“Chipul nemuritor al lui Dumnezeu”

Suntem indurerati de unele atitudini si reactii din ultima vreme ale unora dintre credinciosii nostri ortodocsi, care poate provin din convingeri sincere, insa modalitatea de manifestare aleasa o consideram nepotrivita.

Nu ne angajam in discutii polemice sau de alt gen, nici nu dorim sa exprimam o pozitie sau o parere personala, pentru ca in Ortodoxie e mai de folos sa urmam invataturile si poruncile lui Hristos si ale Bisericii Sale, decat sa emitem pareri ce pot fi in dezacord cu cele ale Bisericii. Este mai buna smerenia decat eruditia impregnata de mandrie. Oricum, Sfantul Sinod al BOR si-a implinit lucrarea sa cu care Dumnezeu l-a insarcinat prin puterea si lucrarea Duhului Sfant, si atunci toate sunt lamurite.

Ca preot, rob si slujitor al lui Hristos, dar si ca parinte si pastor al sufletelor credinciosilor nostri, suntem preocupat de mantuirea tuturor. De aceea, dorim sa atragem atentia doar asupra unui singur aspect: din pacate incepem sa dam prea multa importanta lucrarii celui rau in lume si mult prea putina importanta Proniei sau purtarii de grija a lui Dumnezeu fata de om si creatia Sa.

Indiferent de “furtuna” care ar putea veni asupra noastra la un moment dat, atitudinea unui crestin ortodox nu trebuie sa fie nici aceea de protest sau scandalizare, de revolta si acuze, dar nici aceea de a fi impasibili si a astepta ca furtuna sa ne aduca pieirea, ci aceea de a accepta, pe de o parte, voia lui Dumnezeu care ingaduie ispita pentru noi, pentru folosul nostru sufletesc, iar pe de alta parte, aceea de a “actiona” prin inmultirea rugaciunii, printr-o cainta profunda, prin smerenie, post si milostenie. Acestea sunt modurile de a actiona in Biserica Ortodoxa, acestea sunt “armele” Ortodoxiei! Problemele sufletesti ( dar si materiale) au rezolvari duhovnicesti!

Cel rau nu este impresionat nici de proteste si nici de petitii, el sfasie, nu are mila si compasiune. Raul nu poate fi invins cu proteste, ci cu harul lui Hristos. Iar harul lui Hristos il obtinem altfel decat prin tulburare, polemici si invinuiri. Il obtinem prin credinta, nadejde si dragoste.

Sa luam aminte ca nu cumva, crezand ca suntem foarte puternici si putem pleca la lupta cu raul de unii singuri, sa constatam mai apoi cu amar ca nu suntem nici pregatiti sufleteste si nici foarte puternici, sau ca nu am luat cu noi armele potrivite si ca nu avem cu noi nici pe Cel mai puternic aliat in lupta impotriva raului, adica pe Hristos.

Eu voi continua mereu sa nadajduiesc ca Biserica va danui intotdeauna, dupa cuvintele lui Hristos, ca nimic rau nu i se poate intampla celui ce crede cu adevarat si nadajduieste in mila si iubirea lui Hristos si ca nimic pe lumea aceasta nu ne poate inspaimanta daca il avem pe Hristos cu noi. Si, il avem, pentru ca El asa ne-a promis. Numai sa nu il pierdem noi…

Semnalam si publicam pe blogul nostru un articol foarte interesant si  realist al Parintelui Dorin Piciorus, autorul platformei crestin-ortodoxe “Teologie pentru azi“. Ne regasim propriile constatari si simtaminte in acest articol al parintelui si, considerand ca noi nu am fi putut concepe un altul mai cuprinzator, il publicam cu toata dragostea.

Iata articolul:

“Pericolul permanent al ideologizarii credintei”

“Ideologia religioasă transformă credinţa, în cazul nostru credinţa ortodoxă, dintr-o sursă de viaţă eclesială…într-o sursă de profit a unei categorii anume, care este interesată de comercializarea aspectului fizic al datelor credinţei. Ideologia rupe o sumă de idei de contextul lor primar…şi le transformă într-un mijloc de manipulare sau isterizare comunitară.

