“Chipul nemuritor al lui Dumnezeu”

Despre ascultare

Ascultarea este scară la cer.
Fă ascultare cât poti!
Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă.
Cu drag să faceti ascultare, căci ascultarea silită nu este bine primită.
Să nu zici despre o ascultare că îti este dată ca o pedeapsă sau ca o răzbunare.

Despre boală si îngrijirea bolnavilor

Nu spune nimănui că esti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului si Măicutei Domnului si du-te si fă ascultare unde esti trimis, si îndată te vindeci de boală.
Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi!
Numai porunca ascultării de cel mai mare si slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scuteste de a merge la biserică. Dar si atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea mintii.
Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimeste, să luăm parte la durerea lui.

Despre bucurie

Să ne bucurăm si să multumim bunului si înduratului Dumnezeu pentru toate.

Despre constiintă

Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeste pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă si trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării.
Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Roagă-te stăruitor cu post si metanii, măcar trei zile, si ascultă de glasul constiintei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este si voia lui Dumnezeu.

Despre credintă

Dacă am avea noi credintă că Dumnezeu este permanent cu noi si în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredintati că suntem în bratele lui Dumnezeu precum copiii în bratele mamelor lor.
Cel mai greu păcat care stăpâneste în lume astăzi este necredinta în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu crede si nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ si cade în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos si Maica Domnului.

Despre curătie

Curăteste-ti mintea si inima de toată răutatea.

Despre dragoste

Dragostea este cununa tuturor faptelor bune.
Tot ce faceti, faceti cu dragoste, ca să aveti plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!
Ultima si cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morti este dragostea crestină, adică să iubească fără deosebire pe toti oamenii si toată zidirea creată de Dumnezeu.
Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.
Dragostea duhovnicească biruieste durerea.
Fii cu dragoste si fă pace acum, când poti, că tare este greu la urmă când te mustră constiinta si când nu mai poti face nimic! Că timpul trece si nu-l mai găsim.
Râvniti la faptele bune cele mai de pret si cele mai usor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila si smerenia.
Să primim toate cu dragoste si cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi.
Răcirea dragostei si împutinarea râvnei pentru cele sfinte, si mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre.

Despre aproapele si legătura cu el

Să-l socotesti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta si te mântuiesti.
Să vă păziti să nu auziti, nici să vedeti slăbiciunile altora, ci numai si numai păcatele voastre…
Niciodată să nu scoti la iveală vorbele auzite si să nu faci răzbunare, că nu-i crestineste. Ci să vezi si să nu vezi; să auzi si să nu auzi.
Multe să asculti, dar putine să vorbesti.

Despre frica de Dumnezeu

Să avem frica lui Dumnezeu si să punem zilnic început bun!
Să cerem de la Hristos, prin rugăciune, frică de Dumnezeu si cugetare la moarte. Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii, iar frica de moarte si de judecată ne păzeste de păcate si ne îndeamnă la pocăintă în această viată, căci dincolo nu este pocăintă.
Din frica de Dumnezeu se nasc si cresc în noi credinta, nădejdea si dragostea.
Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul!

Despre iertare

Dacă nu cerem iertare si nu iertăm, în zadar asteptăm Pastele!
De v-a supărat cineva, să iertati. Iar de ati supărat pe cineva, cereti iertare.
Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat si să ierti din inimă pe toti, să nu ai vrăjmas pe nimeni.
Dacă nu suntem în pace unul cu altul si nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul.

Despre milostenie

Mare putere are milostenia!

Despre minciună

Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită si bănuită.

Despre pacea duhovnicească

Caută-ti pacea cu toată lumea si nu pierde legătura cu Dumnezeu si cu Măicuta Lui.
Caută-ti pacea si fii în pace, că toate trec ca apa si vin altele, că asa e viata.
Ce nu face omul, să capete pacea sufletească!
Pe cât putem, să ne străduim să facem pace, că suntem fii ai lui Dumnezeu si purtăm în noi pacea Duhului Sfânt.
Să te simti totdeauna în bratele Maicii Domnului si vei vedea ce mare pace vei avea. Noi suntem încă pe loc si ne rugăm pentru pacea a toată lumea.
Lasă-te întotdeauna în voia lui Dumnezeu si vei avea pace în suflet.
Când este cineva în pace, vorbeste blând, întelept si linistit, iar când nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fără cugetare si cu păcat.
Atât călugării, cât si mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii si a constiintei, si dacă au dragoste, se pot mântui…
Să te întorci acolo de unde stii că ai pierdut pacea inimii!…
Să ne rugăm pentru pacea în tară, pacea în casă si în sufletele noastre.
Vă doresc toată pacea sufletească si un coltisor de rai.

