La Duminica a VII-a după Paşti

Despre credinţă

“Această Duminică a VII-a după Paşti este aşezată între două mari sărbători creştine : Înălţarea Domnului şi Pogorîrea Sfîntului Duh sau Rusaliile. Joi din săptămîna aceasta am prăznuit cu toată evlavia şi cu toată bucuria amintirea zilei cînd Mîntuitorul nostru Iisus Hristos s-a înălţat cu trupul la ceruri la 40 de zile după slăvita Sa Înviere, plinindu-I-se astfel rugăciunea, pe care cu atîta stăruinţă şi cu nemărginită încredere a adresat-o Tatălui Său celui ceresc în Joia Patimilor şi pe care rugăciune ne-o aminteşte Sfînta Evanghelie de astăzi cînd zice că «ridicîndu-şi ochii la cer, Mîntuitorul a zis : Tată, a sosit ceasul, preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine». De altfel acesta este un adevăr pe care noi creştinii îl mărturisim cu toată tăria şi cu toată convingerea cînd spunem în Simbolul Credinţei că Mîntuitorul „s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui”.

Înălţîndu-se cu trupul la cer, Mîntuitorul a primit dela Dumnezeu Tatăl suprema şi veşnica preamărire despre care ne vorbeşte atît de frumos Sfîniul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni (I, 19—22).

Duminica viitoare, la 50 de zile de la praznicul Învierii Domnului, vom prăznui Rusaliile, adică marea minune a pogorîrii Sfîntului Duh peste Sfinţii Apostoli şi prin ei peste Sfînta Biserică în chip vădit, adică în chip văzut şi auzit, şi vom da slavă lui Dumnezeu celui atotputernic pentru marele dar al Duhului de viaţă făcător trimis în lume ca să sfinţească Biserica şi prin ea sufletele iubitoare şi cinstitoare de Hristos şi să întărească în inimi credinţa în Dumnezeul cel adevărat.

În duminica de astăzi biserica noastră mai face şi pomenirea Sfinţilor Părinţi, care s-au adunatla Niceeaîn Asia Mică la anul 325 d Hr., în primul sinod sau conciliu ecumenic, pentru ca să condamne erezia lui Arie celui de Dumnezeu hulitor, care învăţa că Fiul n-a fost Dumnezeu adevărat, ci o făptură a Tatălui.

Fără îndoială că Bunul Dumnezeu ne-a făcut şi ne face necontenit multe şi mari daruri, încît viaţa fiecăruia e o ploaie necontenită de binefaceri primite de sus. Dar între toate darurile pe care Cel de sus ni le poate da, cel mai de preţ este darul credinţei despre care vom vorbi astăzi.

Ce este credinţa creştină ? Răspunsul îl avem în catehism, care ne învaţă că credinţa creştină este «un dar dumnezeiesc, în puterea căreia primim ca adevărate sau ca adevăruri sigure tot ce ne-a descoperit Dumnezeu şi ne învaţă Sfînta Biserică» (Catehism ortodox). Este un dar al lui Dumnezeu, fiindcă ea e rodul lucrării harului lui Dumnezeu, care ne luminează mintea, ne încălzeşte inima şi ne mişcă voinţa ca să primim şi să ţinem cu toată convingerea drept adevăr neîndoielnic tot ceea ce Dumnezeu a descoperit în Sfînta Scriptură şi ne învaţă Sfînta Biserică. Prin urmare se numeşte credincios acel suflet care crede cu tărie, fără cea mai mică îndoială, tot ceea ce spune Sfînta Scriptură şi ceea ce învaţă Biserica creştină prin slujitorii săi.

Obiectul material al credinţei noastre sau ceea ce trebuie să credem e întregul tezaur de adevăruri pe care Dumnezeu le-a descoperit oamenilor prin patriarhi, prin prooroci şi mai ales prin Iisus Hristos, Fiul Său, şi prin Sfinţii Săi Apostoli, adevăruri care privesc pe Dumnezeu şi pe Iisus Hristos, sau cum spune un autor : «Credem aici pe pămînt ceea ce vom vedea într-o zi în cer», lucru pe care Mîntuitorul l-a rezumat atît de frumos în Sfînta Evanghelie de astăzi : «Şi aceasta este viaţa veşnică : să Te cunoască pe Tine, Dumnezeul cel adevărat şi pe Iisus Hristos, pe care l-ai trimis» (Ioan XVII, 3).

Motivul pe care se bazează creştinul cînd crede nu este evidenţa acestor adevăruri, căci ele de cele mai multe ori depăşesc puterea de cunoaştere şi posibilitatea de pătrundere a minţii noastre omeneşti, ci este autoritatea cuvîntului lui Dumnezeu. Credem nu pentru că ştim, credem nu pentru că înţelegem, ci credem pentru că ne-a spus-o Însuşi Dumnezeu.

Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a pus ca temelie a Bisericii Sale, a religiei Sale virtutea credinţei, care e absolut necesară pentru cel ce vrea să-şi mîntuiască sufletul. Sfîntul Apostol Pavel o spune răspicat în Epistola către Evrei (XI, 6) : «Fără credinţă e cu neputinţă să plăcem lui Dumnezeu».

Multe şi mari sunt binecuvîntările credinţei.

Credinţa e virtutea care-l uneşte pe credincios cu Dumnezeu.

Prin ea ne împărtăşim din viaţa şi din gîndirea lui Dumnezeu, aşa încît lumina lui Dumnezeu devine lumina noastră, înţelepciunea lui Dumnezeu înţelepciunea noastră, viaţa Lui viaţa noastră.

Credinţa e un izvor minunat de lumină care luminează pe credincios şi-l face să cunoască multe adevăruri, pe care cu mintea proprie nu le-ar fi putut cunoaşte niciodată, sau îl ajută să aprofundeze adevărurile cunoscute deja prin raţiune. Fără lumina credinţei noi n-am fi putut cunoaşte taina Sfintei Treimi, Taina întrupării Domnului, învierea morţilor ş.a., iar cuvîntarea de pe munte a Mîntuitorului, cu cele 9 fericiri sunt o perfecţionare minunată a eticei naturale.

Credinţa e un izvor nesecat de forţă pentru viaţa noastră, dîndu-ne convingeri clare şi adînci asupra vieţii noastre aici pe pămînt şi asupra rostului ei, convingeri care apoi întăresc nespus de mult voinţa noastră în năzuinţa ei spre bine. Credinţa creştină explică pe deplin rostul nostru. Ea ne dă un ideal vrednic de orice sacrificiu pentru a-l ajunge. Învăţîndu-ne că am fost zidiţi de Dumnezeu pentru a-l cunoaşte, iubi şi sluji aici pe pămînt, pentru a-l cunoaşte pe deplin, a-l iubi şi a-l sluji apoi în veşnicie în viaţa de dincolo, arătîndu-ne necontenit ceea ce Dumnezeu a făcut şi nu încetează de a face pentru noi, credinţa ne învaţă că suntem aici pe pămînt pentru ca prin îndeplinirea tuturor datoriilor noastre să ajungem la fericirea vieţii de dincolo.

Cum trebuie să fie credinţa noastră ?