Ideologia confiscă adevărul, îl răstălmăceşte şi îl…vinde. Pentru că ideologia religioasă nu are în calcul să propovăduiască tot adevărul, nu are un plan editorial complet, exhaustiv…ci este interesată numai  de ceea ce are un impact imediat asupra publicului.

În spaţiul românesc ortodox, cel mai adesea neprofesionist, ideologizarea ideii de carte religioasă sau ideologizarea accesului la Tradiţia şi viaţa Bisericii constă în faptul de a traduce şi a tipări, în mod preponderent, numai o anumită tradiţie teologică şi spirituală, mişcare sau anumite persoane. Chiar şi când avem de-a face cu Sfinţi Părinţi cărţile lor sunt editate în sensul unei…vânzări rapide, profitabile şi urmăresc o polemică subcutanată cu ierarhia, teologii Bisericii sau cu anumite metehne punctuale sau inventate, destinatarii fiind duşmanii de clasă ai activiştilor ideologici.

Profitabilitatea…este, de multe ori,  invers proporţională cu munca în sensul apariţiei cărţii sau cu înţelegerea holistică a cărţii, cu situarea ei în peisajul Bisericii. Pe apriorismul că ortodoxul român e sărac sau nu e prea teolog…cărţile devin fiţuici în ultimul timp, fiind formate din 70-150 de pagini iar foile lor sunt din ce în ce mai firave în domeniul conţinutului şi arierate.

Adică avem de-a face cu o telenovelizare a cărţii ortodoxe, cu o manelizare a ideii de recuperare a Tradiţiei…pentru că, cel mai adesea, editorii de carte religioasă autohtoni nu sunt nişte oameni ai experienţei profunde şi, mai ales, echidistanţi, probi, mediani…ci sunt factori de ideologizare mai mult sau mai puţin tacită.

Ne devine din ce în ce mai evident faptul că afacerile cu carte religioasă  ortodoxă în România sunt afaceri resentimentare, cel mai adesea…şi unilaterale sau extremiste. Şi nu mă refer aici la faptul că tot conţinutul editat este extremist…sau că e distorsionat radical…ci modul în care se insinuează fiecare apariţie editorială în spaţiul ortodox românesc…are un sens care nu uneşte ci …dezbină cel mai adesea.

Editarea operei unui Sfânt Părinte…pentru a te lupta cu cineva…dincolo sau pe sub cuvinte…deşi ultrafolositoare când stai faţă în faţă cu opera Sfântului…demersul în sine dezgustă şi dezbină pe credincioşii Bisericii şi mai mult…când intuieşti sau afli istoria ei nescrisă.

Folosirea operei Sfântului Paisie Velicicovski sau a Sfântului Fotie cel Mare -  spre exemplu -  pentru a te lupta orbeşte cu catolicii…sau folosirea operei părintelui Stăniloae sau a Sfântului Iustin Popovici, în mod unilateral, în disputa unilaterală cu ideea de ecumenism înseamnă…a ideologiza pe Sfinţi, a-i folosi numai când şi cum îţi convin, numai cât şi când scoţi bani de pe urma lor sau te răfuieşti cu nu ştiu cine sau cu nu ştiu ce idee.

Tocmai de aceea nu am acceptat să publicităm proiectul Sfinţii închisorilor din România pentru că e un proiect antisinodal duplicitar şi nu restaurator. El cere de la Sfântul Sinod să canonizeze pe Sfinţii închisorilor comuniste, în timp ce detestă şi neagă Sfântul Sinod în mod vehement în şedinţe publice, populiste, în faţa multor oameni fără specializare teologică şi fără o experienţă duhovnicească profundă, care să fie în stare să aleagă în cunoştinţă de cauză.

Ridicarea proiectului la nivel online e numai o interfaţă de popularizare a vehemenţei publice cu care e susţinut. Şi, cu toată iubirea noastră enormă pentru Sfinţii lui Dumnezeu, nu vreau să popularizez ceva…o acţiune…care seamănă vânt şi culege…furtună. Când s-or linişti apele…vom vorbi şi noi. La fel, nu am vrut – după cum s-a văzut – să discut anumite apariţii editoriale ortodoxe tocmai pentru a nu da satisfacţie neroadă ideologizatorilor că…împărtăşim aceeaşi animozitate.