Despre răbdare

Nimic nu putem dobândi fără smerenie si răbdare.
Până la rai ne trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!
Să vă dea Domnul răbdare cu dragoste, că prin răbdare se câstigă raiul.
Dragul tatei, răbdare, răbdare, răbdare. Dar nu răbdare cu noduri, ci răbdare si îndelungă răbdare cu dragoste.
Răbdarea este de două feluri: dobitocească si cu dragoste. Adică răbdare firească si răbdare duhovnicească.
Răbdare, răbdare, răbdare în boală, în orice necaz.
Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu multumire, pentru scumpa mântuire.
Dumnezeu să-ti dea sănătate si răbdare cu bucurie în boală, căci pe cât trupul se topeste, pe atât sufletul se împuterniceste si se curăteste de toate păcatele.
Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că “cel ce va răbda până la sfârsit, acela se va mântui”.
Deocamdată vă dorim răbdare si bucurie, si după aceea pace sufletească si bucurie duhovnicească.

Despre smerenie

Mare este smerenia pentru călugări si pentru crestini!
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredintează că suntem mai păcătosi decât toti oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi însine nu avem smerenie, ci atunci când altul ne ocărăste si ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm si zicem: “Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele”, aceasta este smerenia adevărată.
De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare si smerenia, care spală păcatele si biruiesc diavolul.

Extrase din cartea “Parintele Paisie de la Sihla”

DESPRE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU

Sfantul Efrem Sirul arata ca aproape de chilia lui era un pustnic cu numele Iulian. Acest pustnic isi facuse o chilie in forma de mormant intr-o piatra si statea acolo si pururea se ruga si postea. Dormea pe piatra jos, caci nu avea pat. Dar avea umilinta si lacrimi in rugaciune, incat, cand citea la psaltire sau in Sfanta Scriptura, unde vedea scris cuvantul ” Doamne “, ” Dumnezeule ” sau ” Iisus Hristos “, statea si varsa multe lacrimi pe numele Mantuitorului.
Safntul Efrem spunea : M-am dus odata la dansul si cand m-am uitat in cartile lui, acolo unde era scris ” Dumnezeu ” sau ” Iisus Hristos “, acolo nu se mai cunosteau slovele.
N-am cunoscut lucrarea lui. Atunci l-am intrebat :
- Parinte, de ce in cartile sfintiei tale, unde sta scris numele lui Dumnezeu este sters ?
Sfantul Efrem ii era un fel de duhovnic al lui.
- Pentru Dumnezeu, Parinte Efrem, iti voi spune : Femeia aceea pacatoasa din Evanghelie, a spalat picioarele Mantuitorului si le-a sters cu parul capului ei, iar eu, cand vad scris numele Mantuitorului, parca Il vad pe El, si atunci curg multe lacrimi din ochii mei. Macar ca nu vad picioarele Lui, ii vad numele Lui de pe carti.
Vezi cata umilinta era in acest suflet ? Cata patrundere si simtire dumnezeiasca in el ? A zis Sfantul Efrem :
Buna este lucrarea ta, parinte, dar pentru Dumnezeu, te rog sa cruti cartile. Ca daca ai sa mai plangi mult, nu se va mai cunoaste nimic pe ele.
Asa multa umilinta avea.
Apoi l-a intrebat Sfantul Efrem :
- Cum ai atata umilinta ?
- Eu, cand imi aduc aminte ca Dumnezeu m-a adus in fiinta din ce nu am fost si ca ma rabda in toate zilele vietii mele si in toate clipele pentru neputintele si pacatele pe care le fac cu gandul, cu voie sau fara voie, cu stiinta sau cu nestiinta, ma gandesc cat de bun este Dumnezeu si cat sunt eu de rau, ca sunt un izvor de pacate.
Cugetand asa, nu pot sa nu plang, rugand pe Dumnezeu sa faca mila cu mine, cum a facut altadta cu femeia cea pacatoasa.
La urma a spus Sfantul Efrem : ” Ai vazut un om care iubea pe Dumnezeu din toata inima ? unde vedea numele lui Dumnezeu, il uda cu lacrimi. Aceasta dragoste de Dumnezeu, cine o are cu adevarat, se mantuieste “.
Noi citim carti, in plus, ne rugam ceasuri intregi fara umilinta, fara zdrobire, fara lacrimi si rugaciunea noastra este seaca, o rugaciune cu seceta, cu uscaciune, cu raceala, cu parasirea darurilor. Si de ce ? Pentru ca ne rugam doar cu gura; nici cu inima si nici cu mintea nu ne rugam.
Cine vrea sa iubeasca pe Dumnezeu, trebuie sa invete ca pururea sa verse lacrimi pentru pacatele lui.

