slava Lui ( In. XVII, 24 ), vor avea trupuri cereşti asemenea lui Hristos ( Filip. III, 21 ), vor domni împreună cu Hristos ( II Tim. II, 12 ), îi vor sluji neîncetat lui Dumnezeu ( Apoc. XXII, 3 ), îi vor cânta laude ( Apoc. XV, 4 ; XIX, 5-6 ), îl vor adora în rugăciune ( Apoc. VII, 11-12 ), i se vor închina ( Apoc. X, 4 ), vor locui în cer ( Mt. V, 12,45; VI, 20 ; Lc. VI, 23 ) care este patria celor drepţi şi cetate ( Evr. XI, 16 ) şi loc ( In. XIV, 2 ). Acest loc se mai numeşte şi împărăţie ( Mt. XIII, 43 ; XV, 34 ), Ierusalim ceresc ( Gal. IV, 26 ), Noul Ierusalim ( Apoc. III, 12 ), Sfântul Ierusalim cetatea cea mare ( Apoc. XXI, 10 ), Sânul lui Avraam ( Lc. XVI, 22 ), rai ( Lc. XXIII, 43 ; II Cor. XII, 3 ).

Despre fericirea din rai, Sfântul Apostol Pavel conchide : „ Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. ” ( I Cor. II, 9 ).

Iadul este lipsa iubirii, este starea de sufocare a sufletului, goliciunea minţii şi învăluirea inimii în întuneric şi întristare. Este desnădejdea neputinţei de a putea dobândi mântuirea sufletului, pentru care nimic nu se poate da în schimb ( Mt. XVI, 26 ).

Cei păcătoşi vor suferi în foc veşnic ( Mt. XXV, 41 ; IX, 43,45 ; Lc. III, 17 ; XVI, 24 ), vor fi îndepărtaţi de la Domnul ( Lc. XIII, 27 ), vor fi aruncaţi într-un loc unde va fi întuneric, plângere şi scrâşnire a dinţilor ( Mt. VIII, 12 ; XIII, 50 ; XXV, 30 ; Lc. VII, 26 ; XIII, 28 ), unde focul nu se va stinge şi viermele care îi va roade va fi neadormit ( Mc. IX, 44 ).

Locul acesta se numeşte iad ( Lc. XVI, 23 ), gheena ( Mt. V, 22 ; X, 28 ; XVIII, 9 ; XXIII, 15,33 ; Mc. IX, 43,45,47 ; Lc. XII, 5 ), iezer de foc ( Apoc. XX, 10 ; XXI, 8 ), a doua moarte ( Apoc. II, 11 ), tartar ( II Petru II, 41 ; Iuda XVI ), întuneric ( Iuda VI ; Iov X, 21,22 ; In. XII, 35,36 ; Rom. XIII, 12 ), întunericul cel mai din afară ( Mt. XXV, 30 ), muncă veşnică ( Mt. XXV, 46 ), pieire ( Filip. III, 19 ), genune ( Lc. VIII, 31 ), loc de chin ( Lc. XVI, 28 ), depărtare de la privirea lui Dumnezeu ( Mt. VII, 23 ), închisoarea duhurilor ( I Petru III, 19 ).

Atât recompensele cât şi pedepsele vor fi veşnice, dar şi proporţionale cu faptele din viaţa pământească ( cf. Lc. XII, 47-48 ; Mt. XVI, 27 ; XXII, 11-14 etc.)

Starea de fericire în rai sau de suferinţă în iad nu este uniformă pentru toţi. Cei din rai se vor bucura de fericire în grade diferite, cf. In. XIV, 2 : „ În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. ” sau „ Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire” ( I Cor. XV, 41 ).

Teologia mai veche prezenta raiul şi iadul mai mult ca un loc decât ca o stare spirituală, pe când cea nouă prezintă raiul şi iadul mai mult ca stări spirituale. Se pune, deci, întrebarea dacă raiul şi iadul sunt locuri sau stări spirituale.

Dacă ne gândim că în raiul sau în iadul eshatologic vor fi cuprinse şi trupurile, atunci nu ne putem dispensa de ideea unui loc pentru trupuri. Trupurile trebuie să stea undeva şi fericirea sau nefericirea trebuie să fie şi trupeşti, întâi pentru că vor exista trupuri, apoi pentru a fi complete. Când vorbim despre loc trebuie să-l înţelegem în funcţie de înţelesul duhovnicesc al corporalităţii de dincolo, în aşa fel că locul este aproape identic cu starea.

Pr. G. M.a-heartdivider-flowers8

Anunțuri