“Chipul nemuritor al lui Dumnezeu”

Dr. ANTONIE PLAMADEALA

Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului

IMPARATIA OMENIEI

PASTORALA la

Nasterea Domnului 1993

+ ANTONIE

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPlSCOP AL SIBIULUI SI

MITROPOLIT   AL   ROM.ANILOR   ORTODOCSI   DIN   ARDEAL,

CRISANA SI MARAMURES

P. C. protopopi, P. C. preoti si diaconi, cinului monahal si tuturor binecredinciosilor crestini din de Dumnezeu pazita noastra Arhiepiscopie, Har, ajutor si bucurie de la Dumnezeu, iar de la noi arhiereasca binecuvantare.

lubiti credinciosi,

Sunt evenimente de care in mod obligatoriu trebuie sa ne aducem aminte din cand in cand, cu toate ca viata, cu toate ale ei, ne solicita atentia si grijile in multe directii. Uneori ne copleseste cu grijile zilnice legate de familie: ,,painea cea de toate zilele”, educatia copiilor. Alteori ne copleseste cu griji legate de profesiune: obtinerea unui loc de munca pe masura calificarii, sau pierderea locului de munca sj amenintarea somajului. Si, de ce nu, uneori ne solicita cu multe griji sociale si politice, mereu cu intentia de a contribui la construirea in lume si in tara noas­tra a unei societati mai bine randuite, stabile, mai drepte, a unei societati morale care sa ne garanteze o viata sigura, sa ne elibereze de teama de ,,omul rau”, de ,,omul fara Dumnezeu” cum zice poporul nostru cu o veche educatie crestina. Am scapat de un ,,regim fara Dumnezeu” si, stim toti cum a fost, dar au mai ramas inca ,,oameni fara Dumnezeu” adica fara teama de dreptatea si judecata lui Dumnezeu, oameni care tin sa ne faca rau si, sa ne faca sa traim in teama, chiar intr-o societate libera care nu-si intelege bine libertatea.

Aproape jumatate de secol s-au facut eforturi ca sa se elimine Dumnezeu din viata oamenilor. Dumnezeu insa stiind ca fara El nu se poate, n-a plecat. A ramas cu noi si, pana la urma, cei care s-au luptat cu Dansul au trebuit sa se recunoasca invinsi. Le-a dat de multe ori ocazii de indreptare, dar ramanand neascultatori, in cele din urma au fost inlaturati.

In tot timpul acelei jumatati de secol de lupta cu Dumnezeu, doi factori, doua forte au ramas active in rezistenta fata de incercarile de descrestinare a poporului roman: Biserica si familia crestina. Acesti doi factori nu pot sa nu fie recunoscuti de oricine, oricat de bantuiti de rea credinta ar fi unii, ca urmare a unei educatii care i-a indepartat intentional de Dumnezeu si i-a deformat sufleteste.

Pe de o parte, Biserica a propovaduit mereu, prin ierarhia ei, episcopi, preoti si diaconi , existenta lui Dumnezeu raspunderea in fata lui Dumnezeu pentru faptele noastre, intr-un cuvant, morala crestina ca regula de viata si de speranta intr-o lume mai buna.

Pe de alta parte, familia crestina si-a educat copiii in frica lui Dumnezeu, i-a botezat, i-a cununat, la biserica atunci cand le-a venit vremea casatoriei, iar copiii si-au ingrijit parintii cu respect, iar atunci cand au trecut dincolo, i-au inmormantat dupa tradiitia crestina.

Si Biserica si familia, ca tot crestinul, ca forte vii ale credintei, au rezistat intotdeauna atacurilor celor rataciti de la credinta, au rezistat impotriva statului ateu, rugandu-se deschis si public lui Dumnezeu in rugaciunea ,.Tatal nostru”: ,,Vie Imparatia Ta”. Caci ori de cate ori imparatiile pamantesti se departeaza de legile morale, impiedica dreptatea si tulbura linistea oamenilor, crestinii se roaga: ,sa vina Imparatia lui Dumnezeu si sa se faca voia ,Sa”. Aceasta rugaciune de toti cunoscuta si rostita, e chemarea dreptatii lui Dumnezeu. Chemarea lui Dumnezeu in rnijlocul nostru, in lume. Ca sa faca din nou dreptate pentru toti. Ca sa ne invete legea morala. Sa ne invete cum sa traim ca sa ne fie noua bine, pe pamant si in cer.

