“Chipul nemuritor al lui Dumnezeu”

“Religia este comuniunea filiala de iubire sfanta dintre Dumnezeu si om, este raportul viu dintre persoana umana si Parintele ceresc, trait prin toate facultatile sufletului, adica prin ratiune, vointa si sentiment. Religia este cea dintai putere mare a istoriei si zestrea cea mai scumpa a sufletului omenesc. Nu a existat vreodata popor fara religie, tendinta spre comuniunea cu o divinitate caracterizand oamenii din toate timpurile. Iar cand aceasta tendinta s-a materializat prin cunoasterea Dumnezeului cel mai adevarat, viata omului nu a mai fost conceputa fara comuniunea cu Hristos.

Religia este darul lui Dumnezeu catre om, prin care El se face cunoscut. Copiii nu ar sti nimic despre parinti daca acestia nu li s-ar face cunoscuti; niciodata nu ar sti ce e iubirea tatalui sau a mamei daca nu s-ar trezi si nu ar creste cu aceasta iubire. Asa e si religia. O avem de la Dumnezeu, prin iubire si descoperire, in scopul mantuirii si desavarsirii. Noi n-am fi stiut nimic despre Dumnezeu, daca El, mai intai, nu ne-ar fi iubit si nu ni s-ar fi descoperit. Religia este darul iubirii facut de Dumnezeu oamenilor si transmis din generatie in generatie. In virtutea acestei iubiri dumnezeiesti suntem datori sa ne cunoastem, sa traim, sa ne iubim si sa ne aparam religia si mai mult decat atat, suntem datori sa o facem cunoscuta si copiilor nostri, dupa cum si noi am primit-o de la inaintasi. Pornind de la aceste considerente, predarea religiei in scoli devine o necesitate si aceasta cu atat mai mult cu cat traim intr-o epoca in care descentrarea valorica persista si se adanceste.

Educatia, in ansamblul ei, este o opera de spiritualizare a persoanei umane, care vizeaza implinirea acesteia atat din punct de vedere spiritual-moral, cat si din punct de vedere intelectual. Este greu de crezut ca se va atinge plenitudinea daca va fi lasata pe dinafara una dintre componentele fundamentale ale educatiei. Omul se raporteaza la realitate atat pragmatic, prin intelect, vointa, actiune, dar si spiritual, prin atitudini, simtire si credinta. O educatie integrala presupune pe langa latura intelectuala, morala, estetica, tehnologica si o componenta religioasa. Fiinta umana tanjeste dupa transcendent, iar aceasta proiectie are nevoie de o intemeiere, indrumare si o formare religioasa prin educatie. Se observa astazi o criza spirituala, o debusolare morala a semenilor nostri. Educatia religioasa poate fortifica fiinta si o poate orienta inspre tinte autentice. E adevarat ca prima sarcina a educatiei religioase consta in formarea bunului crestin, capabil de a cunoaste si a pretui valorile sacre, dar nu trebuie omis faptul ca devenim crestini prin conduite invatate zi de zi. Prin educatia in spirit religios ne informam cu privire la propriile referinte religioase si in acelasi timp ne formam conduite pe masura valorilor sacre interiorizate. Altfel spus, ne dezvoltam o componenta esentiala a fiintei noastre, si anume simtul religios care, alaturi de celelalte simturi, este indispensabil vietii umane. Omul intreg, omul normal este acela care are si isi dezvolta toate simturile, inclusiv simtul religios, darul iubirii lui Dumnezeu. „Unde lipseste un simt, lipseste o stiinta” (C. Noica). Omul fara simtul religios este ca si omul fara simtul vazului sau al auzului. De aceea, ca in cazul oricarui alt simt, si simtul religios trebuie dezvoltat prin educatie religioasa. De asemenea, nu trebuie sa neglijam valenta culturalizatoare a educatiei religioase. La orele de religie elevul isi desavarseste cultura generala, afla cunostinte specifice de istorie a religiilor, ia cunostinta de mentalitati si atitudini care ar trebui sa caracterizeze viata de zi cu zi, ajunge la o credinta bine informata si consolidata.