1. Trebuie să fie tare. Pentru cîţi dintre noi nu se potriveşte mustrarea pe care Mîntuitorul o face apostolilor : «pentru ce vă temeţi, puţin credincioşilor ?» (Matei VIII, 26). Nu am nici un motiv să mă îndoiesc, cînd credinţa mea se bazează pe cuvîntul lui Dumnezeu, care nu poate fi decît adevărat. Să spunem şi noi cu un iubitor de Hristos : «Doamne, dacă e greşeală ceea ce cred, înşelăciunea vine dela Tine, pentru că numai Tu ai putut face atîtea minuni, pe care se reazimă ceea ce cred eu». Prin urmare cînd cred cuvîntului lui Dumnezeu întărit de atîtea minuni, cînd cred ceea ce au crezut patriarhii, proorocii, apostolii, mucenicii şi atîtea milioane şi milioane de suflete, pot fi absolut sigur că nu greşesc. Iar dacă cred Bisericii, bine fac, căci ea a primit putere şi poruncă dela Mîntuitorulde a învăţa pe oameni legea Lui cu puterea, cu autoritatea şi cu negreşelnicia Lui.

2. Credinţa trebuie să fie întreagă, adică să cred tot ceea ce Dumnezeu îmi porunceşte să cred prin Sfînta Biserică. Învăţătura creştină e un tot unitar, pe care trebuie să-l primesc aşa cum mi l-a dat Dumnezeu prin Hristos şi prin Biserica Sa. Nimeni nu are voie să facă corecturi, tăieturi sau ştersături din învăţătura dumnezeiască, pe care sau o primim în întregime aşa cum ni s-a dat, sau nu putem să ne numim credincioşi: «Voi, care credeţi numai ceea ce vă convine şi  respingeţi ceea ce vă supără, nu credeţi Evangheliei, ci vouă înşivă», spune Fericitul Augustin.

3. Trebuie să fie smerită. Credinţa ne învaţă de cele mai multe ori lucruri oare trec peste puterea de pătrundere a minţii omeneşti.

Dacă nu totdeauna putem înţelege ceea ce ne învaţă credinţa, totdeauna putem însă să zicem cu smerenie : Cred Doamne, ajută neputinţei mele.

4. Credinţa trebuie să fie vie, adică practică, ceea ce înseamnă că trebuie să fie împreunată cu fapte. Mîntuitorul ne învaţă : «Nu tot cel ce-mi zice : Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri» (Matei VII, 21). Iar Sfîntul Pavel în Rom. II, 13 ne spune: «Nu cei ce au auzit legea sunt drepţila Dumnezeu, ci cei ce fac legea se vor îndrepta». Dar şi mai lămurit ne arată Sfîntul Iacob II, 14 : «Ce folos este, fraţii mei, de ar zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are ? Au poate credinţa să-l mîntuiască ? Căci de va fi fratele sau sora ta goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi le-ar zice cineva dintre voi : Mergeţi cu pace, încălziţi-vă şi vă săturaţi ! şi nu le-ar da cele de lipsă trupului, ce folos ar fi ? Aşa şi credinţa, dacă nu are fapte, moartă este în sine. Ci va zice cineva : Tu ai credinţă, iar eu am fapte : arată-mi credinţa ta fără faptele tale, şi eu îţi voi arăta din faptele mele credinţa mea !»

Sfîntul Chiril din Ierusalim zice : «Precum credinţa fără fapte e credinţă moartă, tot aşa faptele dacă nu sunt produse de credinţa adevărată, sunt moarte. Credinţa fără fapte e ca o lampă fără ulei».

Cum să practicăm credinţa noastră ?

1.  În primul rînd  să-i mulţumim lui  Dumnezeu  pentru  darul  credinţei, cum ne învaţă Sfîntul Pavel în epistola a II-a către Corinteni IX, 15 : «Mulţumită lui Dumnezeu pentru darul Lui cel nespus». Să-i mulţumim cu atît mai mult, cu cît mulţi nu cred. Să-l rugăm să nu pierdem acest dar, ci el să fie tot mai mare, rugîndu-ne cu apostolii : «Doamne, măreşte-ne credinţa»   (Luca   XVII,   5).   Să   alimentăm credinţa noastră printr-o viaţă tot mai evlavioasă şi mai ales prin citirea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi bune.

2.  Să evităm tot ceea ce ne poate tulbura în credinţa noastră.

3.  Să ne obişnuim a avea pe Mîntuitorul Iisus în centrul gîndurilor noastre, dornici de a-l cunoaşte tot mai bine pentru a-l iubi tot mai mult.

4.  Să vedem în toate lucrurile mîna lui Dumnezeu, să-l vedem pretutindeni în lucrările Sale. Persoanele care ne înconjoară să le socotim pe toate ca fiind chipul lui Dumnezeu, fiii aceluiaşi părinte ceresc, fraţi întru Hristos Domnul.

5.  Vorbele noastre să fie vrednice de un creştin, iar faptele noastre să se apropie cît mai mult de cele ale lui Hristos, care să fie totdeauna modelul pe care să-l imităm.

6.  Să trăim credinţa noastră: prin rugăciuni, prin pilda vieţii noastre, luminată, încălzită şi înfrumuseţată de credinţă, prin cuvintele noastre mărturisind cu smerenie, dar şi cu tărie crezul nostru creştin.

Fie ca credinţa noastră în Dumnezeu să fie lumina gîndurilor noastre, tăria convingerilor noastre, călăuza vieţii noastre, iar Mîntuitorul Hristos, pe care-i mărturisim prin credinţa că e Fiul lui Dumnezeu, să fie răsplata credinţei noastre, în viaţa de veci. Amin !”

Pr. I. Vesa

(Apărută în revista Glasul Bisericii, 1971, nr. 5-6, pag. 438-441)

Dupa ce anul trecut, Biserica Ortodoxa Romana a omagiat familia crestina, avand in centrul preocuparilor pastorale Taina Sfantului Botez si Taina Sfintei Cununii, anul acesta, 2012, are in centrul atentiei Taina Sfantului Maslu si ingrijirea bolnavilor.

Si de aceasta data, urmand exemplul din anul precedent, la solicitarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Daniel, Editura Cuvantul Vietii a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, Bucuresti, in cadrul colectiei Pastorul cel Bun, a publicat un indrumator special, avand titlul: “Taina Sfantului Maslu – indrumator teologic, liturgic si pastoral“.

Am considerat necesar sa realizez o scurta recenzie a textului acestui indrumator, punctand aspectele cele mai importante si interesante ale expunerii, spre folosul credinciosilor ortodocsi, prieteni sau vizitatori ai blogului nostru.