Spuneam la inceput ca sunt evenimente de care, in mod obligatoriu, trebuie sa ne aducem aminte, din cand in cand, in ciuda tuturor intamplarilor si grijilor prezente care ne imprastie atentia in alta parte. Sa staruim in mai multa si mai adanca meditatie cand rostim: ,,Vie Imparatia Ta” (Matei 6, 10). Iata un eveniment de care ne aducem aminte an de an, la vremea aceasta, si care nu este altceva decat coborarea Fiului lui Dumnezeu pe pamant: Nasterea Domnului! El coboara in sufletele noastre aducandu-ne aminte ca ramane in ele: ,,Imparatia lui Dumnezeu este in voi” (Luca 17, 21). De aceea chiar si acolo unde, in afara, nu se tine seama de Imparatia lui Dumnezeu, ea exista in sufletele celor care o primesc. Caci ea se ofera tuturor. Ea se ofera si societatii, si lumii. .,Eu de aceea am venit ca lumea sa aiba din plin viata” (loan 10, 10), adica o viata completa, desavarsita, cu relatii drepte intre oameni, in dreptate, in intrajutorare, in iubire.

‘ Drept  credinciosi  crestini,

Mantuitorul Iisus Hristos s-a nascut, om printre oameni, traind ca noi, suferind ca noi, propovaduindu-ne randuieli de viata care sa ni se potriveasca, sa nu fie peste puterile noastre. S-a dat pe Sine exemplu viu, daruindu-ne propria lui putere de viata pentru ca, astfel, ceea ce a invatat si a facut El, sa putem face si noi.

El ne-a vrut buni, iertatori, iubitori. A vrut oameni buni. Dar a vrut si o societate buna. Caci numai oamenii buni pot alcatui o societate buna. Oainenii in sufletul carora Imparatia lui Dumnezeu si-a facut loc, vor face impreuna o Imparatie a lui Dumnezeu, din care sa dispara rautatea, crima, furtul, vorbirea de rau, invidia, pacatele trupesti, pentru ca astfel viata noastra sa fie inchinata lui Dumnezeu, adusa in fata Lui ca o jertfa vie (cf. Rom. 12, 1).

In crestinismul nostru popular se foloseste adesea cuvantul omenie. Omenia este ambianta creata de credinciosul purtator de har in mediul sau personal si in comuniune cu semenii lui, Cre­dinciosul devine astfel un creator de relatii interpersonale, fratesti, unde nu pot lucra puterile raului. ,,Iata un om de omenie”, se zice despre un om cumsecade, in care poti avea incredere, pe care il stii cinstit, saritor la nevoie, adica om al oamenilor, om daruit oamenilor. Un om care se daruieste oamenilor, e omul lui Dumnezeu. Romanul intreaba in limbajul lui zilnic: Cine e acolo, cand ii bate cineva la usa, si raspunsul, vine ca si o parola miilitara de recunoastere: ,,Om bun!” Cu alte cuvinte: Om al lui Hris­tos, om dupa modelul lui Hristos, om pe care il poti primi in casa fara teama.

Mantuitorul s-a intrupat — Dumnezeu a venit pe pamant

sub chip de om — ca sa ne faca oameni buni. Numai asa vom mosteni si dupa ce vom trece viata aceasta, Imparatia Cerurilor, Raiul, mantuirea, sederea in latura dreptilor, o vesnicie fericita. Omenia nu este altceva decat fata umana, istorica, fata intoarsa spre pamant a Imparatiei lui Dumnezeu.

Daca intelegem acest lucra, atunci am inteles Nasterea Domnului. Atunci, cum spunem in colindc: Nasterea lui Hristos ne este de folos!

lubiti credindosi,

,,TataI nostru” e o adresare in rugaciune care vrea sa-I spuna lui Dumnezeu ca toti suntem si ne simtim frati si surori. Avem acelas ..Tata”, adica aceeasi origine cereasca. Si ne rugam, chiar singuri fiind, ca si cum ne-am ruga laolalta. Nu zicem: Tatal meu! Asa ne-a invatat Mantuitorul. Si tot ce cerem, cerem pentru toti, Ce frumos sentiment de familie, de solidaritate. Cum ne-a invatat Dumnezeu sa^:fim generosi, si noi Il ascultam! Ne marturisim fii ai aceluiasi Tata, ca intr-o familie. Ce decurge de aici? Inseamna ca trebuie sa ne tratam si noi unii pe altii,, ca frati si surori, daca Dumnezeu ne trateaza asa si daca noi ne recunoastem, in fata Lui, ca fii ai Lui, Sa fim generosi si intre noi. Sa ne ajutam unii pe altii. Sa iertam cand ne greseste cineva, si sa cerem iertare cand gresim noi. Sa cerem preotului la spovedanie, cu cainta, dezlegarea de pacate. Caci numai dezlegarea de pacate poate sa deschida poarta de intrare a Imparatiei lui Dumnezeu in mijlocul nostru.

