Carti pentru cititorii nostri (VI)
27/03/2009 at 20:40 | In carti si lecturi ziditoare de suflet | Leave a Comment
Pachetul de carti cu numarul 6 contine:
Arhimandrit Ilie Cleopa – Predici la Sarbatorile de peste an
PIDALIONUL – Sfintele Canoane
Pr. John A. McGuckin – Semnele Imparatiei
Sfantul Ioan Casian – Asezamintele manastiresti
Modalitea de primire a cartilor este trimiterea unui e-mail la adresele noastre:
pr_gabrielmilitaru@yahoo.com
sau
pr.gabrielmilitaru@gmail.com
Pr. Gabriel

Carti pentru cititorii nostri (V)
18/03/2009 at 20:01 | In carti si lecturi ziditoare de suflet | Leave a Comment
Pachetul cu numarul 5 contine urmatoarele carti:
Pr. Ion Bria – Iisus Hristos
Sfantul Isaac Sirul – Cuvinte despre nevointa
Sfantul Sava - Tipicul cel Mare
Sfantul Nicolae Velimirovici – O talcuire la Crez
Modalitea de primire a cartilor este trimiterea unui e-mail la adresele noastre:
pr_gabrielmilitaru@yahoo.com
sau
pr.gabrielmilitaru@gmail.com
Pr. Gabriel

Ruga
17/03/2009 at 20:47 | In poezie ortodoxa | Leave a Comment
Ruga
de Spiridon Popescu
“Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfintii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare
Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.”
O interpretare foarte frumoasa a actorului Florin Piersic:
( Multumiri Parintelui Dorin Piciorus pentru ca ne-a semnalat aceasta frumoasa poezie)

Un cuvant ziditor despre Postul Mare
11/03/2009 at 19:08 | In spiritualitate | Leave a Comment
Propunem cititorilor nostri, spre zidire sufleteasca, un cuvant foarte frumos si plin de intelepciune despre Postul Mare al marelui si regretatului profesor de teologie Teodor M. Popescu:
CUM SA PRIMIM, CUM SA NE PREGATIM SI SA SAVARSIM VREMEA POSTULUI PENTRU SUFLETUL SI MANTUIREA NOASTRA
“Cu ziua de azi facem inceput Postului Mare. Este postul patimilor si al mortii Domnului nostru Iisus Hristos pentru mantuirea neamului romanesc.
Pentru ca acest post ne pregateste anume pentru faptul cel mare si dumnezeiesc al mantuirii noastre prin moartea si jertfa lui Hristos pe cruce, ne intrebam cum ne-am putea apropia de zilele Sfintelor Patimi dumnezeiesti? Cum am putea sta in fata crucii pe care moare rastignit pentru pacatele noastre Iisus Hristos? Desigur, numai smeriti si pocaiti, simtind si marturisind durerea pentru ceea ce a pacatuit si pacatuieste neamul omenesc, pentru ceea ce am pacatuit si pacatuim noi toti, fata de Iisus Hristos, Mantuitorul.
Cum am putea sta nesimtind si nerecunoscand durerea, batjocura si moartea suferita de El, pentru pacatele noastre, pentru mantuirea noastra?
Sa ne pregatim, deci, cum se cuvine pacatosilor ce se pocaiesc pentru primirea mantuirii lor. Sa ne pregatim cum se cuvine credinciosilor pentru Mantuitorul lor. Sa ne pregatim pentru a simti si durerea cea mare si sfanta a mortii lui Hristos pe cruce si bucuria cea mare si sfanta a Invierii Lui din morti.
Aceasta pregatire nu este lucru neinsemnat, de trecut cu vederea si de nesocotit in viata noastra, ci dimpotriva, aceasta este datoria noastra crestina cea mai mare, datoria de a-L primi si a-L cinsti pe Hristos, si rastignit, si inviat din dragoste pentru noi, pentru binele nostru, pentru mantuirea noastra.
Sunt totusi crestini care privesc cu nepasare, cu lipsa de gand si de grija pentru ceea ce avem de facut si, mai ales, postind. Sunt unii carora li se pare greu de tinut postul si sunt unii, sau aceiasi, care cred poate ca nu este de folos acesta.
Este si greseala si pacat a gandi asa, pentru ca postul este si o porunca bisericeasca insemnata, si o mare datorie crestina, si un folos sufletesc mare pentru cel care il intelege si-l tine.
Este gresit a vedea in post un fel de sila, de constrangere, de ingradire si de stramtorare a vietii noastre, un chin sau o pedeapsa, pentru ca ni se cere a reduce mancarea, bautura si petrecerile si a ne struni poftele noastre omenesti.