Indrumatorul are 67 de pagini si urmatorul cuprins:

CUVANT  INAINTE – + Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane – p. 5

TAINA SFANTULUI MASLU – ISTORIC, RANDUIALA SI SEMNIFICATIE – Pr. Asist. Dr. Silviu Tudose – p. 7

PRACTICI NECANONICE  SI NELITURGICE  LEGATE DE  SAVARSIREA TAINEI SFANTULUI MASLU – Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula – p. 31

TAINA SFANTULUI MASLU – PASTORATIA BOLNAVILOR – Pr. Lect. Dr. Marian Mihai – p. 47

In continuare, vom reda pasajele, aspectele si ideile esentiale, din indrumator, pentru cunoasterea invataturii si ritualului liturgic ortodox corect al Tainei Sfantului Maslu:

p. 10:  Se cuvine preotilor sa sfatuiasca pe toti crestinii care vor cere a li se savarsi aceasta Taina ca, mai intai, sa-si cerceteze cugetul si sa se marturiseasca la duhovnic.

p. 10:  Suferintele fizice, de cele mai multe ori, sunt urmari ale pacatelor, iar bolile trupesti se datoreaza bolilor sufletesti.

p. 21:  Cuvantul “maslu” provine din slavonescul “maslo”= untdelemn.

p. 22: Untdelemnul sfintit care ramane dupa ungere la Sfantul Maslu sa fie pastrat cu cinste si folosit cu evlavie, de obicei la candelele din biserica sau de acasa.

p. 22: Din faina binecuvantata sa se faca paini din care gusta cei bolnavi; din aceasta faina nu se pot face prescuri pentru Sfanta Liturghie, deoarece a fost binecuvantata o data.

p. 23: Taina Sfantului Maslu se savarseste, cu precadere, in zilele de post, deoarece rugaciunea unita cu postul devine mult mai puternica in lupta cu bolile si pacatele.

p. 23:  Nu este oprita savarsirea Tainei Sf. Maslu si in celelalte zile, dar este recomandat ca aceasta sa fie savarsita in zi de post.

p. 23: In Saptamana Patimilor, Sf. Maslu de obste se savarseste in Sfanta si Marea Miercuri.

p. 29: Fiind un dar al lui Dumnezeu, vindecarea nu este obtinuta in mod automat, deoarece aceasta depinde de puterea lui Dumnezeu de a face minuni dupa cum voieste. Astfel, Biserica se roaga pentru vindecare, fara sa proclame, totusi, aceasta vindecare.

p. 32: Nu exista persoana care sa nu sufere de ceva si “nu exista om fara de pacat” care sa nu aiba nevoie de Pocainta si de Maslu, pentru iertarea pacatelor si tamaduire.

p. 33: Sf. Maslu se savarseste pentru toate bolile, nu numai pentru o categorie si nu numai intr-o faza avansata de boala sau pe patul de moarte, cum se intampla de foarte multe ori sau cum s-au creat conceptia si practica de a-i chema pe preoti doar atunci cand nu mai este nimic de facut pentru cei bolnavi.

p. 33: In Invatatura preotilor pe scurt, Buzau, 1702, p. 29-30, se spune ca Sf. Maslu nu se savarseste pentru cei carora li s-a legat limba, pruncii pana la sapte ani, care nu au pacate, si alienatii mintali, pana ce nu-si vin in fire. In prezent, aceste restrictii nu mai sunt mentionate.

p. 34: Sf. Maslu se savarseste de catre 7 preoti. Aceasta practica nu se bazeaza pe o norma canonica, ci ea s-a pastrat in Biserica si a devenit obligatorie pe baza de obicei, care, in dreptul bisericesc, are aceeasi importanta ca si norma scrisa.

p. 36: La nevoie, insa, Taina Sf. Maslu se poate savarsi si de mai putini preoti, adica de catre cinci, trei sau cel putin doi. Un singur preot nu poate savarsi Maslul.

p. 37: Singura exceptie pentru savarsirea Maslului de catre un singur preot ar fi ingaduita in cazuri de forta majora, cand este greu de gasit al doilea preot, si anume: pe campul de lupta, in satele rare de munte, in pustiu si in locuri indepartate.

p. 37: In Biserica Ortodoxa a Greciei, savarsirea Maslului de catre un singur preot a fost interzisa oficial, dar in Biserica Ortodoxa Rusa si in cea Siriana Ortodoxa din Patriarhia Antiohiei este ingaduita.

p. 38: In ceea ce priveste valabilitatea Tainei Maslului savarsita de catre un singur preot, aceasta nu poate fi contestata din punct de vedere dogmatic, haric sau sfintitor. Daca preotul poate savarsi singur Sfanta Liturghie, cu atat mai mult Sfantul Maslu.

p. 39: S-a luat obiceiul gresit de a se unge in timpul Maslului nu numai persoanele, la frunte si la maini, ci si o serie intreaga de lucruri personale sau ale celor care nu vin la Maslu si pentru care se roaga cineva din cei prezenti la slujba: fotografii, batiste, esarfe, lenjerie intima, haine, lantisoare, cruciulite etc., ceea ce este o denaturare a randuielii Maslului si a lucrarii sfintitoare.

p. 40: Persoana nu poate fi substituita sau reprezentata prin lucrurile sale personale.

p. 40: Numele mortilor nu se trec in acatistele sau pomelnicele care se citesc la Maslu.

p. 41: “Deschiderea cartii”, cu scopul de a prezice viitorul, este o practica neliturgica si necanonica legata de savarsirea Tainei Maslului. Ea este o inovatie liturgica pagubitoare din doua puncte de vedere. Mai intai, pentru ca nu are niciun temei canonic si liturgic, nu o gasim in nicio carte de cult sau de ritual si este contrara randuielilor de slujba si tipic stabilite de Biserica pentru savarsirea slujbelor. In al doilea rand, ea compromite credinta crestina, identificand-o cu superstitia si ghicitoria.

p. 48: Nu exista slujba prin care slujitorii Bisericii sa nu se roage pentru cei ce sunt bolnavi si in suferinta.

p. 50: Toate Tainele Sfintei Biserici se savarsesc doar crestinilor botezati.

p. 51: Bolile, in chipul incercarilor, nu reprezinta o pedeapsa divina, ci o modalitate prin care se sensibilizeaza sufletele.

p. 52. ”In Biserica noastra, suferinta este socotita un instrument care deschide larg poarta Raiului. Este ascensorul care ne ridica direct in Imparatia lui Dumnezeu.” Arhim. Vasilios Bacoianis

p. 52: Taina Sfantului Maslu nu se administreaza pentru trecerea catre cele vesnice si nu reprezinta o pregatire  -  cea din urma – pentru moarte a celor bolnavi si suferinzi incurabili sau muribunzi.

p. 53: ”In durerile fara voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocainta pe cel ce le rabda.” Sf. Marcu Ascetul

p. 53: Credinciosii Bisericii trebuie sa stie ca nu este suficient sa participi la Taina Sfantului Maslu insirand pe o hartie nume si cereri fara numar, dar, in acelasi timp, sa nu fim prezenti la Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, fara sa ne spovedim, fara sa ne impartasim.

p. 53-54: ”Sanatatea fizica face parte dintre lucrurile de mijloc, acelea care nu sunt nici bune, nici rele si pot fi intrebuintate si spre bine si spre rau.” Sf. Ioan Casian

p. 54: ” Daca sufletul este sanatos, boala trupeasca nu-i poate pricinui omului nicio paguba.” Sf. Ioan Gura de Aur

p. 54: ”Sa nu laudam orice sanatate, nici sa nu uram orice boala.” Sf. Grigorie de Nazianz

p. 57: Boala si suferinta pot deveni leacuri pentru mandria omeneasca si un bun prilej prin care dobandim starea de smerenie.