DESPRE IUBIREA DE ARGINT

Precum dragostea crestina este radacina tuturor faptelor bune, asa si iubirea de argint este radacina tuturor rautatilor. Vezi ca Apostolul Pavel n-a numit alta fapta rea radacina a tuturor rautatilor, decat numai iubirea de argint. Aceasta se porneste din ura si din dispret fata de fratele tau, iar dragostea care este cea mai mare dintre toate virtutile si legatura desavarsirii, a numit-o maica si izvor a toata fapta buna.
Pentru aceasta Mantuitorul a spus : Cea mai mare porunca din Lege si cea dintai este sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul tau si cu toata puterea ta. Zicand ” inima “, ” cuget ” si ” putere “, Mantuitorul a cuprins deodata cele trei parti ale omului.
Prin inima a cuprins sufletul, prin cugetare a cuprins mintea, iar prin virtute ( putere ) a cuprins trupul. deci toata fiinta omului trebuie sa se contopeasca in dragostea lui Dumnezeu.
Iar cand a fost vorba de dragostea de aproapele, a zis a doua porunca asemenea cu cea dintai : Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
Dragostea lui Dumnezeu nu are limite, adica din toata puterea, din tot cugetul, din toata virtutea; iar iubirii de aproapele, i-a pus margine : sa-l iubesti atat cat te iubesti pe tine. Pentru ca acesta este ce spune alta Evanghelie : Cine iubeste pe tata sau p esora sau pe frate mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Nu a spus ca nu-i voie sa iubesti, ci daca iubesti pe aproapele mai mult decat pe Dumnezeu.

VORBIREA LUI DUMNEZEU CU NOI

Ia sa-mi spuneti mie, unde erati acum 100 de ani ? Dar peste 100 de ani, unde o sa fiti ? Ia spuneti-mi, unde ?
Trupul merge in pamant, de unde a fost luat, dar sufletul unde merge ? Ati auzit ce spune Mantuitorul in Evanghelie ?Voi nu stiti de unde veniti si unde mergeti. Eu stiu de unde vin. Vin de la Tatal si merg la Tatal. Noi pe pamant suntem intr-o trecere, intr-o vizita foarte, foarte scurta, mama.
Vezi ? A trait Adam 930 de ani, si la moartea lui a venit Arhanghelul Mihail din cer, unul din cele sapte duhuri; si l-a intrebat, cand se muncea cu moartea : ” Adame, Adame, cum ti s-a parut viata ? ” ” Asa, Doamne, cum as intra pe o usa si as iesi pe cealalta “. Dupa 930 de ani ! Dar la noi ce-i viata ? Nu auziti ce suntem noi ? Si cine poate sa ne spuan noua mai adevarat si mai sfant si mai vrednic de incredere, ca Cel ce ne-a facut ? Auzi ce spune Duhul Sfant, Care a zidit toate cele vazute si nevazute : Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa vor inflori.
Vezi o fetita mica, o floricica, un baietel. A crescut mai mare, o floare mai mare. S-a casatorit, incepe a se vesteji incet, incet. Gata, apare un par carunt. Acesta este semn de plecare. Toamna vietii. cand ti-a a parut parul carunt ii gata, toamna vine. Vine moartea si plecam la vesnicie !
Dar cati mor inaintede a imbatrani ? Daca moartea ar veni sa ne ia numai de la 80 de ani inainte, atunci poti zice : ” Stai, mai, mai este de treaba !” Dar vezi ca Mantuitorul ne-a inarmat cu o arma pentru toate veacurile, cand a zis asa : Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua si ceasul intru care Fiul Omului va veni ! Nu stim cand plecam. Ca altul pleaca copil, altul tanar, altul mai batran. La unul se intampla moartea intr-un accident, la altul dintr-un cutremur, sau vine un junghi peste noapte si gata. Numai Cel de Sus stie toate ! De aceea totdeauna trebuie sa fim pregatiti.
                                 