Este gresit a socoti smerenia si cainta ce ni se cer postind, si rugaciunile, si metaniile, si marturisirea pacatelor, ca imputinand si intristand viata noastra, ca lipsindu-ne de placerea de a trai, ca ceva ce apasa, ce chinuieste.
Postul este si trebuie sa fie umilinta si infranare, cumpatare si pocainta, imputinare de multe placeri si nevoi trupesti. Dar, cu toate acestea, nu este nici suferinta, nici lipsa de cele trebuitoare, nici cazna, nici greutate ce nu poate fi purtata, nici sarcina ce nu poate fi indeplinita.
Cantarile si rugaciunile Postului Mare vorbesc, intr-adevar, de lacrimi neincetate, de rugaciune, de pacatele noastre cele multe, de frangerea inimii si de mustrarea cugetului. Ele ne amintesc intruna de ratacirea si de intoarcerea fiului risipitor, de pocainta femeii pacatoase, a talharului rastignit, de vamesul ce s-a rugat smerit, de alti pacatosi care s-au indreptat.
Postul ne cheama intr-adevar la o lupta si orice lupta are greutatea ei; la lupta cu patimile, cu deprinderile rele, cu gandurile urate, cu toate acele indemnuri si ispite pe care cartea bisericeasca le numeste uneori „fiare”.
Postul este marturisire si, in parte, ispasirea de pacate; este strigare impotriva pacatelor noastre si cerere fierbinte de ajutor si de iertare.
Dar toate acestea trebuie private prin scopul lor duhovnicesc, prin folosul lor sufletesc, prin nevoia si castigul de mila, de indrumare dumnezeiasca si de iertare ce le avem postind, pentru trebuinta noastra de mantuire, care este cel mai mare bun si scop al vietii crestinului. Cu acest gand si cu aceasta dorinta se cade sa cugetam, sa simtim, sa primim si sa savarsim vremea sfantului post. Nu ca pe o osanda sau ca pe o pedeapsa, nu ca pe o jignire adusa demnitatii sau cinstei omenesti, nu ca pe o imputinare a vietii, a sanatatii si a mantuirii noastre, ci ca pe un bun si potrivit prilej de a ne pocai, indrepta si impaca cu noi insine si cu Dumnezeu, smerindu-ne in adevar si caindu-ne, simtind durerea de a fi pacatuit, marturisindu-ne Bunului nostru Mantuitor, Care a trebuit sa sufere moarte pe cruce pentru mantuirea noastra, sa sufere El osanda si ispasirea pacatelor noastre. Cu ce drept si cuvant omenesc am putea sa nu simtim durerea pe care a suferit-o Hristos spre mantuirea noastra?
Asa inteles, Postul cel Mare nu este o apasare, o micsorare sau o slabire a vietii, o calcare a dreptului vietii, si, in nici un caz o neplacere a crestinului, ci este un bine facut, este un folos al sufletului si chiar al trupului, este un spor de viata, pentru ca este vreme si fel de indreptare, de curatenie, de usurare de pacate si o imbunatatire a fiintei noastre omenesti. Postul este o dobandire a dreptului sufletului, o dobandire a vietii, in intelesul ei cel sfant de la Iisus Hristos, Caruia ne marturisim credinciosi si ascultatori.
Drept aceasta, vazand Biserica trebuinta postului in viata crestinului, ea a inteles prea bine si rostul umilintei, al infranarii, al infrangerii inimii, al caintei, a ceea ce postul pare a fi greu si apasator asupra noastra, dar a inteles si castigul cel mare pecare il aduce postul sufletului si mantuirii noastre. Invatatura si pregatirea Bisericii cu privire la post numara cuvinte intelepte si adevarate, si, mai ales privitor la cele doua fete ale lui, care nu sunt altele decat greutatea nevointelor lui si bucuria necesitatii lui.
Despre amandoua aceste aspect citim cuvinte foarte intelepte si bine chibzuite in Triod, una dintre principalele carti ortodoxe de slujba.
De aici se vede, in dreapta si sfanta talmacire bisericeasca, ca postul nu este nici sila, nici suferinta, nici imputinare sau nesocotire de drepturi omenesti ale vietii, nici desertaciune, ci este usurare folositoare, este castig si bucurie duhovniceasca. Pentru infranarea unor pofte si pentru imputinarea unor placeri trupesti trecatoare, postul aduce imbunatatirea si desfatarea sufleteasca netrecatoare.
Sunt multe, intr-adevar, si aspre mustrarile ce trebuie sa si le aduca cel care posteste, pocaindu-se, pentru ca sunt multe si pacatele lui. Iar asprimea cu care se judeca pe sine cel ce se pocaieste este indreptatita, pentru calcarea poruncilor lui Dumnezeu si pentru risipirea bogatiei ce am primit-o prin Botez, cum zice o cantare bisericeasca.