p. 57: “Cei bolnavi trebuie sfatuiti sa cugete cata valoare are suferinta trupeasca, deoarece aceasta dispune inima la harul care sterge greselile savarsite si impiedica savarsirea altora.” Sf. Grigorie cel Mare

p. 58: Aproape tot ceea ce facem este pacat.

p. 59: In calendarul nostru crestin, daca privim la sfintii pe care-i pomenim in fiecare zi, daca le citim viata, atunci acestia pot deveni nu numai pentru cei bolnavi, ci pentru noi toti modele si sprijin pentru incercarile mici sau mari din timpul vietii noastre.

p. 61: Orice om bolnav trebuie privit ca un prieten si ca un semen (frate) al nostru.

p. 64: Bolnavul asteapta de la noi o purtare iubitoare.

p. 65: ”Este lucru nesocotit sa-si puna cineva toata nadejdea de vindecare numai in mainile doctorilor, cum fac unii dintre nefericitii suferinzi.” Sf. Vasile cel Mare

p. 66: Nu se vindeca nimeni fara ajutorul lui Dumnezeu.

p. 67: Nu se imbolnavesc numai oamenii pacatosi, ci si sfintii; diferenta este ca celor sfinti boala le aduce sfintire si slava, celor pacatosi le daruieste iertarea pacatelor.  Sf. Ioan Gura de Aur

+++

Ne exprimam nadejdea ca parcurgerea randurilor de mai sus va starni in sufletele credinciosilor ortodocsi curiozitatea si dorinta de a lectura acest indrumator si de a-si insusi “aspectele principale ale modului corect si pastoral de intelegere a Tainei Sfantului Maslu ca Taina a ridicarii sufletului din boala pacatului si a vindecarii trupului.”

Pr. Gabriel Militaru

______________________

Din aceeasi categorie puteti citi:

Sfantul Botez si Sfanta Cununie Azi – indrumator teologic, liturgic si pastoral (recenzie)

(www.teografia.ro)

“In ultima vreme se vorbeste din ce in ce mai mult despre pericolele pe care le intâmpină adolescenții din țara noastră atunci când, din dorinta de a fi independenți, se alătură unor anturaje care i-ar putea indepărta de ceea ce au invățat in sânul familiei sau, chiar de membrii familiei. Pentru a afla unde anume se greseste, de s-a ajuns la astfel de drame sociale, l-am invitat să ne răspundă la câteva intrebări pe părintele Gabriel Militaru, preot la Maternitatea Bucur din Bucuresti si profesor de religie in acelasi oras.

Rep: Părinte, pubertatea este dificilă din multe puncte de vedere. Se pare că un element important ce descrie această perioadă este existenţa anturajului, în compania căruia adolescentul îşi petrece majoritatea timpului. Ce impact are acest lucru asupra relaţiei, pe care o are tânărul cu familia sa?

Pr. GM: Eu aş începe spunând că adolescenţa este cea mai frumoasă și însorită pagină a vieții noastre. Este perioada căutărilor interioare, a marilor dorințe, visuri și realizări, este timpul formării unui fel propriu de a fi, al conturării unei mentalități și a unui caracter, personale și unice.
Nu numai pubertatea, ci întreaga noastră viață poate fi sau deveni dificilă, dacă nu este trăită într-o relație profundă cu Hristos. Tot ce ține de adolescență are la bază acumulările din fragedă copilărie. Mediul familial, educația primită, îndrumarea sau nu către o viață duhovnicească, preocupările intelectuale ori absența acestora, toate își pun amprenta asupra viitorului adolescent. Aș spune că atâta dragoste și jertfă câtă depun ori nu părinții în formarea spirituală și fizică a propriului copil se vor și întoarce către ei mai târziu.
Anturajul sau grupul de prieteni poate fi unul potrivit sau mai puțin potrivit. Dacă este unul potrivit, adică unul în care relaţiile de amiciție au finalități sau roade frumoase și de dorit, atunci acest anturaj poate fi un mediu complementar celui familial, un mediu necesar. Dacă, dimpotrivă, anturajul este dăunător spiritual ori moral și creează conflicte cu cel familial, atunci apar multe probleme.
Fiecare tânăr își caută anturajul în funcţie de ceea ce este el în acel moment, în plinătatea finite sale. Deci, anturajul este o consecință a ceea ce tânărul a acumulat și sedimentat până atunci în sine însuși. Nu anturajul dă buzna peste tine, ci tu mergi acolo unde ți se pare că te regăsești într-o anume măsură. Cred că o latură importantă o constituie această căutare personală a tânărului, care este angajat într-o acţiune de revelare a propriei persoane.
Astfel că anturajul nu este o chestiune ce ține exclusiv de alegere pe criterii subiective, de compatibilități sufletești ori emoționale sau de afinităţi între tineri, ci mai ales de ceea ce tânărul a zidit în sine însuşi până în acel moment.
Tânărul în interiorul anturajului se poate transforma pozitiv, se poate regăsi mai ușor, dar se poate și pierde.

Rep: Cum pot acţiona părinţii împotriva influenţelor negative, pe care le-ar exercita anturajul asupra copilului lor?

Pr. GM:Cel care vrea să scape cu viață din furtună “actioneaza” mai înainte de a veni furtuna, despre care știe că ar putea veni la un moment dat. De aceea, de “acţionat” bine se acționează întotdeauna la timp! Adică din ziua nașterii copilului și până când acesta devine adult. Problemele se previn mai ușor decât se “repară” ulterior.
Dar, chiar dacă nu s-a acţionat din timp, totuși mai există speranță, deși problemele sunt mai mari și obstacolele mai dificil de trecut.
Prima “acţiune” a omului aflat în dificultate ori în necaz este rugăciunea. Întotdeauna acesta trebuie să fie începutul. În neputința ta, să iei putere de Sus.
Apoi este nevoie de multă dragoste și înțelegere din partea părinților, care trebuie să conștientizeze clar problemele adolescentului și cauzele acestora. E nevoie de multă comunicare cu blândețe și de foarte multă răbdare. Nimic nu se poate obține prin constrângere și conflict. Mai ales că tinerii în această perioadă sunt foarte atașați de idea libertății de orice constrângere și obligație.
Și, apoi, e nevoie de a oferi tânărului alternativa. Îi poți arăta că lucrul cutare sau o anumită atitudine nu sunt potrivite sau chiar sunt daunatorare, dar locul lor trebuie umplut cu altceva. Trebuie oferită alternativa potrivită și folositoare. Trebuie să le arătăm tinerilor nu doar că sunt pe drumul greșit, ci mai ales care este drumul cel bun.

Rep: Care credeţi că sunt motivele pentru care un tânăr preferă să-şi conduca viaţa după regulile grupului, şi nu după sfaturile părinţilor?

