Adevarul este ca traim intr-o societate dezechilibrata, tulburata, vesnic iritata, cu un ritm trepidant. Agresivitatea este pretutindeni la ea acasa, violenta  omn iprezenta. Peste tot este valabila legea pumnului, reuseste numai cel care  sfasie pe celalalt. Traim intr-o imensa jungla, unde scapa cine poate. Daca poate. Daca nu…..

Astazi legea junglei face legea sau este insasi legea. Orice randuiala, orice lege, orice canon sau norma pare ca nu mai conteaza, toate legiuirile sunt de forma sau doar pentru unii. Pentru cei mai slabi. Slabi pentru ca mai incearca inca sa fie corecti, echilibrati, linistiti, sau pentru ca nu s-au „adaptat la vremuri”.

Ma simt atat de revoltat si de indurerat cand vad cat de mult ne-am salbaticit. Ma infricosez de ceea ce va urma daca mergem in continuare pe aceasta „cale a pierzarii”. Si mergem, din pacate, cu viteza maxima…

Orbecaim agitati spre nicaieri, ne dusmanim pentru nimicuri, suntem in stare sa ne ucidem intr-o clipa din nimic. Fiecare are dreptatea sa. Si chiar daca nu are dreptate tot o va avea. Cu jigniri, amenintari, cu pumni sau cu orice alt act de violenta. Despre libertatea celuilalt sau despre drepturile lui, nu mai discutam pentru ca ele nu mai exista. Nu mai exista de mult timp.

Marile virtuti ale crestinului: smerenia, blandetea, cumpatarea, dreptatea, intelepciunea, iubirea au devenit pentru multi niste stupizenii sau, in cel mai bun caz, niste bizarerii.

Cum sa fii smerit cand esti indemnat sa fii cel mai bun, nu prin merite personale sau prin munca si sudoare, ci prin eliminarea celuilalt, cu orice chip si prin orice metoda?

Sa fii bland? Ha, ha, ha! Ce gluma buna! Nicidecum! Trebuie sa fii cel mai bun la bataie, cel mai smecher, cel mai obraznic si tupeist. Asa vei „reusi”.

Drept? Mai exista dreptate? Da exista, „dreptatea” unora. „Dreptatea pumnului”.

Cumpatat? Mai sunt foarte putini oameni cumpatati, cumpatarea celorlalti a disparut o data cu cresterea alarmanta a ritmului vietii, a disparut pe masura ce robotizarea omului s-a inradacinat in firea lui.

Despre iubire mai putem doar sa varsam lacrimi si suspine. Mai avem noi dragoste unii fata de altii??? Mai stim ce inseamna asta? Sau doar mai bajbaim uneori in gesturi de solidaritate fata de unii din semenii nostri? Si asta rar. Din pricina rautatii noastre, iubirea nu mai are loc in inimile noastre.

Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” ( In. XIII, 34-35 ), spune Mantuitorul. Cati dintre noi implinesc porunca, iubirii? Cati isi mai aduc aminte de ea macar?

Din nefericire aceasta situatie n-o intalnim numai la cei necredinciosi, ci la foarte multi ortodocsi. Daca semnul distinctiv al unui crestin ortodox este dragostea fata de aproapele, dupa cuvantul Mantuitorului ca intru aceasta vor cunoaste toti ca suntem ucenicii Lui, cati dintre noi purtam intiparit in suflete acest semn? Realitatea este ca, desi El ne-a iubit si ne iubeste pe noi, noi nu ne iubim mai deloc intre noi. Si nici pe El nu-L iubim. Sau nu vrem sa ne iubim intre noi. Asta pentru ca ne iubim tare mult pe noi insine. Egoismul il indeparteaza si pe Dumnezeu si pe semeni de langa noi sau din noi.

Si atunci, ce ne ramane de facut? Probabil ne ramane rugaciunea, ne raman lacrimile si speranta ca Dumnezeu, cu harul Sau, intr-o zi, ne va intoarce catre noi insine si apoi catre El, iar prin El catre toti semenii.

Dar pana atunci, ne ramane inaintea ochilor aceasta socanta implinire a profetiei Mantuitorului despre timpurile dinaintea sfarsitului lumii: „Iar din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci.” ( Mt. XXIV, 12 ), profetie care deja s-a implinit….

Pr. G. M.

a-heartdivider-flowers31

Anunțuri