Totusi, peste toate acestea se ridica nadejdea si multumirea iertarii si a mantuirii sufletului, increderea in bunatatea si indurarea lui Dumnezeu, bucuria de a sti ca El primeste pocainta si iubeste pe cel care se pocaieste.
Nu postul in sine este greu de tinut sau fara folos, ci il face greu lipsa de smerenie, de cainta, de obisnuinta, de intelegere si nerecunoasterea pacatelor noastre, trufia si putinatatea duhovniceasca a celui care nu se marturiseste ca pacatos si vinovat inaintea lui Dumnezeu, dator cu umilinta si cu indreptare.
Este un pacat a nesocoti postul, defaimandu-l, si a-l tine de forma, nerespectandu-l si nefolosindu-l pentru adevarata pocainta si indreptare sufleteasca.
Postul este, cum am spus, o fapta de adanca smerenie si pocainta, de nevointa trupeasca si sufleteasca. Postul uneste cumpatarea cu dreapta cercetare si mustrare de cuget pentru pacatele noastre si cu dorinta si cu legamantul de a nu le mai face. Postul nu este numai imputinare de mancare si de placeri trupesti, ci este si imbogatirea sufleteasca prin lepadare de pacate, patimi, si imbogatire cu virtuti. Postul este traire in ganduri inalte, sfinte si curate, este scoala si calea cea buna a mantuirii.
A posti doar de mancare si a savarsi pacate este o stricare a postului si o vatamare a sufletului.
Daca postul nu ne face mai buni, mai curati, mai drepti, mai evlaviosi, mai apropiati de Dumnezeu si mai ascultatori Lui, nu l-am inteles si nu-l folosim spre mantuire. Asa cum orice lucru insemnat are timpul, grija si osteneala lui, asa si postul, cum cultivi pamantul ca sa rodeasca roada si ingrijesti trupul ca sa fie sanatos, tot astfel cultivi si ingrijesti la vremea sa si sufletul pentru buna lui stare.
Postul este vremea ingrijirii sufletului, pentru cautarea roadelor duhului si ale mantuirii.
Ce folos de post, daca nu te impotrivesti ispitelor, daca nu alungi gandurile rele, daca nu-ti recunosti si marturisesti pacatele, daca urasti, barfesti, daca ai dorinte de pacat, daca nu-ti recunosti si marturisesti pacatele, daca nu faci bine si daca nu te faci mai bun!
Postul este un tratament pentru ingrijirea, insanatosirea si intarirea sufletului. El are regula si doctoriile lui, are reteta si legea lui. Acestea toate se cade sa le cunoastem si sa le tinem, deoarece, fara ele, postul nu da roadele sale, iar un post fara roade duhovnicesti este pierdut cu spor de pacate, in loc de a fi folosit cu spor de indreptare.
De aceea postul cere cunoasterea si pregatirea sufletesca, cere viata si purtare potrivita gandului si regulii Bisericii. Postul cere deplina ascultare si urmare cu mare luare aminte a sfintelor invataturi si porunci dumnezeiesti si bisericesti, pentru o viata duhovniceasca mai buna.
Postul trebuie sa aduca roadele caintei si ale indreptarii.
Postul trebuie asteptat, primit si petrecut cu ravna si cu bucuria de a indestula sufletul cu cele de trebuinta si de cuviinta mantuirii lui. Postul trebuie facut hrana, invatatura si bucurie sufleteasca, spor de ganduri si de fapte bune. Postul trebuie sa ne pregateasca a-L primi cu inima curate pe Mantuitorul, jertfindu-Se pentru noi, in patimi si moarte pe cruce.
Postul este vremea vorbirii noastre mai dese si mai apropiate cu Dumnezeu. Este vremea de incercare a credintei noastre, a evlaviei noastre, a bunatatii noastre, a grijii noastre pentru suflet, a cunostintei noastre si a simtirii noastre pentru cele sfinte. Postul este raspunsul nostru inaintea Mantuitorului rastignit; este cuvantul nostru la bunatatea cu care Hristos ne-a iertat pe cruce.
Postul este, am zis, grija si datoria noastra de a gandi si a lucra la mantuirea noastra, intarindu-ne in credinta, luminandu-ne cugetul, curatindu- ne inima, inaltandu-ne gandul si dorintele spre cele duhovnicesti si sfinte, biruind patimile si pornirile cele spre pacate.
Postul este invatatura si nevointa bunei purtari si trairi crestine. Postul este „jertfa placuta lui Dumnezeu”, adica „inima infranta si smerita”, pe care, cum zice Psalmistul, „Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 18).
