Episodul 2: Judecata particulară

335193

Judecata particulară, personală sau individuală, are loc după moartea fizică, atunci când sufletul, în prezenţa lui Dumnezeu, devine responsabil de întreaga sa viaţă. Judecata particulară nu este un eveniment de condamnare şi de excludere absolută. Este momentul de a discerne, în toată libertatea conştiinţei, ceea ce este constructiv, pozitiv, de ceea ce este distructiv, negativ, în viaţa omului. De aceea şi efectul ei nu este la fel pentru toţi. Fiecare îşi poartă sarcina ( Gal. VI, 4-5 ), deci are o responsabilitate personală, singulară.

Starea în care sufletul este despărţit de trup, este o stare provizorie, dar totuşi deosebită. La judecata particulară se are în vedere numai starea generală din momentul morţii. Fiecare om merge la judecată în haina virtuţii sau a păcatului, pe care o îmbracă înainte de moarte. Ceea ce fiecare a agonisit în această viaţă, fie bine, fie rău, se manifestă imediat. Aceasta datorită faptului că suntem marcaţi de faptele noastre pentru eternitate. La judecata particulară se ţine seama de această legătură între credinţă şi morală, între ceea ce credem şi ceea ce facem, între felul de a crede şi felul de a vieţui, între Legea lui Dumnezeu şi libertatea personală, care se vede cel mai bine în pilda bogatului şi a săracului Lazăr ( Lc. XVI, 19-31 ).

Autorul judecăţii este Mântuitorul Iisus Hristos, căci „ Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului ” ( In. V, 22 ) şi „ I-a dat putere să facă judecată pentru că este Fiul Omului ” ( In. V, 27 ).

Mântuitorul Hristos este Judecătorul pentru ca oamenii să vadă justeţea deplină a Celui care judecă ca Persoană cu fire umană, şi ca om ce ştie condiţia umană, posibilul pe care putea şi trebuia să-l facă fiecare. În calitate de om, Mântuitorul, subiect perfect al condiţiei umane, apare ca singura Persoană care poate pronunţa sentinţa perfectă asupra unui purtător al condiţiei umane.

Sufletul însuşi va putea să-şi constate singur starea în care se înfăţişează, iar sentinţa Judecătorului va coincide irevocabil cu sentinţa sau constatarea proprie.

Caracterul deosebit al acestei judecăţi este dat şi de faptul că în starea actuală, numai o parte este unită cu lumea cerească, cealaltă parte aşteaptă această unire. Sufletele sfinţilor, prin darul Duhului Sfânt şi prin unirea cu Acesta, se află în comuniune cu Dumnezeu încă din timpul vieţuirii lor în trup. Cât priveşte trupurile lor, nu este încă momentul; ele rămân în mormânt, supuse stricăciunii, şi nu vor deveni nestricăcioase sau incoruptibile decât în ziua învierii generale, când creaţia pământească, văzută şi sensibilă, va fi transformată şi se va uni cu cea cerească, nevăzută şi mai presus de simţire.

Învăţătura ortodoxă în privinţa realităţii judecăţii particulare şi a rânduirii sufletelor în rai sau în iad a fost formulată la Sinodul din Ierusalim ( 1672 ) : „ Credem că sufletele celor adormiţi petrec sau în fericire sau în chinuri… după cum a lucrat fiecare ”

Starea din rai şi din iad, după judecata particulară, nu este identică cu cea de după judecata universală. Atât recompensele, cât şi pedepsele de după judecata particulară, sunt provizorii, urmând a se împlini abia după judecata universală.

Soarta sufletului, în urma judecăţii particulare, nu este definitivă, deoarece, în ce priveşte starea celor mai puţin păcătoşi, aceasta poate fi modificată înspre bine. Situaţia celor trecuţi dincolo se mai poate schimba după judecata particulară, în sensul unei ameliorări. Interpretând unele texte scripturistice ( ca de exemplu Mt. XII, 31-32 sau I Petru III, 19-20 ; IV, 6 ), Sfinţii Părinţi şi practica Bisericii afirmă posibilitatea schimbării situaţiei celor adormiţi, prin rugăciunile Bisericii şi prin jertfa liturghică.

Rugăciunile pentru cei adormiţi exprimă perfecta comuniune de iubire a supravieţuitorilor cu cei morţi, pe care moartea îi răpeşte din convieţuirea spaţială cu noi, nu însă şi din comunitatea noastră spirituală şi de iubire. Fie că folosesc rugăciunile celor pentru care se aduc, fie că nu, din lipsa condiţiilor corespunzătoare, ele totdeauna aduc folos celui ce se roagă cu dragoste de frate pentru cei morţi.

Pr. G. M.

a-heartdivider-flowers9

Anunțuri