Sfânta Liturghie mai tine lumea

Precum Taina Pocaintei sau marturisirea este judecata milostiva a lui Dumnezeu, ascunsa sub chip smerit, si iubitori de smerenie dau de darul acesta, asemenea si Sfânta Jertfa a Mântuitorului din Sfânta Liturghie, ascunde, iarasi sub chip smerit, o taina a ocârmuirii lumii. Cei vechi stiau pricina pentru care nu se arata Antihrist în zilele lor caci Sfântul Apostol Pavel vorbeste despre taina aceasta în chip ascuns, dar n-o numeste. E Sfânta Liturghie sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grait Domnul prin Daniil si apoi Însusi ne-a învatat. Ea este aceea care opreste sa nu se arate Antihrist sau omul nelegiuirii decât în vremea îngaduita de Dumnezeu.

De aceea Sângele Mielului din Sfânta Împartasanie mai tine sufletul în oase si lumea în picioare.

Sa ne ferim de vorbirile nefolositoare

Fereste-te cât poti de valmasagul oamenilor caci primejdie este sa stai de vorba despre lucrurile lumii, chiar daca faci aceasta cu gând curat. Daca se cade totusi sa vorbesti, vorbeste atunci despre lucrurile care pot zidi. Evlavioasele convorbiri asupra lucrurilor duhovnicesti ajuta mult la propasirea sufletului, mai osebit între cei uniti în Dumnezeu prin aceleasi simtaminte si prin aceleasi nazuinte. Scris este ca vom da socoteala, la ziua judecatii, de orice vorba zadarnica.

Rabdarea

Toate împrejurarile si toate necazurile, care nu au parte de rabdare, vor fi îndoit pedepsite. Ca prin rabdare, omul leapada primejdia. Împutimea sufletului este maica a muncirii. Iar rabdarea este maica a mângâierii si este o putere care se naste din inima larga. Si aceasta putere omul n-o afla în necazuri, decât cu Harul lui Dumnezeu, care se afla printr-o rugaciune strânsa si prin varsare de lacrimi.

Despre rugaciune

În veacul viitor nu ne vom ruga lui Dumnezeu ca sa cerem ceva, caci în acea Patrie a libertatii, firea noastra nu se schimba nici nu se abate din frica de împotrivire, ci desavârsita este în toate.

Lumea aceasta este o calatorie cu nevointe si un stadion de alergare. Si rastimpul acestei vieti este vremea de lupta. În tara unde e lupta si în vreme de razboi, nu este nici o lege. Adica Împaratul nu pune margini si masuri ostasilor Sai pâna la sfârsitul razboiului, când toti oamenii se aduna în fata portilor Împaratului Împaratilor si fiecare este cercetat acolo, daca a avut rabdare în lupta, daca nu s-a lasat biruit sau daca dimpotriva, a întors spatele (a fugit).

Despre adevarata smerenie

Cel cu adevarat smerit, când este nedreptatit, nu se tulbura nici nu se apara în privinta acelui lucru de care a fost nedreptatit. Si primeste clevetirile ca si cum ar fi adevarate si nu se îngrijeste sa convinga pe oameni ca a fost clevetit ci îsi cere iertare. Ca unii si-au atras asupra-le numele de neastâmparati, desi în realitate nu era asa, iara altii au rabdat sa fie numiti curvari, desi erau departe de curvie si rodul pacatului, pe care nu-l facusera. Cu lacrimi l-au marturisit în public si-si cereau iertare pentru o nelegiuire care n-o facusera, desi erau încununati cu toata curatia si nevinovatia în sufletele lor, cu plângere de la cei ce-i nedreptatisera.