Cu aceste ganduri sa savarsim vremea si calea postului, cea suitoare pe crucea Domnului, crucea mantuirii noastre. Amin.”
(Text preluat din volumul “Meditatii teologice“, vol. II)

Carti pentru cititorii nostri (IV)
10/03/2009 at 09:51 | In carti si lecturi ziditoare de suflet | Leave a Comment
Pachetul cu numarul 4 contine urmatoarele carti:
Sfantul Grigorie de Nazianz – “Cuvantari Teologice“
Sfantul Grigorie de Nyssa - “Opt omilii la Fericiri“
Sfantul Ioan Maximovici – “Cinstirea Maicii Domnului in traditia ortodoxa“
Sfantul Nicodim Aghioritul – “Hristoitia“
Va reamintim ca modalitea de primire a cartilor este trimiterea unui e-mail la adresele noastre:
pr_gabrielmilitaru@yahoo.com
pr.gabrielmilitaru@gmail.com
Pr. Gabriel

Nici noi nu consideram buna tulburarea in Biserica
09/03/2009 at 21:54 | In provocari cotidiene | 6 Comments

Suntem indurerati de unele atitudini si reactii din ultima vreme ale unora dintre credinciosii nostri ortodocsi, care poate provin din convingeri sincere, insa modalitatea de manifestare aleasa o consideram nepotrivita.
Nu ne angajam in discutii polemice sau de alt gen, nici nu dorim sa exprimam o pozitie sau o parere personala, pentru ca in Ortodoxie e mai de folos sa urmam invataturile si poruncile lui Hristos si ale Bisericii Sale, decat sa emitem pareri ce pot fi in dezacord cu cele ale Bisericii. Este mai buna smerenia decat eruditia impregnata de mandrie. Oricum, Sfantul Sinod al BOR si-a implinit lucrarea sa cu care Dumnezeu l-a insarcinat prin puterea si lucrarea Duhului Sfant, si atunci toate sunt lamurite.
Ca preot, rob si slujitor al lui Hristos, dar si ca parinte si pastor al sufletelor credinciosilor nostri, suntem preocupat de mantuirea tuturor. De aceea, dorim sa atragem atentia doar asupra unui singur aspect: din pacate incepem sa dam prea multa importanta lucrarii celui rau in lume si mult prea putina importanta Proniei sau purtarii de grija a lui Dumnezeu fata de om si creatia Sa.
Indiferent de “furtuna” care ar putea veni asupra noastra la un moment dat, atitudinea unui crestin ortodox nu trebuie sa fie nici aceea de protest sau scandalizare, de revolta si acuze, dar nici aceea de a fi impasibili si a astepta ca furtuna sa ne aduca pieirea, ci aceea de a accepta, pe de o parte, voia lui Dumnezeu care ingaduie ispita pentru noi, pentru folosul nostru sufletesc, iar pe de alta parte, aceea de a “actiona” prin inmultirea rugaciunii, printr-o cainta profunda, prin smerenie, post si milostenie. Acestea sunt modurile de a actiona in Biserica Ortodoxa, acestea sunt “armele” Ortodoxiei! Problemele sufletesti ( dar si materiale) au rezolvari duhovnicesti!
Cel rau nu este impresionat nici de proteste si nici de petitii, el sfasie, nu are mila si compasiune. Raul nu poate fi invins cu proteste, ci cu harul lui Hristos. Iar harul lui Hristos il obtinem altfel decat prin tulburare, polemici si invinuiri. Il obtinem prin credinta, nadejde si dragoste.
Sa luam aminte ca nu cumva, crezand ca suntem foarte puternici si putem pleca la lupta cu raul de unii singuri, sa constatam mai apoi cu amar ca nu suntem nici pregatiti sufleteste si nici foarte puternici, sau ca nu am luat cu noi armele potrivite si ca nu avem cu noi nici pe Cel mai puternic aliat in lupta impotriva raului, adica pe Hristos.
Eu voi continua mereu sa nadajduiesc ca Biserica va danui intotdeauna, dupa cuvintele lui Hristos, ca nimic rau nu i se poate intampla celui ce crede cu adevarat si nadajduieste in mila si iubirea lui Hristos si ca nimic pe lumea aceasta nu ne poate inspaimanta daca il avem pe Hristos cu noi. Si, il avem, pentru ca El asa ne-a promis. Numai sa nu il pierdem noi…
Semnalam si publicam pe blogul nostru un articol foarte interesant si realist al Parintelui Dorin Piciorus, autorul platformei crestin-ortodoxe “Teologie pentru azi“. Ne regasim propriile constatari si simtaminte in acest articol al parintelui si, considerand ca noi nu am fi putut concepe un altul mai cuprinzator, il publicam cu toata dragostea.