Qmenia este unul din darurile Imparatiei. A cere iertare lui Dum­nezeu prin rugaciune si a primi iertarea prin marturisirea pacatelor, iata o cale deschisa coborarii Imparatiei lui Dumnezeu pe pa­mant si deschiderea ei pentru noi in ceruri. Si eu in virtutea harului ce mi s-a dat de sus, de a lega si dezlega, te iert si te dezleg!”, zice preotul. Aceasta este ,,vestea cea buna” si “evanghelia”pe care o poate auzi orice credincios, oricand si oriunde.

Preotul zice aceasta nu in numele lui ci ,,in numele. Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”. Numai un preot adevarat, hirotonit de un episcop, simbolul prezentei lui Iisus Hristos si al Apostolilor la mijlocul comunitatii, poate sa confirme iertarea pacatelor.

Spunem aceasta acum, in atentia preotilor si a creinciosilor, pentru a arata ca Biserica este un spatiu al Impacarii, o impacare care decurge din prezenta lui Hristos in mijlocul Apostolilor si din prezenta Apostolilor in mijlocul credinciosilor, prezenta mereu vie si lucratoare in Tainele Bisericii. Scara care duce la Imaparatia lui Dumnezeu trece prin Biserica, in care cei legati vremelnic pentru pacate, sunt dezlegati de ele pentru vesnicie.

Cei fara Biserica si fara preoti adevarati nu pot fi iertati de pacate oricat i-ar asigura cineva ca sunt de pe acum mantuiti, Fara sa fi trecut prin marturisire, pocainta si dezlegare, dupa sfaturile duhovnicului si randuieliie din batrani, nu pot ajunge la Impartasirea cu Dumnezeu.

Cel nascut intr-o zi ca aceasta, de care ne amintim cu evlavie, in reculegere, cu cinstirea cuvenita Fiului lui Dumnezeu, a pogorat pe pamant ca sa ne invete cum sa traim si cum sa ne mantuim.

Evangheliile ne reproduc invataturile si faptele Mantuitorului dandu-ne probe indiscutabile despre faptul ca El a fost Dumnezeu coborit printre noi. Acesta a fost cel mai mare eveniment al tuturor timpurilor lumii, dupa marele eveniment al Creatiei, Mantuitorul a venit sa faca din vechea creatie o noua Creatie, o Imparatie a omului bun, a omului credincios, a omului moral, a omului scos de sub pacat, ,,a omului lui Dumnezeu”, cum spune Sf. Apostol Pavel (II Tim. 3,17).

Fiecare din noi ne sarbatorim ziua de nastere. Facem mici sarbatori in familie. Ne facem daruri, ne facem bucurii.

Astazi sarbatorim ziua Nasterii dupa trup a Fiului lui Dum­nezeu, unul din Treimea cea unica, Fiul din veci al Tatalui. Cel a carui Nastere o serbam s-a nascut copil, ca noi, si s-a adresat cu insistenta copiilor, ca sa se maturizeze ,,ca oameni buni”. Copiii simt aceasta si In vestesc peste tot prin colinde, Il simt aproape de ei, cum a si fost cand a zis: ,,Lasati copiii sa vina la Mine” (Matei 19, 14) sau cand i-a dat drept model celor mari: .,De nu va veti intoarce si nu veti fi ca si copiii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor” (Matei 18, 3). Copilul e omul curat, fara rautate, fara pacat. Incepem prin a fi buni. Sa ne continuam viata prin a ramane buni.

Iisus Hristos, nascut in Betleem, vine ca om model. De aici s-a nascut teologia asemanarii cu Hristos, teologia realizarii in

noi a chipului lui Hristos in toate, in credinta, si in fapte bune. Va fac tuturor cu prilejul sarbatorilor Nasterii Domnului, al Anului Nou si al Botezului cele mai bune urari de sanatate si de inoire a vietii, dupa chipul si asemanarea Celui pogorit din ceruri. Sa fim toti, cu bucurie si cu speranta ca ne va sta in ajutor pentru o viata mai buna si pentru dobandirea mantuiri.

Sa fiti sanatosi!

Al vostru catre Domnul rugator si pururea de bine voitor

+  A N T O N I E Arhiepiscop al Sibiului si mitropolit al Ardealului, Crisanei si Maramuresului

Data in resedinta noastra din Sibiu, cu prilejul Nasterii Domnului din anul mantuirii 1993, si cu prilejul Anului Nou 1994.