Educatia religioasa este cea care ii spune elevului ca Dumnezeu este Bunatate, Rabdare, Toleranta, Respect, Buna Credinta, Blandete, Responsabilitate; intr-un cuvant, Dumnezeu este Iubire, iubire care regleaza raporturile persoanei umane cu statul, cu societatea, cu semenii in general. Prin educatie, insesi componentele culturii sunt mereu subliniate si aduse in atentia elevilor. Religia, fiind o componenta semnificativa a culturii, trebuie sa intre in conul de lumina al pedagogiei. Tocmai de aceea invatatura crestina este o ramura educationala de prima importanta si nu trebuie ignorata in procesul de educatie scolara. Educatia, in ansamblul ei, constituie o parte componenta a existentei socio-umane. Educatia este creatoare de cultura, caci gratie ei toate elementele culturii sunt mereu evidentiate si reactualizate. De aceea, astazi educatia, ca proces de spiritualizare a omului, ar fi incompleta fara studierea Religiei, caci fara studierea acesteia ar fi prejudiciat insusi raportul de integralitate dintre spirit si materie. Existenta noastra nu se poate reduce la coordonate strict materiale. Umanitatea contemporana e caracterizata de o saracie spirituala. Se remarca o atrofiere spirituala a constiintei. „A devenit o dificultate sa stim cine suntem, de unde venim, incotro mergem; recunoasterea sociala a unui fundament transcendent ar putea salva omenirea de o lenta, dar constanta ei degradare” .

Atata timp cat invatamantul, in ansamblul sau, va fi penetrat de o filosofie a educatiei, ce priveste doar experienta sensibila, faptele si cifrele, se va cultiva o informatie haotica in locul unei cunoasteri integrale si a unei unitati spirituale. Educatia este o actiune care vizeaza intregul, armonia, ea nu dezvolta numai fortele fizice ale unui om, ca sa faca din el un atlet sau un salbatic, ea nu dezvolta numai fortele intelectuale, care ar face din om un computer sau, posibil, un monstru. Vizand un om complet, ea urmareste stabilirea unei armonii perfecte in dezvoltarea acestor forte. Or, in acest sens, Biserica a proclamat inca de la inceput fratia dintre toti oamenii si a luptat pentru emanciparea femeilor si a copiilor, a creat cele dintai conditii ale progresului social, a intemeiat si a sustinut cele dintai asezaminte sociale (spitale, azile si orfelinate).

Dintotdeauna Biserica si-a dat intreg concursul ei pedagogic in solutionarea problemelor sociale si aplicarea reformelor revolutionare, imperios cerute de legea iubirii aproapelui. Crestinismul e iubitor de popor si este democratic, e religia mantuirii pentru toti oamenii, e universal, propaga fratia, dreptatea, libertatea, pacea si iubirea intre oamenii de toate culorile. Prin puterile lui spirituale de convingere distruge idea exploatarii omului si binecuvinteaza orice stradanie de pace, infratire, libertate si dreptate din cea mai pura iubire de popor. Daca scolii ii revin sarcini pe directia dezvoltarii si formarii intelectuale, morale, estetice, patriotice, de ce ar ramane in afara ei educatia religioasa?

Educatia religioasa urmareste formarea si desavarsirea caracterului moral religios, „indumnezeirea omului”. Din faptele morale vedem limpede aportul considerabil pe care Biserica l-a adus, fara incetare, de-a lungul veacurilor, progresul social de care este organic legata misiunea ei sacra, trecuta, prezenta si viitoare. De aceea, dintotdeauna ea sprijina, dezinteresat si nelimitat, orice lucrare, orice plan ce se desfasoara pentru a face pe om mai bun si mai fericit. Intre religie si morala este un raport de reciprocitate. Cand sufera una, sufera ambele, cand prospera una, prospera amandoua.

Dezlegata de viata religioasa, viata morala devine o iluzie. In crestinism moralitatea atinge apogeul tocmai pentru ca religia e perfecta. „Religia si morala au fost asemanate cu inspirarea si expirarea, care compun respiratia” . Religia e inspirare: influenteaza gandurile si sentimentele nobile, morala e expirare, caci rodeste faptele bune si ambele redau viata in splendoarea ei divina si in continuitatea ei biologica si istorica – respiratia.