Tu crezi ca ai smerenie; altii se învinovatesc pe sine-si, tu însa nu suferi nici când altii te învinovatesc si te declari plin de smerenie. Daca esti smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare si vezi daca poti rabda nedreptatea, fara sa te tulburi.

Cu luare aminte sa vorbesti în fata unuia care-i trufas în cuget si bolnav de pizma. Caci pe masura ce tu vorbesti el rastalmaceste spusele tale dupa bunul lui plac si din lucrurile cele bune pe care le-ai spus, el cauta prilej de a face pe altii sa se poticneasca.

Despre milostenie

Când dai ceva, celui care are nevoie, veselia fetei tale sa fie mai mare decât darul tau si cu vorba fa-l sa-si uite necazul. Si daca faci asa, bucuria este mai mare în mintea lui decât darul tau si decât nevoia trupului. Amin.

Milostiv este cel ce miluieste pe aproapele din cele ce le-a primit el de la Dumnezeu, fie bani, fie mâncari, fie tarie, fie cuvânt spre folos, fie rugaciune, fie putere de a mângâia pe cel ce are lipsa de ea, socotindu-se ca e datornic. Saracul poate trai fara sa-l miluiasca, dupa puterea sa, nu poate el însa sa traiasca si sa se mântuiasca. Milostenia desavârsita este aceea pe care ne-a aratat-o Hristos, care a rabdat moartea pentru noi, punându-ne tuturor o pilda si un chip ca si noi sa murim pentru altii, nu numai pentru prieteni ci si pentru dusmani când vremea o cere. De la frica de Dumnezeu trece omul la buna cinstire. De la aceasta vine cunostinta prin care e sfatul si dreapta socoteala.

Despre dragoste

Nu dori sa fi stimat si iubit de oameni cu deosebire, ca aceasta se cuvine numai lui Dumnezeu care n-are Luisi asemanare. Nu dori a avea întâiul loc în inima ta cuiva, ca aceasta se cuvine sa fie închinata numai lui Dumnezeu; nici altul sa cuprinda în inima ta locul acesta ci Hristos sa-l cuprinda în tine si-n tot omul bun.

De vrei sa nu cazi din dragostea cea dupa Dumnezeu, sa nu lasi nici pe fratele tau sa se culce întristat împotriva ta, nici tu sa nu te culci scârbit împotriva lui, ci “mergi si te împaca cu fratele tau” si venind adu lui Hristos, cunostinta curata prin rugaciune staruitoare, darul dragostei.

Nu da urechea ta limbii celui ce defaima, nici limba ta urechii iubitorului de ponegrire, ascultând sau graind cu placere cele rele împotriva aproapelui, ca sa nu cazi din dragostea dumnezeiesca si sa te afli strain de viata vesnica.

Nu primi bârfa împotriva parintelui tau, nici nu-l încuraja pe cel ce-l necinsteste pe el ca sa nu se mânie Domnul pentru faptele tale si sa te stârpeasca din pamântul celor vii.

Închide-i gura celui ce bârfeste la urechile tale, ca sa nu savârsesti pacat îndoit împreuna cu acela: pe tine obisnuindu-te cu patima pierzatoare iar pe acela neoprindu-l de a flecari împotriva aproapelui.

Sa nu lovesti vreodata pe vreunul din frati, mai ales fara pricina si fara judecata, ca nu cumva, nerabdând jignirea, sa plece si sa nu mai scapi niciodata de mustrarea constiintei, aducându-ti (aminte) pururea întristarea în vremea rugaciunii si rapindu-ti mintea de la dumnezeiasca îndraznire.

Sa nu suferi banuieli, sau macar oameni care îti aduc sminteli împotriva altuia. Caci cei ce primesc smintelile în orice chip, fata de cele ce se întâmpla cu voie sau fara de voie, nu cunosc calea pacii, care duce prin dragoste la cunostinta lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.

Înca nu are dragoste desavârsita cel ce se mai ia înca dupa parerile oamenilor. De pilda pe unul iubindu-l si pe altul urându-l pentru pricina aceasta sau aceea; sau pe acelasi odata iubindu-l, altadata urându-l, pentru aceleasi pricini.