Pentru download fisier ce cuprinde paginile pastoralei scanate, dar si copia in format pdf, intrati aici

Pr. Gabriel

ACESTA ESTE FIUL MEU CEL IUBIT

PASTORALA

la   Nasterea   Domnului

— SIBIU,   1989 —

+ ANTONIE

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL SIBIULUI

S1 MITROPOLIT AL ROMANILOR ORTODOCSI

DIN ARDEAL, CRISANA S1 MARAMURE$

P. C. protopopi, P. C. preoti si diaconi, cinului rnonahal si tuturor binecredinciosilor crestini din de Dumnezeu pazita noastra Arhiepiscopie, har, ajutor si bucurie de la Dumnezeu, iar de la noi arhiereasca binecuvintare.

lubiti credinciosi,

Ca in fiecare an la sarbatoarea Nasterii Domnului, va trimit si in acest an scrisoare-pastorala de binecuvintare si de urare, sa petreceti sarbatorile cu sanatate si sa va faca Dumnezeu parte de toate darurile Sale cele bogate, fiecaruia dupa trebuintele lui. Parintele bunatatii si al iertarii sa nu tina seama de greselile si de slabiciunile noastre, ci sa se intoarca spre noi cu iertare, si sa ne lumineze calea vietii, revarsind peste noi milostivirea Sa cea nemarginita. La rindul nostru, si noi sa ne intoarcem cu mai multa credinta spre Dinsul. Sa ne rinduim simtirile si gindurile potrivit invataturii celei de El descopetite prin Iisus Hristos-Mintuitorul, ,,Fiul Sau cel iubit”, in asa fel incit sa se vada ca sintem iubitori de Dumnezeu, si ca avem in Cuvintul Sau marea si sfinta calauza a vietii noastre.

Noi, cei credinciosi, stim si credem, fara umbra de indoiala, ca Dumnezeu a creat cerul si pamintul, si ca tot El ne-a creat si pe noi, si ca tot la El ne vom intoarce dupa ce ne vom savirsi calatoria paminteasca. In aceasta zi de mare sarbatoare, ma rog lui Dumnezeu cu deosebire, ca toti sa aveti parte pe caile vietii acesteia de liniste, de bucurii si de tot ceea ce va poate asigura si pentru dincolo linistea si bucuria, adica mintuirea.

Cel a carui Nastere o sarbatorim astazi ne-a invatat tot ceea ce trebuie sa stim si sa facem pentru a dobindi mintuirea. El chiar de aceea s-a si intrupat, fiind anume trimis de Dumnezeu-Tatal ,,pentru noi oamenii si pentru a noastra mintuire”, cum marturisim in Simbolul credintei.

Dar, oare, de ce pentru aceasta a fost nevoie sa vina pe pamint chiar Unul din Treime? De ce a trebuit sa se intrupeze printre oameni ca om chiar Fiul lui Dumnezeu? Inainte de aceasta Dumnezeu se descoperise prin profeti si prin alti barbati sfinti, de la care ne-a ramas Vechiul Testament, marturie scrisa a Legii dupa care sa se conduca oamenii. N-a fost aceasta de ajuns? Intr-adevar, Vechiul Testament n-a fost de ajuns. El incepuse sa fie rastalmacit. Amestecul omenesc in interpretarea Legii dumnezeiesti ii scadea tot mai mult puterea de a mai fi o calauza sigura spre Imparatia lui Dumnezeu.

Ca ajunsese intocmai asa, se vede si din aceea ca tilcuitorii Vechiului Tes­tament il redusesera la un formalism ca acela al fariseilor, cu care Mintuitorul a avut mult de luptat, incercind sa-i invete ca litera omoara si ca Duhul face viu.

Mintuitorul a venit sa indrepte si invatatura, si tilcuirea ei, s-o completeze si s-o Implineasca cu autoritate de Sus. El a propovaduit cu autoritate de Dumnezeu. Iata de ce s-a intrupat chiar Fiul lui Dumnezeu printre oameni: Pentru ca inva­tatura Sa sa aiba caracter absolut. Pentru ca tot cuvintul Sau sa fie cuvint de la Dumnezeu. Si vom vedea mai departe ca Dumnezeu-Tatal a tinut ca acest lucru sa se stie cu limpezime, ca Cel intrupat e Fiul, pentru ca invataturile Lui sa nu mai poata fi puse la indoiala de nimeni; nimeni sa nu le mai considere omenesti, si toti sa stie ca ele sint adevarul care arata calea spre viata vesnica.