Iata articolul:

“Pericolul permanent al ideologizarii credintei”
“Ideologia religioasă transformă credinţa, în cazul nostru credinţa ortodoxă, dintr-o sursă de viaţă eclesială…într-o sursă de profit a unei categorii anume, care este interesată de comercializarea aspectului fizic al datelor credinţei. Ideologia rupe o sumă de idei de contextul lor primar…şi le transformă într-un mijloc de manipulare sau isterizare comunitară.
Ideologia confiscă adevărul, îl răstălmăceşte şi îl…vinde. Pentru că ideologia religioasă nu are în calcul să propovăduiască tot adevărul, nu are un plan editorial complet, exhaustiv…ci este interesată numai de ceea ce are un impact imediat asupra publicului.
În spaţiul românesc ortodox, cel mai adesea neprofesionist, ideologizarea ideii de carte religioasă sau ideologizarea accesului la Tradiţia şi viaţa Bisericii constă în faptul de a traduce şi a tipări, în mod preponderent, numai o anumită tradiţie teologică şi spirituală, mişcare sau anumite persoane. Chiar şi când avem de-a face cu Sfinţi Părinţi cărţile lor sunt editate în sensul unei…vânzări rapide, profitabile şi urmăresc o polemică subcutanată cu ierarhia, teologii Bisericii sau cu anumite metehne punctuale sau inventate, destinatarii fiind duşmanii de clasă ai activiştilor ideologici.
Profitabilitatea…este, de multe ori, invers proporţională cu munca în sensul apariţiei cărţii sau cu înţelegerea holistică a cărţii, cu situarea ei în peisajul Bisericii. Pe apriorismul că ortodoxul român e sărac sau nu e prea teolog…cărţile devin fiţuici în ultimul timp, fiind formate din 70-150 de pagini iar foile lor sunt din ce în ce mai firave în domeniul conţinutului şi arierate.
Adică avem de-a face cu o telenovelizare a cărţii ortodoxe, cu o manelizare a ideii de recuperare a Tradiţiei…pentru că, cel mai adesea, editorii de carte religioasă autohtoni nu sunt nişte oameni ai experienţei profunde şi, mai ales, echidistanţi, probi, mediani…ci sunt factori de ideologizare mai mult sau mai puţin tacită.
Ne devine din ce în ce mai evident faptul că afacerile cu carte religioasă ortodoxă în România sunt afaceri resentimentare, cel mai adesea…şi unilaterale sau extremiste. Şi nu mă refer aici la faptul că tot conţinutul editat este extremist…sau că e distorsionat radical…ci modul în care se insinuează fiecare apariţie editorială în spaţiul ortodox românesc…are un sens care nu uneşte ci …dezbină cel mai adesea.
Editarea operei unui Sfânt Părinte…pentru a te lupta cu cineva…dincolo sau pe sub cuvinte…deşi ultrafolositoare când stai faţă în faţă cu opera Sfântului…demersul în sine dezgustă şi dezbină pe credincioşii Bisericii şi mai mult…când intuieşti sau afli istoria ei nescrisă.
Folosirea operei Sfântului Paisie Velicicovski sau a Sfântului Fotie cel Mare - spre exemplu - pentru a te lupta orbeşte cu catolicii…sau folosirea operei părintelui Stăniloae sau a Sfântului Iustin Popovici, în mod unilateral, în disputa unilaterală cu ideea de ecumenism înseamnă…a ideologiza pe Sfinţi, a-i folosi numai când şi cum îţi convin, numai cât şi când scoţi bani de pe urma lor sau te răfuieşti cu nu ştiu cine sau cu nu ştiu ce idee.
Tocmai de aceea nu am acceptat să publicităm proiectul Sfinţii închisorilor din România pentru că e un proiect antisinodal duplicitar şi nu restaurator. El cere de la Sfântul Sinod să canonizeze pe Sfinţii închisorilor comuniste, în timp ce detestă şi neagă Sfântul Sinod în mod vehement în şedinţe publice, populiste, în faţa multor oameni fără specializare teologică şi fără o experienţă duhovnicească profundă, care să fie în stare să aleagă în cunoştinţă de cauză.
Ridicarea proiectului la nivel online e numai o interfaţă de popularizare a vehemenţei publice cu care e susţinut. Şi, cu toată iubirea noastră enormă pentru Sfinţii lui Dumnezeu, nu vreau să popularizez ceva…o acţiune…care seamănă vânt şi culege…furtună. Când s-or linişti apele…vom vorbi şi noi. La fel, nu am vrut – după cum s-a văzut – să discut anumite apariţii editoriale ortodoxe tocmai pentru a nu da satisfacţie neroadă ideologizatorilor că…împărtăşim aceeaşi animozitate.