Pr.GM: O să repet o idee enunțată mai sus: dacă educația nu este făcută la timp și corect, dacă este făcută fără discernământ sau dacă lipsește cu desăvârșire, atunci aceste disfuncționalități în formarea copilului vor produce scurtcircuite mai târziu.
De ce se simte un tânăr mai bine cu amicii decât cu părinții? Nu doar pentru că simte nevoia unei companii potrivite pentru vârsta lui, dar și pentru că acolo se simte mai liber, mai în largul lui, într-un cuvânt se simte mai bine. De ce nu simte aceleași lucruri și acasă? Tocmai fiindcă acasă lipsesc aceste simțăminte.
Tinerii nu urăsc autoritatea, ci dictatura. Adică nu autoritatea morală sau efectivă a părinților este problemă, ci măsurile dictatoriale, unilaterale, vehemente, de multe ori nejustificate sau neclarificate pe deplin copilului. Acestea sunt cele care produc o răceală sau o depărtare sufletească între copii și părinți.
Copiii trebuiesc învățați de mici, cu multă dragoste, că sunt datori părinților cu ascultare, dar nu necondiționată, ci, la rândul lor, părinții trebuie să le explice de fiecare dată copiilor, cu multă răbdare, rațiunea hotărârilor luate. Ascultarea se face din convingere, ci nu din constrângere.
Dacă sunt încorsetați de reguli rigide, mai târziu, tinerii vor fugi cu toată puterea de obligații și de cei ce poruncesc și vor dori a așa-zisă libertate totală, lipsită orice constrângere sau forțare. Dar, de multe ori, vor fi incapabili să folosească această libertate asumată și nu vor ști să se conducă singuri în viață, după propriile reguli.
De aceea, este necesar ca atât părinții cât și copiii acestora să învețe împreună a se conduce după “regulile” lui Hristos, după poruncile Sale. Acestea nu vor fi doar un îndreptar spiritual, ci mai ales un far călăuzitor în viața lor.

Rep: Cum se poate implica activ un preot în salvarea tinerilor din parohia sa, dependenţi de anumite vicii învăţate în cadrul anturajului?

Pr.GM: Preoția însăși este o formă de implicare activă și permanentă în salvarea tuturor sufletelor, în mântuirea lor. Fiecare preot, mai mult sau mai puțin, cu cuvântul, cu îndrumarea, cu rugăciunea, cu fapta, se implică în viața și problemele celor păstoriți, pentru care are o imensă responsabilitate înaintea Mântuitorului Hristos.
Cel mai important aspect mi se pare relația duhovnic-tânăr fiu duhovnicesc. Este necesar ca tinerii să aibă un duhovnic , apropiat sufletește de ei, înaintea căruia să-și poată deschide inima și mintea, și cu care să abordeze toate frământările interioare ori problemele cotidiene cu care se confruntă.
Un alt aspect, deosebit de important, este necesitatea unei catehizari mai intense a copiilor și tinerilor noștri. Ei trebuie apropiați de dragostea lui Hristos și a Bisericii Sale și învățați să urmărească în viață în primul rând mântuirea sufletului și apoi realizările materiale.
Apoi, sigur că Biserica încearcă prin diferite programe sociale să iasă în întâmpinarea tinerilor și să-i ajute pe cei aflați în dificultate. Ce ne facem însă cu cei care nu vor să fie “salvaţi”?
Se pune uneori întrebarea dacă unii tinerii cu probleme vor să fie salvați. Fără voia omului nu se poate face nimic. Oricum, chiar și în aceste situații, întotdeauna ne rămâne rugăciunea. Şi staruinţa…

Rep: Ce sfat le puteti oferi tinerilor incurcati in mrejele unui anturaj distructiv?

Pr.GM: Tuturor adolescenților aflați în căutarea propriei persoane, le recomand “anturajul cu Hristos”, comuniunea în rugăciune și dragoste cu Mântuitorul nostru. Să devină prietenii lui Hristos. Le aduc modele pe Sfinții Apostoli, prietenii lui Iisus, care au spus atât de duios:”Doamne, bine este nouă să fim aici!”. Lângă Hristos nu poate să fie decât bine, lumină, pace, bucurie și iubire.
Și, dacă vor rămâne cu Hristos și în prietenia și dragostea Lui, atunci se vor simți împliniți și fericiți atât în această lume plină de furtuni și capcane viclene, cât și în cea fără de sfârșit. Condiția este păstrarea acestei prietenii și familiarități cu Hristos, prin împlinirea poruncilor Sale, care nu sunt unele arbitrare sau constrângătoare, ci eliberatoare, mântuitoare: “Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc!”.

Interviu realizat de către Andrei Andronic si Vlad Spătaru.”

Pr. Gabriel Militaru

(vezi si doxologia.ro)

________________________

De curând, mi-a atras atenţia un filmuleţ animat interesant, intitulat “Fard”. Un film scurt, dar cu multe semnificaţii in plan existenţial si, mai ales, in plan duhovnicesc.

Un film care “vorbeşte” despre ceea ce incepem să fim deja, dar vom fi tot mai mult de acum încolo. Un film în alb şi negru, fără culoarea vieţii şi a sufletului, care descrie o lume mohorâtă, mecanică, ultra-tehnologizată, o lume a captivităţii minţii, sentimentelor şi voinţei.

Un anumit tip de  civilizație, construită pe idea fundamentală că „Ceea ce nu vezi nu există” (“What you don’t see doesn’t exist”)  este temporar tulburată după ce un om deschide un pachet enigmatic.

Care….nu conţinea altceva decat o banală lanternă, un obiect învechit şi inutil pentru acest tip de societate nouă. Dar… “cele vechi” pot ascunde într-însele taine adânci… Ele pot, uneori, reînvia trecutul uitat sau pierdut, ne pot revela chiar propria fiinţă  şi persoană.

Cu această lanternă eroul nostru îşi redescoperă adevărata identitate, ascunsă sub un strat subţire de umbră, minciună şi iluzie. El află, astfel, o lumină dincolo de întunericul lumii sale, se priveşte pe sine însuşi “într-o nouă lumină”, înţelege adevărul ce nu trebuia cunoscut şi înţeles…

Adevărul zguduie fiinţa omenească aflată în intunericul ignoranţei şi al necunoştinţei şi provoacă cutremure existenţiale celor ce au fost învăţaţi doctrina cea nouă: „Ceea ce nu vezi nu există” (“What you don’t see doesn’t exist”)  Şi, totuşi, dacă există…..?

Iată, deci, că există!

Finalul ne arată neputinţa omului-nou de a fi altceva decât ceea ce a fost “formatat” şi a ajuns sa fie şi nu ceea ce este cu adevărat, şi imposibilitatea de a-şi schimba starea, viaţa, mintea şi destinul în eternitate…