Drept maritori crestini,

Mintuitorul s-a prezentat pe Sine zicind: ,,Eu sint calea, adevarul si viata” (loan 14, 6), iar alta data a spus: ,Eu sint usa; prin Mine de va intra cineva, se va mintui” (loan 10, 9). Iata cuvinte de cea mai mare insemnatate pentru noi toti.

Ce invatam de aici? Ca alt adevar mintuitor nu exista, nici alta cale, nici alta usa spre mintuire. Dar ce inseamna aceste cuvinte pentru noi cei care le ascultam acum? Ce trebuie sa intelegem prin cuvintele: ,,Eu sint usa”? Cum este Iisus Hristos usa? lata ce mi-am propus sa va lamuresc in aceasta scrisoare pastorala, cu prilejul Nasterii Celui ce s-a numit pe Sine Usa mintuirii, pentru ca sa faceti totul si sa va ajute si Dumnezeu sa intrati prin ea si sa aveti parte de fericirea cuvenita celor ce cred si traiesc dupa legea Domnului.

Usa mintuirii este, in primul rind, credinta in Dumnezeu si in Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Usa mintuirii este credinta ca Dumnezeu e Creatorul universului si al oamenilor. Usa mintuirii este credinta ca Dumnezeu ne ocroteste si ne ajuta, ca se ocupa cu iubire de viata noastra si ca, la vremea cuvenita, ne va judeca dupa faptele noastre. Mintuitorul a cerut mereu aceasta credinta in Sine ca Fiu al lui Dumnezeu, pentru ca a stiut ca numai asa li vor fi primite si crezute cuvintele, invataturile si minunile ca de la Dumnezeu. El nu si le-a prezentat niciodata ca fiind omenesti. Forta neindoielnica a invataturilor Sale, care urmau sa fie Legea noua pentru intregul neam al oamenilor, pentru tot locul si timpul, isi putea capata legitimitatea absoluta, numai daca El era recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu. Numai asa invataturile Sale se puteau impune ca adevaruri ultime si definitive, obligatorii pentru toti cei ce doresc sa se mintuiasca. Numai asa raspunsurile Sale la marile intrebari pe care si le pune tot omul din lume, cel simplu ca si cel invatat, au putut fi considerate de doua mii de ani incoace, de catre toti cei care L-au recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, drept raspunsuri satisfacatoare si complete, linistind mintea cercetatoare a oamenilor si umplind de sens, de tihna si de rost vietile lor.

Pentru a obtine aceste rezultate in sufletele oamenilor, lisus s-a dorit intotdeauna cunoscut si inteles. De aceea a si pus odata intrebarea: ,,Cine zic oamenii ca sint Eu?” (Matei 16, 3). Si pe apostoli i-a intrebat: ,,Dar voi cine ziceti ca sint?” (Matei 16, 15).

Drept credinciosi crestini,

Mintuitorul Iisus Hristos pune tuturor generatiilor intrebarea aceasta capi­tala. Si ne-o pune si noua astazi: Voi, cine ziceti ca sint? Punind aceasta intrebare, Mintuitorul n-a luat pe nimeni prin surprindere. Inainte de a pune intrebarea, i-a pregatit, li s-a descoperit cine este, si le-a fost descoperit si de catre Cel ce L-a trimis, de catre Tatal cel din eeruri. Aceeasi pregatire o face permanent si cu noi, prin Biserica de El intemeiata, si care li propovaduieste invatatura, si il impartaseste prin Sfintele Taine. De raspunsul la aceasta intrebare, de impartasirea cu El a fiecaruia dintre noi, depinde destinul nostru vesnic. Daca raspundem precum a raspuns Petru in numele tuturor apostolilor: ,,Tu esti Hristosul, Fiul lui Dum­nezeu celui viu” (Matei 16, 16), inseamna ca am gasit usa si ea intram prin Ea, acolo unde toate intrebarile capata raspuns inca de pe acum, tot intunericul se lumineaza, toate imensele taine din noi si dimprejurul nostru se descopar, tot destinul nostru capata inteles si sens pentru trecut, prezent si viitor, pentru eternitate. Cea mai arzatoare dorinta omeneasca, singura care ne echilibreaza existenta: aceea de a invinge moartea si de a trai vesnic isi gaseste prin acceptarea lui Hristos ca Usa spre eternitate, deplina satisfactie. Caci aceasta o dorim cu totii. Daca o lamurim pe aceasta, am lamurit totul. Dar fara Hristos n-o putem lamuri. El este Usa. ,,Fara de Mine nu puteti face nimic”!