Religia nu numai constata raul, ci indica si remediul mantuirii: ajutorul de sus, harul prin care ne intarim, ne purificam, ne indreptam si astfel devenim partasi naturii divine. „Educatia religioasa este producerea si dezvoltarea sentimentului superior de legatura intre om si ceva mai presus de omenire, mai sus de toate interesele trecatoare” .

Educatia constituie o parte componenta a existentei socio-umane. Adica ea a aparut o data cu aparitia omului si va disparea o data cu disparitia lui. Din acest motiv educatia, in procesul evolutiei societatii, se supune legilor generale de dezvoltare a ei.

Natura spirituala este in continua crestere, fapt pentru care in literatura de specialitate tot mai insistent apare cererea pentru progres in educatie. Nu intamplator se initiaza o serie de reforme scolare. Insa problemele educatiei nu vor fi solutionate definitiv atata timp cat ele vor cauta raspunsul in afara de Dumnezeu, pana cand in sistemele pedagogice nu vor fi incluse principiile crestine dezvaluite de Hristos. Vor rataci in intuneric, pentru ca sunt departe de Hristos, care este Lumina lumii si cei ce-L urmeaza pe El vor avea lumina vietii (Ioan 8,12).

Reintroducerea orelor de religie in scoala dupa Revolutia din 1989 (…), a contribuit in mod decisiv la inzestrarea invatamantului romanesc cu componenta sa religioasa a fost, mai intai de toate, o reparatie de ordin moral, o iesire din umilirea impusa de regimul communist tineretului unui popor profund credincios. Tipariturile Bisericii erau considerate pana atunci carti cu circuit inchis, literatura teologica s-a ascuns sub formule istorice, pentru ca cenzura statului, cu o ideologie precisa, nu ingaduia publicarea si raspandirea ei.

Insa aceasta perioada nu a durat mult si iata, spre slava Celui Atotputernic, lumina tinuta sub oboroc urca pe inaltimea muntelui, ca sa lumineze tuturor lumina lui Hristos. Biruinta luminii credintei poporului nostru, cu radacini infipte chiar in slovele Sf. Evanghelii, pe care a primit-o de la Sf. Ap. Andrei, este o realitate in viata tinerilor si, mai ales, a elevilor care l-au primit din nou pe Hristos, Marele Arhiereu si Inaltator al lumii in scoala.

De aceea, cei care vin azi si spun ca Hristos nu mai are loc in scoala nu sunt altceva decat o expresie a derizoriului si a propriei bezne sufletesti in care isi duc viata clipa de clipa. Adevaratii romani se identifica cu adevaratii crestini. Nu putem spune „roman” fara sa nu spunem „crestin”, nu putem vorbi despre educatie fara sa nu vorbim despre educatia religioasa. Omul fara de religie nu este un om dezvoltat normal, deoarece religia este cea care il desavarseste. De aceea, se impune predarea religiei in scoli, pentru ca tinerii sa-L cunoasca pe Dumnezeu si sa se formeze in spiritual credintei si al iubirii fata de El si fata de aproapele. Doar astfel generatia de maine va fi o generatie caracterizata de credinta, de nadejde si de dragoste in Dumnezeu, o generatie „sanatoasa”. Doar asa vom putea fi mandri ca suntem urmasi ai marilor si sfintilor voievozi romani Stefan cel Mare si Constantin Brancoveanu. Numai in spiritual trairii si al comuniunii cu Dumnezeu ne vom putea pastra fiinta noastra nationala si asta pentru ca insasi istoria neamului nostru se confunda cu trairea religioasa. Dintotdeauna poporul roman a trait si a simtit iubirea lui Dumnezeu si niciodata nu va fi de acord sa renunte la acestea, deoarece el stie ca doar urmand acestora va avea parte de cele bune ale lui Dumnezeu, a Caruia este puterea si slava in veci. Amin.”

Pr. prof. Gheorghe Hostiuc,

Inspector Invatamant religios

(Articol publicat in revista “Tinerii azi”, nr. 1/ ian 2007)