La nivel online ideologizarea credinţei ia forma subiectivizării anumitor teme sau a anumitor Sfinţi. Dacă vorbeşti de Fericitul Serafim Rose sau de Fericitul Paisie Aghioritul, care au fost ideologizaţi în spaţiul ortodox românesc, folosiţi într-un sens unidimensional…musai eşti crezut şi un apărător al neintroducerii cipurilor biometrice sau un antisinodalist.

Însă Fericitul Serafim Rose nu are nimic de-a face cu…paşaportul meu…după cum nici Sfântul Ioan Gură de Aur…nu are nimic de-a face cu faptul că eu scriu acum la nivel online. A folosi Apocalipsa numai pentru 666 sau a folosi pe Serafim Rose numai pentru antievoluţionismul său nu înseamnă a-i cinsti…ci aţi bate joc de demersul lor total, amplu, pe care l-au realizat.

Ideologia însă, cel mai adesea, se naşte în minţi înguste…nu pentru că  toate aceste minţi nu ar avea potenţe…ci pentru că s-au îngustat când au gustat din borcanul cu…bani făcuţi rapid şi sigur. Lipsa unui proiect editorial urmărit cu smerenie şi acrivie a muncii, lipsa de profesionalism duhovnicesc a traducătorilor şi a editorilor, lipsa de măsură a ideilor enunţate…reverberează în sufletele cititorilor.

Faptul că avem un aşa mare capital de extremism ortodox în România lui 2009 arată cât de defectuos a fost percepută atât viaţa, cât şi cartea Bisericii sau cea pusă pe seama ei.

Bineînţeles eu constat în mod degajat… această atmosferă aproape irespirabilă, tocmai pentru că nu sunt implicat…în duplicitatea acestui angrenaj de manipulare a opiniei publice a celor credincioşi…pentru ca să mi se cumpere cărţile sau pentru ca să îmi fac un…cult al persoanei. Se observă că acest cult al persoanei apare…tocmai acolo unde ideologizarea credinţei se pune în act.

Vorbeam şi altă dată despre transformarea conferinţei în solilocviu şi despre manelizarea ideii de transmitere a credinţei. Mi se pare că am înaintat în această…hipnotică realitate, că am avansat spre cote şi mai alarmante în România.

Un om cu râvnă pervertită, cu ceva idei fixe şi cu un ambitus de încredere în sine datorat înşelării demonice…ajunge imediat, printr-o campanie de imagine…un predicator forte în postmodernitate, pentru că extremiştii şi beligeranţii sunt capetele de afiş ale ideologiei postmoderne.

Dintre ideologiştii ortodocşi unii au intuit foarte bine impactul imaginii în postmodernitate şi îl folosesc împotriva sinodului Bisericii Ortodoxe Române sau pentru a-şi promova interese editoriale.

În ultimele articole ale autorului de aici…se poate observa că persoana părintelui Iustin Pîrvu e mai importantă decât Sinodul Bisericii sau că se suprapune deasupra imaginii Sinodului Bisericii. Sinodul e privit de sus, de deasupra, pe când părintele Iustin e privit din faţă, cu evlavie.

Acest autor însă…falsifică slujba de anatematizare a ereticilor, introducând în ea teoria ramurilor şi ecumenismul [deşi noi sărbătorim în Duminica Ortodoxiei victoria Ortodoxiei din sec 9 şi nu din secolul 21] dar strecoară, spre derută,  în text,  pomenirea patriarhului actual al României. Tema falsificării Prohodului, de la acelaşi autor citat ultima oară, după cum  se observă, atacă sinodul, patriarhul şi editura Patriarhiei…văzută ca monopolizatoarea tipăriturii de carte ortodoxă din România.

Mai mulţi pseudo-cititori ai platformei noastre sau manipulaţi de către ideologii ortodocşi  ne-au acuzat de-a lungul timpului, în mesaje private…că noi am fi o sucursală a PFP Daniel al României la nivel online…şi că scriem, de fapt…la comandă. Cu alte cuvinte că am fi o platformă unde patriarhul României se luptă cu opozanţii săi la nivel online. Adică, am fi, pur şi simplu, nişte marionete…şi nu nişte oameni care gândim, în mod liber şi conştient…ceea ce scriem.