Sfinta Scriptura a Vechiului Testament L-a anuntat pe Mantuitorul prin profeti. In Noul Testament L-a descoperit Tatal. S-a descoperit si El insusi pe Sine. L-au marturisit ca Fiu al lui Dumnezeu apostolii si, nu de putine ori, cei vindecati de El, si multimile care L-au ascultat si au fost martore la minunile Lui. Am crezut ca e bine sa ne reamintim in aceasta scrisoare-pastorala, macar citeva din multele marturii care sa ne intareasca si mai mult convingerea si credinta ca:

Astazi s-a nascut Hristos Mesia chip luminos,

Fiul lui Dumnezeu care, ca Inalt Sol ceresc, ne aduce Cuvint de la Dumnezeu, ca sa ne invete ce sa credem si cum sa ne traim viata pe acest pamint, Cuvintul fiind chiar El.

Veti vedea si veti intelege din cele ce urmeaza ca, despre nimeni, niciodata in istoria omenirii, nu s-a spus ceea ce s-a spus despre Iisus, de Sus din cer si de jos de pe pamint.

1.  Arhanghelul Gavriil i-a spus Fecioarei Maria la Buna Vestire: ,,Acesta va
fi  mare fi  Fiul  Celui  Prea Inalt  se  va chema… fi  Fiul  lui Dumnezeu  se  va
chema” (Luca 1, 32. 35).

Un inger s-a aratat batrinului losif si i-a spus ca Maria va naste fiu de la Duhul Sfint. Sa-i puna numele de lisus, caci El va mintui pe poporul Sau de pacatele lor (Matei 1, 21). El va fi cel anuntat de Isaia ca Emanuel, care se tilcuieste: ,,Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14), deci care va fi Dumnezeu.

Despre cine, atitia ingeri care au vorbit profetilor vreme de 1.500 de ani inainte de Nasterea Domnului, au mai spus asemenea lucruri? Despre cine a mai spus vreunul din ei ca ar fi Dumnezeu? Despre nimeni, decit, profetic, tot despre Iisus-Mesia care urma sa se nasca la ,,plinirea vremii”. Tuturor celorlalti, de la Moise pina la loan Botezatorul, Dumnezeu si proietii le-au vorbit ca unor oameni, si i-au prezentat drept oameni. Numai despre Iisus au dat marturie ca este Fiul lui Dumnezeu.

2.  Celor din Vechiul Testament le-a vorbit adesea insusi Dumnezeu, iar profetii   au   repetat   intotdeauna   cuvintele   Lui   zicind:   ,,Asa   zice   Domnul”. Despre
nirneni   insa  Dumnezeu  n-a   dat   o   marturie   asemanatoare  ca   aceea   data   despre
Mintuitorul Iisus Hristos. El a spus,  in auzul multimilor, la  Botez:   ,,Acesta este
Fiul Meu cel iubit” (Matei 3, 17). Si tot asa a spus la Schimbarea la Fata, in auzul
apostolilor prezenti: ,,Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru care bine am voit. Pe
Acesta sa-L ascultati” (Matei 17, 5).

Si iata de ce a tinut Dumnezeu sa se stie acest lucru: Pentra ca Iisus sa fie ascultat. Pentru ca invatatura Lui sa fie primita nu ca invataturile oamenilor, ci ca adevaruri dumnezeiesti. Caci e adevarat ca din invatatura omeneasca, din observarea lumii de sus si a celei de jos, ca si din observarea minunii care se cheama om, putem deduce existenta lui Dumnezeu precum este scris: ,,Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea miinilor Lui o vesteste taria” (Ps. 18, 1). Legile universului ne vorbesc despre un Legiuitor. Viata ne vorbeste despre un ,,Datator de viata”, caci viata si legile de orice fel, ale materiel vii si ale celei moarte, nu s-au putut naste de la sine, din nimic si din intimplare. Dar despre cum le-a facut Dumne­zeu pe toate, cum a facut materia si viata plantelor, a animalelor si a oamenilor si despre cum gindeste Dumnezeu, si despre ce asteapta de la noi, n-am fi putut sti niciodata si n-am putea sti niciodata, pe nici o cale omeneasca. Am ramine vesnic nestiutori.

Despre acestea nu putem sti decit atita, cit ne-a spus si ne spune Dumnezeu Insusi. Iata de ce a descoperit in vechime cele despre Facerea Iumii si L-a trimis apoi pe pamint pe Fiul Sau: ca sa ne spuna ceea ce altfel n-am putea sti. Si a venit. S-a intrupat intr-o zi ca aceasta. Si ne-a spus. Si Dumnezeu a vrut sa-L primim si sa credem in El ca e Fiul Sau, trimis anume, cu o misiune, de la El. Numai prin aceasta crcdinta putem sti despre voia si gindurile lui Dumnezeu cu noi, si despre rostul nostru pe pamint si in eternitate. Mai ramin multe taine ascunse, dar atit cit ne trebuie pentru mintuire, stim acum prin lisus Hristos.