La nivel online ideologizarea credinţei ia forma subiectivizării anumitor teme sau a anumitor Sfinţi. Dacă vorbeşti de Fericitul Serafim Rose sau de Fericitul Paisie Aghioritul, care au fost ideologizaţi în spaţiul ortodox românesc, folosiţi într-un sens unidimensional…musai eşti crezut şi un apărător al neintroducerii cipurilor biometrice sau un antisinodalist.
Însă Fericitul Serafim Rose nu are nimic de-a face cu…paşaportul meu…după cum nici Sfântul Ioan Gură de Aur…nu are nimic de-a face cu faptul că eu scriu acum la nivel online. A folosi Apocalipsa numai pentru 666 sau a folosi pe Serafim Rose numai pentru antievoluţionismul său nu înseamnă a-i cinsti…ci aţi bate joc de demersul lor total, amplu, pe care l-au realizat.
Ideologia însă, cel mai adesea, se naşte în minţi înguste…nu pentru că toate aceste minţi nu ar avea potenţe…ci pentru că s-au îngustat când au gustat din borcanul cu…bani făcuţi rapid şi sigur. Lipsa unui proiect editorial urmărit cu smerenie şi acrivie a muncii, lipsa de profesionalism duhovnicesc a traducătorilor şi a editorilor, lipsa de măsură a ideilor enunţate…reverberează în sufletele cititorilor.
Faptul că avem un aşa mare capital de extremism ortodox în România lui 2009 arată cât de defectuos a fost percepută atât viaţa, cât şi cartea Bisericii sau cea pusă pe seama ei.
Bineînţeles eu constat în mod degajat… această atmosferă aproape irespirabilă, tocmai pentru că nu sunt implicat…în duplicitatea acestui angrenaj de manipulare a opiniei publice a celor credincioşi…pentru ca să mi se cumpere cărţile sau pentru ca să îmi fac un…cult al persoanei. Se observă că acest cult al persoanei apare…tocmai acolo unde ideologizarea credinţei se pune în act.
Vorbeam şi altă dată despre transformarea conferinţei în solilocviu şi despre manelizarea ideii de transmitere a credinţei. Mi se pare că am înaintat în această…hipnotică realitate, că am avansat spre cote şi mai alarmante în România.
Un om cu râvnă pervertită, cu ceva idei fixe şi cu un ambitus de încredere în sine datorat înşelării demonice…ajunge imediat, printr-o campanie de imagine…un predicator forte în postmodernitate, pentru că extremiştii şi beligeranţii sunt capetele de afiş ale ideologiei postmoderne.
Dintre ideologiştii ortodocşi unii au intuit foarte bine impactul imaginii în postmodernitate şi îl folosesc împotriva sinodului Bisericii Ortodoxe Române sau pentru a-şi promova interese editoriale.
În ultimele articole ale autorului de aici…se poate observa că persoana părintelui Iustin Pîrvu e mai importantă decât Sinodul Bisericii sau că se suprapune deasupra imaginii Sinodului Bisericii. Sinodul e privit de sus, de deasupra, pe când părintele Iustin e privit din faţă, cu evlavie.
Acest autor însă…falsifică slujba de anatematizare a ereticilor, introducând în ea teoria ramurilor şi ecumenismul [deşi noi sărbătorim în Duminica Ortodoxiei victoria Ortodoxiei din sec 9 şi nu din secolul 21] dar strecoară, spre derută, în text, pomenirea patriarhului actual al României. Tema falsificării Prohodului, de la acelaşi autor citat ultima oară, după cum se observă, atacă sinodul, patriarhul şi editura Patriarhiei…văzută ca monopolizatoarea tipăriturii de carte ortodoxă din România.
Mai mulţi pseudo-cititori ai platformei noastre sau manipulaţi de către ideologii ortodocşi ne-au acuzat de-a lungul timpului, în mesaje private…că noi am fi o sucursală a PFP Daniel al României la nivel online…şi că scriem, de fapt…la comandă. Cu alte cuvinte că am fi o platformă unde patriarhul României se luptă cu opozanţii săi la nivel online. Adică, am fi, pur şi simplu, nişte marionete…şi nu nişte oameni care gândim, în mod liber şi conştient…ceea ce scriem.
Adevărul e că noi scriem ceea ce scriem…pentru că aşa gândim şi trăim şi nu pentru că ni se dictează…iar dacă ne întrepătrundem atât de bine cu viaţa şi autoritatea eclesială a Bisericii noastre, încât suntem socotiţi [ pentru noi mirabil!] un alter-ego al exprimării sinodale sau al conştiinţei patriarhului României…e un lucru extraordinar…pentru că aşa şi vrem să trăim: în ascultare şi în pace cu toată lumea, într-o bogată şi reală racordare la viaţa Bisericii şi a societăţii noastre.