Oamenii se iubesc unii pe altii, fie în chip vrednic de lauda, fie în chip vrednic de ocara, pentru cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeste cel virtuos pe toti, atât pe cel virtuos cât si pe cel ce înca nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc parintii pe copii si invers; sau pentru slava desarta, cum iubeste cel slavit pe cel ce-l slaveste; sau pentru iubirea de argint, cum iubeste cineva pe cel bogat pentru a primi banii; sau pentru placere, ca cel ce-si slujeste stomacul si cele de sub stomac. Dragostea cea dintâi este vrednica de lauda, a doua este mijlocie, celelalte sunt patimase.

Daca pe unii îi urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii iarasi îi iubesti dar potrivit, si în sfârsit pe altii îi iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavârsita care cere sa iubesti pe tot omul la fel deopotriva.

Dragostea ne face sa iubim pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor, si aceasta nu se poate decât numai prin lepadarea de sine si de toate. Fiecare din voi daca se leapada de tot ce are, nu poate sa nu fie Mie ucenic. “Iata acum ce este bun sau ce este frumos, fara numai a locui fratii împreuna”, ca întru aceasta a fagaduit Domnul viata de veci.

Pentru nimic în lume si de dragul nimanui, nu se cade sa faci nici cel mai mic rau, cu toate acestea, ca sa aduci un ajutor celui care are nevoie de el, poti uneori sa amâni o buna lucrare sau sa o înlocuiesti cu alta mai buna, caci atunci n-ai nimicit binele ci l-ai schimbat în unul mai mare.

“Cararea Imparatiei” – Pr. Arsenie Boca

Despre mandrie: Mandria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele se iarta foarte lesne, si te imbratiseaza Dumnezeu si te duce in Imparatia Cerului. Insa la Imparatia Cerului sub nici un motiv nu poti inainta cu inaltarea mintii, cu mandria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept, si stie lucrul asta. De aceea seamana in omenire inaltarea mintii si tulburarea, adica mandria, ca sa nu poata inainta omul la Imparatia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun, ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost imparatia satanei cea atata de infricosata si mare, care a cazut din cauza mandriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge daca ai inaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza in sufletul copilului, de mic, inaltarea mintii, mandria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mantuirea sufletelor noastre.

Despre televizor: Televizorul e un izvor nesecat al rautatilor, al tuturor rautatilor.

Despre mantuire: Lucru simplu: cum ne vom asterne, asa ne vom odihni! Odata ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe si suntem crestini ortodocsi, romani crestini ortodocsi, mult-putin, stim ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim si de ce trebuie sa fugim ca sa nu ne pierdem mintile. Stim. Mult-putin, stim. Sa ne osarduim sa multumim pe Parintele ceresc si sa nu-L amaram mai mult.

Despre oamenii nemultumitori: Acum, daca omenirea si-ar pune toata speranta in bunatatea lui Dumnezeu, nu-i cu putinta sa nu te auda Dumnezeu, nu-i cu putinta ca sa nu te vada Dumnezeu. Dumnezeu este in tot locul si vede si gandul tau. Vedeti ca noi cu ocazia asta ne departam de Dumnezeu. Lumea daca ar trai mai simplu, asa, sa aiba doar cele trebuincioase Dar nu! ca propaganda asta a venit, a intrat in omenire, ca: “De ce eu sa am casa asta asa mica? E mica, am de toate si am trei-patru copii, da am de toate. Da de ce sa n-am mare, ca a celui de colo?”. De acum il trimite pe barbatu-sau: “Du-te si adu bani sa facem si noi casa mai mare, sa facem moda, moda, moda” Asta-i o propaganda mistica a satanei, ca sa nu fie omul niciodata in pace, sa nu se multumeasca cu atata. Da nu vezi cum spun batranii: “Intinde-ti picioarele cat ii plapuma, ca daca le intinzi mai mult racesti”? Asa, de exemplu: “Iata, acela are mai multi bani, a facut casa mare, e pentru el, treaba lui, bine ca poate. Dar eu sunt multumit ca am una mica, chiar daca mai prost mananc, mai prost ma imbrac, dar sunt stapan in casa mea”.