3.  Indeplinindu-si misiunea, lisus S-a descoperit si El pe Sine, ca Fiu al lui
Dumnezeu, cu limpezime,  fara  putinta de a fi interpretat altfel. Astfel a zis:  ,,Eu
si  Tatal  una sintem” (loan  10,  30).  S-a  afirmat  ca  nedespartit  de  Tatal  si  prin
cuvintele: ,,Tatal este intru Mine, si Eu intru Tatal” (loan 10, 38; 14, 11). ,,Pe Tatal
— a zis El — nu-L cunoaste nimeni decit numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i
descopere” (Matei  11,  27).’ De  aceea  Iisus  a  si  spus:   ,,Nimeni nu  vine  la  Tatal,
decit prin Mine” (loan 14, 6). Asadar: cine vrea sa stie ceva coerent, clar, despre
Dumnezeu, nu poate sti altfel, decit prin Iisus, direct de la Dumnezeu.

Care dintre muritori a mai putut spune despre Sine, ceea ce a spus despre Sine Iisus? Nici unul. Si din tot ce a spus, si din tot ce a facut, nimeni, niciodata nu i-a pus la indoiala onestitatea, echilibrul. El s-a prezentat intotdeauna drept ceea ce era. Si i-a incredintat pe toti cei care L-au ascultat cu buna credinta, ca era Fiul lui Dumnezeu.

4. Ucenicii L-au marturisit si ei ca ,,Fiu al lui Dumnezeu” (Matei 14, 33); ,,Tu
esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16; Marcu 8, 29; Luca 9, 20).
Ei au recunoscut ca El avea ,,cuvintele vietii celei vesnice” (loan 6, 68—69) si ca
,,sub cer nu este nici un alt nume dat intre oameni, in care trebuie sa ne mintuim”
(Faptele Apostolilor 4, 12).

5. Iisus nu si-a negat identitatea nici in fata Marelui arhiereu (Matei 26, 63), nici in fata lui Pilat (Matei 27, 11). Iar apoi si-a probat-o prin Invierea Sa din morti, realitatea pe care s-a cladit crestinismul ca religie noua a mintuirii.

Ioan Botezatorul L-a adeverit si el ca Fiu al lui Dumnezeu (loan 1, 34). Multimile au recunoscut ca si vinturile si marea ascultau de El (Matei 8, 27); I-au recunoscut intelepciunea si puterea (Matei 13, 54—55) si se intrebau ,,Cum stie Acesta carte fara sa fi invatat” (loan 7, 15). Toti L-au recunoscut ca facator de minuni, deci facator de fapte dumnezeiesti pe care, cu puterea lor, oamenii nu le pot face. Inclusiv membrii Sinedriului, deci adversarii Lui cei mai mari, I-au recunoscut minunile (loan 11, 47). Find si unul din cei care L-au rastignit, vazind minunile ce s-au produs atunci, a exclamat: ,,Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta” (Marcu 15, 39).

Iubitii mei fii sufletesti,

Multe alte dovezi v-as fi putut aduce, despre rostul Nasterii Domnului, si despre Dumnezeirea Celui a Carui Nastere o sarbatorim, daca ar fi incaput intr-o-asemenea scrisoare-pastorala care se cere sa fie scurta. Le-am ales pe cele mai insemnate si am speranta ca vor fi de ajuns, ca sa va reinnoiasca credinta ca Cel a carui Nastere o sarbatorim astazi a fost si ramine pentru totdeauna Fiul lui Dum­nezeu si ca, prin credinta in El, si prin faptele bune pe care ne-a invatat El sa le facem in numele iubirii, vom intra pe Usa care duce in Imparatia Cerurilor.

Sa ne bucuram ca s-a intrupat ca sa ne vorbeasca si sa ne invete despre Dum­nezeu si cum sa traim in pace si fratie intre noi, sa ne iertam, sa ne iubim, sa stim ca sintem nemuritori. Si sa fim buni. Iata, pentru a ne invata toate acestea, si pentru a ne incredinta ca asa ne vrea Dumnezeu, s-a intrupat printre noi chiar El, Unul din Treime, Dumnezeu-Fiul. Mare atentie a lui Dumnezeu fata de noi! Cine se va mai putea indoi de cuvintele, povetele si poruncile Lui? Ar fi un mare pagubit acela dintre noi, care n-ar lua aminte la ceea ce insusi Dumnezeu a socotit ca trebuie sa stim si sa facem ca sa ne mintuim.