Adevărul e că noi scriem ceea ce scriem…pentru că aşa gândim şi trăim şi nu pentru că ni se dictează…iar dacă ne întrepătrundem atât de bine cu viaţa şi autoritatea eclesială a Bisericii noastre, încât suntem socotiţi [ pentru noi mirabil!] un alter-ego al exprimării sinodale sau al conştiinţei patriarhului României…e un lucru extraordinar…pentru că aşa şi vrem să trăim: în ascultare şi în pace cu toată lumea, într-o bogată şi reală racordare la viaţa Bisericii şi a societăţii noastre.

De ce însă alţii vor…altfel, cu totul altfel? Dacă ne-ar interesa pe toţi viaţa Bisericii atunci ar trebui să facem ceva…care să ne apropie şi nu să ne despartă.Pentru că mergem cu toţii la Biserică, ascultăm aceleaşi slujbe, postim…dar nu suntem prieteni…nu mai zic fraţi în Hristos…unii cu alţii.

Probabil, în viitor, ca şi în domeniul conferinţelor publice ad-hoc, vom avea parte de surprize editoriale şi mai fundamentaliste. Creşterea fundamentalismului gol de dorinţa de întreg şi pe care îl interesează numai o problemă dintr-un miliard de probleme ale Bisericii, face parte din acelaşi insectar al postmodernităţii. Pentru ideologia postmodernă omul nu are nimic în el, e o hârtie goală…şi noi, cei care avem puterea şi banii scriem ceea ce trebuie.

Postmodernul -  conform ideologiei fondatoare -  nu are trecut, nici prezent şi nici viitor, e un individ manufacturiat, confecţionat din reclame, mode şi deşeuri informaţionale, e un mic şobolan…pe care se fac experienţe cu şocuri electrice, cu înghiţire de droguri sau de schimbări de membre.

Faptul de aţi displăcea liniştea, pacea, de a  nu mai fi capabil să vezi toate părţile dintr-un întreg…sau să te incluzi, smerit şi activ în viaţa Bisericii şi a societăţii e o distorsionare a persoanei umane produsă în postmodernitate.

Imaginea de ansamblu e următoarea: fiecare stăm cu căştile pe urechi, visăm numai la lumea noastră, aruncăm deşeurile discreţionar…profităm, fără conştiinţă, de orice oportunitate, fiind indiferenţi la ceea ce vor şi cei de lângă noi.

Da, totul porneşte de la cartea teologică şi de la modul în care trăim şi percepem viaţa liturgică a Bisericii. Totul depinde de echilibrul nostru, de faptul de a nu ne duce în turbinele, în vârtejele acaparante ale problemelor…colaterale.

Problema e: ce urmăresc dacă traduc, editez, îmi fac un blog sau fac ceva anume ca membru al Bisericii? Vreau să mă răfuiesc, să mă răzbun pe unul sau pe altul, pe drept sau pe nedrept…sau vreau să fac ceva pentru mine şi pentru toţi? Sunt în stare să mă ajut şi să ajut şi pe alţii? Dacă da, atunci dovedeşte-o!

A fi împreună înseamnă a ne arăta disponibilitatea şi realitatea persoanei în mod reciproc. Eşti iubitor de Părinţi, de dogme, de adevărul Bisericii? Dacă da, dovedeşte-o! Ce ai lucrat, ce lucrezi, ce faci în mod foarte pozitiv…pentru ca să mai aruncăm de la noi ceaţa ideologică?

Şi această pozitivitate pe care mi-o cer de la mine şi o dărui şi vreau să o dărui şi altora…are următoarea logică: să nu faci nimic până nu ştii ce urmări va avea acel lucru! Până nu conştientizăm ce urmări reale, de durată, va avea acel lucru, acel proiect.

Nu vreau să fac o concluzie la această discuţie. Nu vreau să dau soluţii…pentru că fiecare în parte, dacă îşi ascultă conştiinţa, ştie şi simte ce are de făcut. Însă vreau să subliniez acest lucru: că un proiect teologic real, autentic, creat în mod smerit, va fi cinstit, venerat de cei care s-au bucurat şi se vor bucura de el, oricâte împotriviri va întâmpina până la un moment dat…pentru că şi intenţia şi conţinutul său e transfigurator.“

Sursa:

http://bastrix.wordpress.com/2009/03/09/pericolul-permanent-al-ideologizarii-credintei/