Despre rabdare: Rabdarea niciodata nu rusineaza, rabdarea totdeauna are harul ei, caci te bucura. Da oamenii sunt neputinciosi: “Cat o sa mai rabd?”. Pana la sfarsit, caci spune: “cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”.

  ( Fragmente din cartea “Ne vorbesc parinti athoniti” - Danion Vasile, Marian Maricanu )

Prezenta Maicii Domnului in viata Bisericii se datoreaza legaturii stranse dintre ea si Capul Bisericii, Fiul lui Dumnezeu care a fost purtat in pantece de ea, zamislit si nascut din ea, pe care L-a purtat in brate ca prunc si a ramas unita cu El prin iubirea omeneasca culminanta, proprie unei mame. “Zamislind in sanul sau feciorelnic pe Fiul lui Dumnezeu, Preasfanta Fecioara intra intr-o relatie de o deosebita intimitate cu Mantuitorul Iisus Hristos fata de care detine pozitia de Maica si se raporteaza intotdeauna la El ca Maica Domnului.

Preacinstirea pe care Biserica o aduce Maicii Domnului este reflectarea cinstirii pe care insusi Fiul o acorda Maicii Sale, in cadrul creatiei ca celei dintai fapturi. “Cu adevarat – scrie Sfantul Ioan Damaschin – tu esti mai de pret decat intreaga creatie ca doar din tine singura Creatorul a primit parga firii noastre omenesti. Trupul Sau L-a facut din trupul tau, sangele Sau din sangele tau. Dumnezeu s-a hranit cu laptele tau, iar buzele tale au fost atinse de buzele lui Dumnezeu”. Pe aceasta intimitate se bazeaza prezenta Maicii Domnului in Biserica.

Maica Domnului este cea mai inalta sfintenie omeneasca cunoscuta si cinstita de Sfanta Biserica, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seama dintre sarbatorile ei. Este o sarbatoare pregatita, precum se stie, printr-un post de doua saptamani. In Sfanta Scriptura, nu aflam nimic despre moartea Maicii Domnului. In schimb, cantarile si imnele de la Vecernia si Utrenia sarbatorii ne vestesc adevarata traditie a Bisericii in aceasta privinta:

Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage.

S-a intors, apoi, acasa si a pregatit toate cele de ingropare, incredintand, pe vecine ca, mutandu-se in ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta si o va ocroti. Si a impartit vaduvelor sarace vesmintele sale. Si a luat, apoi, iertaciune de la toti si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru vietuirea in pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Si multe vindecari s-au impartit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei.

Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe niste nori, toti Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile, asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala, lipsea.

Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada, si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.

Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a ramas in mormant. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mantuitorul, ea a fost dusa la ceruri de ingeri, nu prin puterea ei, ca Mantuitorul. Si acolo se roaga de-a pururi pentru noi.

Iconografia ortodoxa prezinta pe Iisus luandu-i, la Adormirea ei sufletul in bratele Lui. Iubirea Lui fata de ea, este tot atat de afectuoasa ca si iubirea ei fata de El. Pruncul, ajuns in plinatatea puterilor, poarta in bratele Sale pe mama lui ramasa cu puteri mai imputinate. In persoana ei a simtit si simte Iisus, la maximum, iubirea omeneasca fata de El si in afectiunea Lui fata de ea se include o afectiune fata de Om in general”.

Viata Maicii Domnului a fost infuzata de valorile duhovnicesti, ale credintei, smereniei, fecioriei, sfinteniei, rugaciunii. Ea era cea plina de har si “binecuvantata”, care s-a ridicat prin virtutile sale la culmea desavarsirii. De aceea este mai presus decat toata creatiunea si mai venerata decat toti sfintii.

Maica Domnului este maica tuturor cres­tinilor si ii cheama pe toti sa fie una, sa fie frati asa cum sunt fiii ace­leiasi mame.

Troparul Adormirii Maicii Domnului (audio):

http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/37/Troparul-Adormirii-Maicii-Domnului

Axion la Adormirea Maicii Domnului (audio):

http://www.crestinortodox.ro/Asculta__Axion_la_Adormirea_Maicii_Domnului___Manastirea_Putna-212.html

Video:

Pr. G. M.