Peste citeva zile vom intimpina cu totii Noul An 1990. Sa rugam pe bunul Dumnezeu ca, in anul care vine, sa ne faca parte de noi impliniri in tot ceea ce vom intreprinde cu bratele si cu mintile noastre.

Sa reverse peste noi si peste intreaga lume harurile pacii si ale bunei intelegeri. Va fac de pe acum tuturor bune urari de sanatate si de spor in toate, spre binele familiilor dumneavoastra, spre imbelsugarea si buna stare a gospodariilor dumneavoastra, si spre sporul si prosperarea generala a Patriei noastre.

Fiul lui Dumnezeu, Mintuitorul nostru Iisus Hristos, a carui Nastere o sarba­torim astazi, sa ne fie calauzitor, prin Biserica Sa cea Sfinta, pe calea mintuirii, si sa ne faca parte tuturor, de tot ceea ce ne poate ajuta sa fim bine placuti lui Dumnezeu si oameni de nadejde si de sprijin pentru tot ceea ce inseamna iubirea aproapelui, promovarea binelui obstesc si a unei vieti mereu reinnoita in Hristos.

Craciunul, pentru mici si mari, e Sarbatoarea bucuriei.

Nasterea Domnului sa ne ajute sa fim buni crestini, sa stam alaturi de Bise­rica si sa urmam povetele ei, caci, precum spune Sf. Ciprian, ,,in afara de Bisericd nu este mintuire”.

Sufletele noastre intra acum in atmosfera minunii coboririi lui Dumnezeu pe pamint. Aceasta lucreaza in noi nemarginita bucurie spirituala. Cu ea sa intimpinam si Noul An. La Multi Ani tuturor!

Sa fiti sanatosi!

Al vostru al tuturor de tot binele voitor si pururea catre Domnul rugator,

+   ANTONIE Arhiepiscop al Sibiului

si

Mitropolit al Ardealului

Data in resedinta noastra din Sibiu, la Craciunul anului 1989

Pentru download fisier ce cuprinde paginile pastoralei scanate, dar si copia in format pdf, intrati aici

Pr. Gabriel

A vorbi despre extraordinara personalitate enciclopedica,  ecclesiala, culturala, filosofica, care a fost IPS Antonie Plamadeala ( 1926-2005), ar insemna sa asternem in scris multe mii de pagini si, probabil, ca tot nu am epuiza toate elementele cosnstitutive ale marii sale personalitati si ale operei sale remarcabile. Si nu acesta este scopul nostru aici. Cartile marelui ierarh ardelean sunt editate si se gasesc in librarii, putand fi procurate si lecturate de oricine doreste acest lucru.

Insa, noi dorim sa punem inaintea dvs. cateva dintre pastoralele IPS Antonie, lucrari de o deosebita frumusete teologica si duhovniceasca, care constituie minunate pagini de teologie vie, de comuniune in dragoste si rugaciune a marelui ierarh cu credinciosii pe care i-a pastorit mai bine de 23 de ani.

Detinem, in original, 15 pastorale ale Mitropolitului Antonie Plamadeala, 7 la Nasterea Domnului si 8 la Invierea Domnului, care acopera perioada anilor 1985-2005, adica aproape toata perioada de slujire arhiereasca a Mitropoliei Ardealului a stralucitului vladica.

Iata cateva dintre copertile pastoralelor:

De aceea, ne-am gandit sa vi le punem la dispozitie si dvs., cititorilor si prietenilor nostri, din pretuire si admiratie sincera fata de opera si persoana IPS Antonie Plamadeala, dar si ca omagiu adus la patru ani de la mutarea sa la cer.

In perioada ramasa pana la sarbatoarea Nasterii Domnului, vom publica zilnic cate o pastorala de Craciun a mitropolitului Antonie Plamadeala.

Alaturi de prezentarea in articol a pastoralelor, veti avea posibilitatea sa le downloadati gratuit, atat scanate cat si in format pdf, pentru a le pastra in siguranta si a le studia ori de cate ori veti dori.

Dupa sarbatorile Nasterii Domnului, vom continua publicarea pe blog si a celorlalte pastorale, la Invierea Domnului, ale Mitropolitului Antonie Plamadeala.

Speram ca demersul nostru sa va fie de folos si sa vi-l facem si mai apropiat si mai indragit pe marele vladica ardelean si sa va deschidem apetitul pentru a-i citi in viitor frumoasele si interesantele lucrari.

Pr. Gabriel