Tot astfel, şi noi astăzi suntem pregătiți și învățați că există doar ceea ce vor și ne dau ei, “stăpânii lumii noi”, voie “să vedem”, că lumea virtuală tinde să devină “cea adevărată”, că lumea spirituală de fapt nu există pentru că “nu o vedem” și nu avem voie să umblăm după “himere”. Și asta înseamnă “schimbarea minții” dar nu în direcția potrivită, și anume curățirea de patimi și luminarea minții prin harul Duhului Sfânt, o minte înnoită prin har, după învățătura Părinților Bisericii, nu o minte după Hristos și în Hristos, ci adaptarea omului și a minții lui la o nouă “realitate”, falsă, înșelătoare, amăgitoare, virtuală, care să-l țină “captiv” într-un “rai tehnologic” unde toate se desfășoară robotic, precis și total controlabil de către “creatorii” acestei lumi infernale. O minte nu doar schimbată în altceva, ci re-creată, re-formatată, având caracteristicile și compatibilităţile cerute de lumea nouă în care trăiește. O nouă lume, unde toate par ușoare, unde viața este la un standard înalt, dar unde lipsește de fapt totul, lipsește însăși viața! Lipsește Dumnezeu, lipsește dragostea, lipseşte sufletul, lipseşte lumina, un univers unde a strânge pe cineva de mână este “o crimă”, o infracțiune ce nu trebuie săvârșită, dar unde violenţa şi crima sunt subtil ingaduite şi tolerate. “O lume fardată” sau machiată ca să pară cu totul altceva decât este: o impărăţie a răului! O închisoare ermetică pentru condamnaţii şi osandiţii la iad, o imensă cuşcă de la zoo, in care zac inghesuite şi fără speranţă fiinţe indobitocite, sălbăticite, iraţionale, dar cu “învelişul” vopsit sau poleit cu înaltă tehnologie modern, o lume a  circului patetic, cu dresori destoinici şi dresaţi cuminţi şi “cooperanţi”.

O lume nu a persoanelor, ci a “măștilor” fără viață conștientă, o lume fără duh și fără adevăr, o lume de umbre și penumbre, o lume fără spirit și fără speranță, o lume “creată” de diavol cu complicitatea omului, care prin păcatele sale și-a agonisit propriul iad cu “înfățișare vicleană” de rai, un iad poleit tehnologic cu un strat subțire de amăgire și înșelare, o osândă din care, sporadic, prin mila lui Dumnezeu, unii au momente de “trezire” parțială, de revelație existențială.

Filmul ne arată, însă, că “n-avem nici o nădejde”, că totul este controlabil și răul învinge, pentru că nu e un rău oarecare, ci Însuși Răul, adică e puternic și nu poate fi surprins de nimeni și nimic și întotdeauna “sistemul” acesta va găsi soluția revenirii la “plan”.

Sfărşitul “gâlcevei” nu e de fapt sfârşitul problemei, nu e un sfârşit, ci o reasezare a lucrurilor in matca lor “oficială” sau “politic corectă”, o continuare implacabilă a acestui destin tragic, o permanentizare sau o eternizare a acestei lumi crude şi intunecate. O refardare a “rebelilor” care nu sunt pedepsiţi decât prin faptul că sunt “reaşezaţi” cuminţi la locul lor şi işi reiau frumos rolul în această piesă sinistră şi fără final, ceea ce ne duce la concluzia că, într-adevăr, aceasta este, de fapt, cea mai mare osândă: să fii captiv fără scăpare în această lume a umbrelor fără suflet şi fără speranţă, ceea ce echivalează cu propriul iad existenţial. O resemnare că răul tinde să devină atotputernic şi că “sistemul” nu poate fi învins de nimeni…

Poate că filmul se poate înscrie în categoria celor care “ne pregătesc” de această “nouă lume” şi realitate dramatică, dar “machiată”, însă el se poate înscrie şi într-un avertisment, răspicat şi dureros, pentru contemporani, un strigăt disperat care ne previne să luăm aminte la ceea ce suntem şi la ceea ce suntem pe cale să devenim. Oricum, dacă avertismentul este binevenit, finalul nu este in nici un caz unul creştin.

De-ar fi să intrăm și noi, cei de azi, din ce în ce mai mult în acest “plan” diabolic de “fardare”și să devenim captivi într-o astfel de lume a disperării, cred că, paradoxal, tocmai aici putem găsi salvarea: schimbând cumva finalul filmului, în sensul că, dacă nu vom renunța de tot la Hristos și nu-L vom alunga din “lumea nouă”, dacă vom păstra în minte și în memorie ceea ce cândva a fost vizibil, chiar dacă acum se află sub “masca cea nouă”, chipul lui Dumnezeu din noi, dacă vom ști că dincolo de “măști” sunt suflete chemate spre asemănarea cu Dumnezeu, dacă vom avea mereu “o lanternă spirituală” care să ne lumineze calea și în care să ne redescoperim adevărata înfățișare și valoare, chiar și din când în când, adică să păstrăm în noi un dram de credință adevărată, atunci vom reuși să schimbăm “sfârșitul” așteptat de toți “oamenii noi”. Și, prin urmare, vom putea să ne întoarcem în noi și la ceea ce suntem cu adevărat. Ne vom putea întoarce la Hristos și în lumea Lui cea nouă: Împărăția lui Dumnezeu!

Pr. Gabriel Militaru

Deoarece am observat adesea ca multi dintre crestinii nostri ortodocsi nu cunosc semnificatiile acestor slujbe, considerandu-le, de multe ori, simple traditii si nu unele dintre cele mai importante Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, dar si pentru ca se simte nevoia unor indrumari catehetice mai intensificate, am considerat necesar sa realizez o scurta recenzie a unui indrumator liturgic, aparut de curand de sub tipar, si anume: “Sfantul Botez si Sfanta Cununie azi – indrumator teologic, liturgic si pastoral“.

Indrumatorul ne-a fost daruit de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, care semneaza si Cuvantul inainte al cartii, la ultima conferinta a preotilor din Arhiepiscopia Bucurestilor (toti clericii au primit in dar acest indrumator). Este, asadar, aparut  la Editura Cuvantul Vietii a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, Bucuresti, in cadrul colectiei Pastorul cel Bun, in anul 2011.

Cartea are 106 pagini si urmatorul cuprins:

CUVANT  INAINTE – + Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane – p. 3

SFANTA TAINA A BOTEZULUI. SEMNIFICATII TEOLOGICE SI DUHOVNICESTI – Pr. Asist. Drd. Silviu Tudose – p. 5

SFANTA TAINA A CUNUNIEI. SEMNIFICATII TEOLOGICE SI DUHOVNICESTI – Pr. Asist. Drd. Silviu Tudose – p. 29

CE PRACTICI NELITURGICE SI NECANONICE SE INTALNESC LA SAVARSIREA TAINEI SFANTULUI BOTEZ? – Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula – p. 49

PRACTICI NELITURGICE SI NECANONICE INTALNITE LA SAVARSIREA TAINEI CUNUNIEI? – Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula – p. 57

INDRUMARI PASTORALE PRIVITOARE LA TAINA SFANTULUI BOTEZ – Pr. Lect. Dr. Marian Mihai – p. 69

INDRUMARI PASTORALE PRIVITOARE LA TAINA SFINTEI CUNUNII – Pr. Lect. Dr. Marian Mihai – p. 88

In cele ce urmeaza, vom reda anumite idei, pasaje, invataturi, semnificatii  si aspecte din indrumator, care ni s-au parut esentiale pentru cunoasterea invataturii si ritualului liturgic ortodox al celor doua Sfinte Taine prezentate, dar si pentru pregatirea si raportarea corecta a crestinilor nostri la primirea cu vrednicie a harului dumnezeiesc care se revarsa asupra lor la aceste Sfinte Taine.