De ce însă alţii vor…altfel, cu totul altfel? Dacă ne-ar interesa pe toţi viaţa Bisericii atunci ar trebui să facem ceva…care să ne apropie şi nu să ne despartă.Pentru că mergem cu toţii la Biserică, ascultăm aceleaşi slujbe, postim…dar nu suntem prieteni…nu mai zic fraţi în Hristos…unii cu alţii.
Probabil, în viitor, ca şi în domeniul conferinţelor publice ad-hoc, vom avea parte de surprize editoriale şi mai fundamentaliste. Creşterea fundamentalismului gol de dorinţa de întreg şi pe care îl interesează numai o problemă dintr-un miliard de probleme ale Bisericii, face parte din acelaşi insectar al postmodernităţii. Pentru ideologia postmodernă omul nu are nimic în el, e o hârtie goală…şi noi, cei care avem puterea şi banii scriem ceea ce trebuie.
Postmodernul - conform ideologiei fondatoare - nu are trecut, nici prezent şi nici viitor, e un individ manufacturiat, confecţionat din reclame, mode şi deşeuri informaţionale, e un mic şobolan…pe care se fac experienţe cu şocuri electrice, cu înghiţire de droguri sau de schimbări de membre.
Faptul de aţi displăcea liniştea, pacea, de a nu mai fi capabil să vezi toate părţile dintr-un întreg…sau să te incluzi, smerit şi activ în viaţa Bisericii şi a societăţii e o distorsionare a persoanei umane produsă în postmodernitate.
Imaginea de ansamblu e următoarea: fiecare stăm cu căştile pe urechi, visăm numai la lumea noastră, aruncăm deşeurile discreţionar…profităm, fără conştiinţă, de orice oportunitate, fiind indiferenţi la ceea ce vor şi cei de lângă noi.
Da, totul porneşte de la cartea teologică şi de la modul în care trăim şi percepem viaţa liturgică a Bisericii. Totul depinde de echilibrul nostru, de faptul de a nu ne duce în turbinele, în vârtejele acaparante ale problemelor…colaterale.
Problema e: ce urmăresc dacă traduc, editez, îmi fac un blog sau fac ceva anume ca membru al Bisericii? Vreau să mă răfuiesc, să mă răzbun pe unul sau pe altul, pe drept sau pe nedrept…sau vreau să fac ceva pentru mine şi pentru toţi? Sunt în stare să mă ajut şi să ajut şi pe alţii? Dacă da, atunci dovedeşte-o!
A fi împreună înseamnă a ne arăta disponibilitatea şi realitatea persoanei în mod reciproc. Eşti iubitor de Părinţi, de dogme, de adevărul Bisericii? Dacă da, dovedeşte-o! Ce ai lucrat, ce lucrezi, ce faci în mod foarte pozitiv…pentru ca să mai aruncăm de la noi ceaţa ideologică?
Şi această pozitivitate pe care mi-o cer de la mine şi o dărui şi vreau să o dărui şi altora…are următoarea logică: să nu faci nimic până nu ştii ce urmări va avea acel lucru! Până nu conştientizăm ce urmări reale, de durată, va avea acel lucru, acel proiect.
Nu vreau să fac o concluzie la această discuţie. Nu vreau să dau soluţii…pentru că fiecare în parte, dacă îşi ascultă conştiinţa, ştie şi simte ce are de făcut. Însă vreau să subliniez acest lucru: că un proiect teologic real, autentic, creat în mod smerit, va fi cinstit, venerat de cei care s-au bucurat şi se vor bucura de el, oricâte împotriviri va întâmpina până la un moment dat…pentru că şi intenţia şi conţinutul său e transfigurator.“
Sursa:
http://bastrix.wordpress.com/2009/03/09/pericolul-permanent-al-ideologizarii-credintei/

Patriarhia Romana nu sprijina initiative razlete contrare hotararii Sfantului Sinod
09/03/2009 at 18:52 | In stiri | Leave a Comment
“Patriarhia Română consideră inoportună decizia Primăriei Capitalei care a aprobat – în ziua de 7 martie 2009 – includerea spaţiului de la baza Dealului Mitropoliei ca loc de manifestare a persoanelor care nu sunt de acord cu paşapoartele biometrice.