+++

p. 6: “Sfantul Botez este desavarsit, dar nu desavarseste pe cel ce nu implineste poruncile.” Sf. Marcu Ascetul

p. 7: Mantuitorul a vindecat multi copii pentru credinta parintilor lor; credinta pruncilor este suplinita de cea a parintilor care cer botezul si a nasilor, care devin parinti spirituali; se adauga credinta preotului care savarseste botezul si a comunitatii din care cel nou-botezat face parte.

p. 15: Vasul cu apa pentru Botez se numeste cristelnita sau colimvitra.

p. 17: Taina Mirungerii este privita ca Cincizecime personala.

p. 20: Tunderea pruncului la Botez se face in chipul crucii, iar parul taiat se arunca in cristelnita; el reprezinta o parga sau o prima jertfa a trupului omenesc, adusa lui Hristos.  

p.  34: In timpul slujbei Cununiei, mirele sta in dreapta, iar mireasa la stanga, langa inima lui.

p. 43: Dupa opt zile de la savarsirea Sfintei Taine a Cununiei, sau intr-o zi cat mai apropiata de aceasta, mirii se intorc la biserica impreuna cu nasii lor pentru “iesirea la biserica” sau “dezlegarea cununiilor”. Denumirile acestea amintesc de epoca veche, in care depunerea cununiilor se facea in a opta zi dupa Cununie, nu la finalul ei, asa cum se intampla astazi. Atunci mirii purtau cununi din flori, timp de opt zile si care erau dezlegate acum de episcope sau preot, inaintea usilor bisericii sau in pronaos.

p. 45: “Nunta este o mare taina. Unirea dintre barbat si femeie este inchipuirea unirii dintre Hristos si Biserica. De aceea, sa nu te gandesti la casatorie in mod superficial si nici sa nu astepti zestre de la celalalt.  Casatoria nu este o afacere, ci o comuniune de viata.” Sf. Ioan Gura de Aur

p. 51: Copiilor parasiti, lepadati sau gasiti, despre care nu se stie daca au fost botezati, li se administreaza botezul, conditionat: “Se boteaza….daca nu a fost botezat….”

p. 51: Nasii trebuie sa fie ortodocsi, indiferent daca sunt tineri sau in varsta, casatoriti sau nu. Copiii nematuri nu pot fi nasi.

p. 51: Botezul poate fi savarsit in orice perioada a anului bisericesc, fara sa aiba restrictii legate mai ales de zilele de post sau posturile de durata, numai ca aici trebuie avut in  vedere faptul ca, slujba fiind urmata de o masa festiva, aceasta trebuie sa fie de post.

p. 52: Ar fi de dorit ca pruncii sa fie botezati cat mai curand dupa nastere, intre 8 si 40 de zile, conform randuielilor liturgice.

p. 53-54: Pretentia unor parinti de a-si boteza copiii singuri, si nu impreuna cu alti prunci, nu este indreptatita si nu trebuie acceptata, deoarece ea este o dovada de egoism si o sfidare a duhului comunitar care caracterizeaza viata si lucrarea sfintitoare a Bisericii.

p. 54: Obiceiul mai nou de a se folosi apa calda la savarsirea Tainei Botezului nu se justifica, fiindca nu este confirmata de Traditie.

p. 55: Numele dat pruncului la Botez trebuie sa fie unul, deoarece o persoana nu are decat o identitate.

p. 58: Nu este ingaduita casatoria dintre un ortodox si romano-catolic sau protestant si cu atat mai mult cu un evreu sau musulman.

p. 58: Casatoriile mixte se savarsesc numai cu dezlegarea sau dispensa chiriarhului locului (episcopului).

p. 58: Cununia nu se oficiaza sotilor divortati si recasatoriti intre ei, deoarece ei revin la o stare de normalitate. Cununia nu se poate repeta in aceasta situatie.

p. 59: Moda mai noua, ca nasii sa fie de aceeasi varsta cu finii sau chiar mai tineri, nu este una duhovniceasca. De asemenea, nu se admit nasii de alta confesiune si cu atat mai mult de alta religie.

p. 59: Nunta nu trebuie savarsita in bisericile manastiresti, ci in cele parohiale.

p. 60: Savarsirea Tainei Nuntii in post este lipsa de respect fata de cele sfinte, iar asemenea casatorii nu dureaza mult.

p. 61: Spovedirea si impartasirea tinerilor inainte de Cununie ar trebui sa devina regula obligatorie pastorala.

p. 62: Logodna nu da dreptul la consumarea vietii conjugale, fiind doar o arvuna, o chezasie, o promisiune sau o fagaduinta de a intemeia o familie. Numai Taina Cununiei da dreptul la aceasta.

p. 65-66: “Casatoria alba” este o practica gresita. Biserica nu accepta o asemenea casatorie si este impotriva ei.

p. 74: Este indicat ca numele ales la Botez sa fie unul singur si sa fie nume de sfant.

p. 75: Pr. Ilie Cleopa: “ Nu se pun doua nume la botez in veac! Numai unul si ortodox! Niciodata sa nu puneti doua nume la copii. Unul si ortodox! Ca particica este pentru un suflet, nu pentru doua.”

p. 76: La Sfantul Botez este suficient sa fie un singur nas, de va fi copilul baiat sa fie purtat in brate de nas, iar, de va fi fata, sa fie tinut in brate de catre nasa.

p. 77: Biserica dezaproba obiceiul de a lua mai multi nasi la botez.

p. 77: Nasii de la botez, ca parinti spirituali, sunt trecuti pe pomelnic inaintea parintilor trupesti.

p. 77: Pr. Cleopa: “ Cel mai mare neam nu-I tata si mama, nici sotia, nici sotul, ci preotul care ne-a botezat, al doilea este nasul de botez, al treilea –pentru care suntem cununati- nasul de cununie.”

p. 80: Untdelemnul sfintit de la Botez poate fi folosit cu evlavie la arderea candelei. Cat despre turnarea acestuia in baia de acasa a copilului, consideram ca acest lucru nu este potrivit, deoarece el a fost destinat spre a fi folosit o singura data si anume pentru baia Botezului, care nu se mai repeta.

p. 84: “Sfintele Taine ale Bisericii nu reprezinta o lucrare magica, care sa ne asigure, in mod automat, Imparatia Cerurilor. Se cere con-lucrare, incepand cu Botezul, cand ne lepadam de satana si ne unim cu Hristos, continuand cu celelalte Sfinte Taine, care cer din partea noastra o permanenta si responsabila angajare personala.”

p. 85: Rugaciunea facuta in atmosfera de familie, inainte de culcare sau la masa, il face pe copil sa se simta intr-o armonie si comuniune nu numai cu cei ai casei, ci si cu Dumnezeu si cu Sfintii Sai.

p. 86: Un lucru important este sa obisnuim copiii cu citirea cartilor sfinte. Indemnul Sf. Ioan Gura de Aur:”Sa nu auda copilul basme prostesti si babesti! Cand este plictisit din pricina lectiilor, povesteste-I istorisiri sfinte – fiindca sufletului ii place sa auda povestiri din vechime..”

p. 89: Se recomanda ca ambii soti sa aleaga acelasi duhovnic.