Respectând dreptul la liberă exprimare, Patriarhia Română consideră totuşi nejustificată manifestarea într-un spaţiu asociat cu Biserica Ortodoxă Română din următoarele motive:
- paşapoartele biometrice sunt eliberate de către Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar nu de către Patriarhia Română;
- în ceea ce priveşte adoptarea legilor Statului, organismul competent este Parlamentul, iar nu Patriarhia Română;
- Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – conform hotărârii 638/2009, adoptată în unanimitate în şedinţa de lucru din 25 februarie 2009 – a lăsat libertatea credincioşilor ortodocşi români de a opta între noul tip de paşaport biometric şi unul simplu temporar. În acest sens, ca organism executiv al Sfântului Sinod, Patriarhia Română a intervenit deja la cele două Camere ale Parlamentului pentru includerea între prevederile eliberării unui paşaport simplu temporar şi motive de conştiinţă sau religioase.
Prin urmare, Patriarhia Română nu sprijină iniţiative răzleţe particulare şi de grup fără consultarea şi binecuvântarea ierarhului locului şi se delimitează de manifestările unor grupuri de presiune care – sub pretextul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti – au atitudini totalitare şi încearcă să impună dictatura propriilor convingeri asupra majorităţii opiniei publice.
Mai mult, aceste grupuri se arată incapabile să respecte hotărârile Sfântului Sinod care, deodată cu obligaţia de a apăra credinţa ortodoxă şi demnitatea umană, are şi datoria de a fi un factor al păcii sociale.”
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
Sursa: www.basilica.ro

Pastorala la Duminica Ortodoxiei
07/03/2009 at 18:15 | In anunturi | Leave a Comment
Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei
Sursa: www.basilica.ro

Pelerinaj in Dobrogea 20-22 martie 2009
05/03/2009 at 19:15 | In pelerinaje | Leave a CommentPelerinaj in Dobrogea 20-22 martie 2009
Vineri, 20 martie
Ora 7.00 plecarea de la poalele dealului Patriarhiei
M-rea Dervent (Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Izvor Tămăduitor, sfinte moaşte)
M-rea Peştera Sf. Ap. Andrei
Cetatea de la Adamclisi
M-rea Tichirghiol (cazare, întâlnire cu Pr. Arsenie Papacioc)
Sâmbătă, 21 marte Vizitarea oraşului Constanţa Întâlnire cu IPS Teodosie
Ora 15 plecarea spre Tulcea
M-rea Cocoşu (cazare)
Duminică, 22 martie
M-rea Cocoşu (Sf. Liturghie)
M-rea Saon
M-rea Celic Dere
Bucureşti
Plecarea va avea loc de la poalele Dealului Patriarhiei dis-de-dimineaţă la ora 7.00.
Vom merge cu un autocar de 45 de locuri. Vă rugăm să vă înscrieţi din timp!!!
Lista e deschisă!
Persoană de contact pentru Bucureşti:
Constantin Iordăchescu
0746106781
0765440984
io_conss@yahoo.com
Preţ: 200 lei

Canonul cel Mare pentru prietenii blogului nostru
04/03/2009 at 22:26 | In muzica bizantina | 1 Comment
La inceputul Postului Mare, blogul nostru va ofera inca o surpriza: puteti primi gratuit slujba Canonului mare al Sfantului Andrei Criteanul in diferite variante video si audio format mp3. Printre slujitorii cuprinsi in selectia noastra amintim pe: IPS TEODOSIE al Tomisului, PS CASIAN al Dunarii de Jos, PS SEBASTIAN al Slatinei, PS CIPRIAN vicar patriarhal, etc. Selectia mai cuprinde si diverse cantari specifice Postului Mare.
Tot ceea ce trebuie sa faceti dvs. este sa trimiteti un mail pe adresele noastre prin care sa va manifestati dorinta de a primi darul nostru. Va reamintim adresele de e-mail:
pr_gabrielmilitaru@yahoo.com
pr.gabrielmilitaru@gmail.com
Asteptam mail-urile dvs.!
Un post binecuvantat si spre folos duhovnicesc tuturor!
Pr. Gabriel

Carti pentru cititorii nostri(III)
01/03/2009 at 14:13 | In carti si lecturi ziditoare de suflet | 1 Comment
Al treilea pachet de carti pe care vi-l oferim are urmatorul continut:
Paul Evdokimov – “Iubirea nebuna a lui Dumnezeu”
Paul Evdokimov - “Rugaciunea in Biserica de Rasarit”
Mitr. Antonie al Surojului – “Bucuria pocaintei”
Alexander Schmemann - “Postul cel mare”
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul
Va reamintim ca modalitea de primire a cartilor este trimiterea unui e-mail la adresele noastre:
pr_gabrielmilitaru@yahoo.com
pr.gabrielmilitaru@gmail.com
Pr. Gabriel

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.




