p. 90: Pentru o viata de familie care sa dainuie este foarte important sa alegem matur si cu multa responsabilitate persoana care ne va insoti, sa cunoastem profund ceea ce dorim de la viata, si la ce ne asteptam din acest trai impreuna. Sa cautam persoana care sa aiba, inainte de toate, virtuti crestinesti: frumusete launtrica, inaintea celei trupesti, bogatie sufleteasca, inaintea celei materiale; curatenia sufleteasca, inaintea impodobirii exterioare, care ne va putea sprijini spre acest urcus asumat, care se numeste familie.

p. 92: Nu pot fi cununate mai multe perechi deodata pentru ca prin Cununie se intemeiaza un singur cuplu, adica o singura familie noua.

p. 93: Trebuie respinsa practica intalnita pe alocuri de a se angaja in actul casatoriei mai multe perechi de nasi.

p. 103: Daca ne pregatim sa primim Sfanta Euharistie (Impartasanie), trebuie sa ne abtinem de la relatiile trupesti; la fel suntem chemati sa postim in ceea ce priveste relatiile intime in ziua praznicelor imparatesti si in ajunul acestora, in ziua de duminica si in ajunul acesteia, la sarbatorile sfintilor mari si in ajunul acestora.

p. 103: Sf. Ioan Gura de Aur: “Casatoria este limanul castitatii pentru cei ce doresc sa o foloseasca cum trebuie si il fereste pe om de salbaticirea firii sale.”

p. 104: Un loc de rugaciune, amenajat cu icoane, candela, catuie pentru tamaie, este bine sa fie inima fiecarei case.

p. 104: In afara de icoana Mantuitorului si a Maicii Domnului pe care fiecare crestin este bine sa le aiba in casa, este potrivit sa zugravim si icoana sfantului ocrotitor.

p. 105: Sf. Ioan Gura de Aur: “Rugaciunea unita a sotului cu sotia este o mare forta.”

+++

Nadajduim ca parcurgerea celor de mai sus va izvori in sufletele credinciosilor ortodocsi dorinta de a lectura acest indrumator, dar si de a-si insusi corect invataturile canonice ale Sfintei Biserici Ortodoxe referitoare la savarsirea Sfintelor Taine  si “va indemna pe toti la o mai buna pregatire pentru primirea lor ca daruri si lucrari sfinte si sfintitoare in viata crestinului si a Bisericii.”

Pr. Gabriel Militaru

CELE PAISPREZECE PRICINI PENTRU CARE VOR FI JUDECATI PARINTII CARE NU-SI CRESC COPIII IN FRICA SI CERTAREA DOMNULUI

 (sursa foto: sfaturiortodoxe.ro)

“V-am vorbit deunazi despre pedeapsa copiilor care nu asculta de parintii lor. Astazi am sa va spun ceva  despre cele paisprezece pricini, pentru care se vor judeca parintii care nu-si cresc copiii in frica si certarea Domnului. Si iata ce am a va spune:

1. Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si cu cei credinciosi ea se formeaza o data in sanul mamei  (Sirah 1, 14). Ati auzit in dumnezeiasca Scriptura ca Dumnezeu porunceste in Legea Veche sa nu trecem cu vederea dobitoacele vrajmasilor nostri, cand acelea vor patimi rau (Iesirea 23, 4-5). Deci prima pedeapsa pe care o da Dumnezeu parintilor care nu se ingrijesc de a-si creste fiii in frica si certarea Domnului este tocmai pentru aceasta  adanca nepasare a lor; caci nevorbind ei a se ingriji de cresterea fiilor lor dupa voia Domnului, prin aceasta ii au mai rau decat pe niste dobitoace straine.

Calul neimblanzit ajunge naravas, asa si un copil lasat in voia lui ajunge rau-crescut (Sirah 30, 8).

Cu frica Domnului se abate tot omul de la rau. Cu acesta frica si proorocul David pururea se impodobea spre a nu gresi; de aceea si zice: de-a pururea vedeam pe Domnul inaintea mea, ca sa nu gresesc. Apoi Sfantul Ioan  Scararul ne sfatuieste zicand: „Sa ne temem de Dumnezeu macar cum ne temem de fiara”.

Marele Vasile si Sfantul Dorotei si altii dintre Sfintii Parinti arata ca sunt doua frici de Dumnezeu: Prima este a celor noi incepatori, care nu fac binele pentru Dumnezeu, ci fiindca se tem de muncile viitoare; iar a doua este  frica Domnului cea curata, care ramane in veacul veacului (Psalm 18, 10).

Aceasta se naste din dragostea de Dumnezeu si este o frica fireasca, nu de rob sau sluga, ci frica de a nu pierde dragostea lui Dumnezeu; si cu aceasta frica se tem de Dumnezeu toti cei ce Il iubesc pe El foarte. Despre aceasta zice psalmistul: Temeti-va de Domnul toti sfintii Lui (Psalm 33, 9).

Cu acesta frica nascuta din dragostea de Dumnezeu era imbracat marele Antonie, cand zicea: „Eu nu ma tem de Dumnezeu, fiindca Il iubesc pe El”. Este acea dragoste care scoate afara frica, despre care zice dumnezeiescul Evanghelist Ioan in epistola sa soborniceasca. Dar sa se stie, ca nu poate cineva sa castige frica cea desavarsita, de nu o va castiga mai inainte pe cea dintai. Asadar, inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu, iar sfarsitul este dragostea de Dumnezeu sau, mai bine-zis, sfarsitul este desavarsita si curata frica, care se naste din dragostea de Dumnezeu.

Deci  frica  cea  deplina  si  desavarsita  a  sfintilor,  cu  care  ei  se  tem  de  Dumnezeu,  are inaintemergatoare frica cea din nou incepator, care se mai numeste si incepatoare.

Mustra pe fiul tau si el iti va fi odihna si iti va face placere sufletului tau (Pilde 29, 17).”

(Ne vorbeste Parintele Cleopa, vol. 11)

VA INVITAM LA PELERINAJUL “PE URMELE PARINTELUI ARSENIE BOCA”! Perioada: 3 zile: 19-21 august (vineri-duminica) ZIUA 1: 19 august – Plecare din Bucuresti – Manastirea Curtea de Arges – Transfagarasanul – Manastirea Cartisoara – Manastirea Sambata de sus (cazare hotel); ZIUA 2: 20 august – Manastirea Sambata de Sus – Sibiu (vizitare Catedrala Mitropolitana) – Manastirea Orlat – Manastirea Foltea – Manastirea Strungari- Manastirea Afteia – Hunedoara(cazare hotel); ZIUA 3: 21 august – Hunedoara – Manastirea Prislop (mormantul parintelui Arsenie Boca) – Manastirea Colt – Manastirea Lainici – Manastirea Locurele – Manastirea Samurcasesti (Ciorogarla) – sosire Bucuresti. Pret: 265 lei Pretul include: – Transport cu autocar modern (mercedes), dotat cu aer conditionar, statie amplificare etc. – Cazare 2 nopti la hoteluri de 3 stele, in camere duble, dotate cu televizor, baie interioara etc. Grupul beneficiaza de preot insotitor. Relatii si inscrieri la telefon: 0765.529.362- Otilia Va asteptam! 

“Apărător neînfricat al credintei si patriei străbune, mare ctitor de lăcasuri sfinte, Stefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi si din necazuri.”

(sursa foto)